Cu „Rabla” îţi iei „Prima Maşină”

Vineri, 01 Aprilie 2016 09:00 | Publicat în AUTO
* Programul de înnoire a parcului auto naţional a mers prost anul trecut, aşa că guvernanţii vor să-l facă mai atractiv Ca să îţi poţi cumpăra autoturism prin intermediul programului „Prima Maşină”, e musai să plăteşti un avans de cinci la sută din contravaloarea acestuia. Or, asta înseamnă nişte sute de euro pe care clientul s-ar putea să nu le aibă. Aşa că parte dintre aleşi au conceput un proiect de lege prin care vor ca prima de casare obţinută prin programul ...

PIAŢA AUTO/ Mii de maşini noi, prin „Rabla” pentru instituţii

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 11:00 | Publicat în AUTO
Numărul dosarelor acceptate la finanţare pentru persoane juridice şi instituţii publice în Programul „Rabla 2015” se ridică la 1.460 şi vizează 3.762 de autovehicule, informează Administraţia Fondului pentru Mediu. În ultima etapă de analiză au fost acceptate la finanţare un număr de 457 de dosare, pentru 870 de autovehicule. Pe parcursul derulării Programului „Rabla 2015” au fost depuse, de către persoanele juridice şi instituţiile publice, un număr de 2.678 de dosa ...
Programul Rabla pe 2015 ia final la data de 30 octombrie, ceea ce înseamnă că gălăţenii mai au la dispoziţie doar câteva zile în care îşi mai pot lua o maşină nouă, în dauna celor vechi pe care le deţin. Unul dintre avantajele programului este că pot fi achiziţionate şi maşini electrice, pentru care statul român oferă eco-bonusuri. Astfel, pentru o maşină care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, statul oferă 750 ...

RABLELE ABANDONATE ocupă locuri de PARCARE şi spaţii verzi

Marți, 15 Septembrie 2015 14:00 | Publicat în SOCIETATE
În urma unei sesizări am aflat că în Mazepa, în apropierea blocului F7, sunt maşini abandonate de aproximativ doi ani. „Ne-am săturat de atâtea rable lăsate la voia întâmplării. În spatele blocului sunt două maşini abandonate. Oamenii care vor să parcheze regulamentar nu mai au loc. Să nu mai vorbim de spaţiul verde care arată dezolant”, ne-a transmis cetăţeanul care a făcut sesizarea. Am mers în parcarea blocului unde am reuşit să discutăm cu proprietarii celor do ...
* Din 237 de maşini controlate, 70 au fost catalogate ca având "grad ridicat de risc" Anul 2015 a început sub auspicii deloc favorabile pentru posesorii de autoturisme vechi şi aflate într-o stare departe de cea conformă cu standardele cerute pentru circulaţia pe drumurile publice. Zeci de gălăţeni au băgat adânc mâna în buzunar pentru a-şi repara maşinile sau pentru a şi le schimba prin programul "Rabla", după ce vehiculele lor nu au trecut de controalele pe care inspectori ...
Primăria somează proprietarii maşinilor abandonate pe străzile Galaţiului să le ridice. Nu mai puţin de cinci proprietari de automobile, cu sau fără număr de înmatriculare, au fost atenţionaţi, joia trecută, de către primarul Marius Stan, printr-un anunţ în paginile cotidianului "Viaţa liberă", să le ridice în termen de cinci zile. În cazul în care proprietarii nu vor catadicsi să ridice automobilele, nu numai că îşi vor pierde automobilele, dar, potrivit Legii 421/200 ...

Programul "Rabla"/ Peste 2.300 de tichete au ajuns la firme

Duminică, 14 Septembrie 2014 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit până în prezent 2.310 din cele 3.000 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor în programul "Rabla". AFM a anunţat închiderea unei noi etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în programul "Rabla" 2014. În această etapă, au fost analizate 278 de dosare depuse de firme şi instituţii publice. Din acestea, 108 dosare au fost acceptate pentru 174 autovehicule, iar 170 ...
* Până la sfârşitul lui iulie, concetăţenii noştri şi-au cumpărat Dacii noi de peste un milion şi jumătate de euro * Faţă de 2013, în acest an piaţa auto locală a fost lună de lună în creştere * Dacă ar demara şi programul "Prima maşină", vânzările de autoturisme ar fi şi mai numeroase Piaţa auto din judeţul nostru s-a mai înviorat în primele şapte luni ale acestui an, faţă de perioada similară din 2013. Evident, parcul auto judeţean este alcătuit, în maj ...
Programul "Rabla 2014" începe marţi pentru persoane fizice, pentru care sunt disponibile 17.000 de tichete, alocate electronic dealerilor, cei care îşi casează maşina mai veche de opt ani primind la cumpărarea unui autoturism nou o reducere de 6.500 de lei, a anunţat ministrul Mediului, Attila Korodi. Ministrul Mediului a spus că cetăţenii se pot duce de marţi, de la ora 11.00, să se înscrie la dealerii validaţi în program, pentru a primi tichetele alocate. Totodată, şi în a ...

Lista dealerilor validaţi în programul "Rabla"

Miercuri, 02 Aprilie 2014 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Luni, în şedinţa Comitetului Director al Administraţiei Fondului de Mediu, au fost validaţi producătorii în cadrul Programului de Stimulare a înnoirii parcului auto naţional, sesiunea 24-31 martie 2014.Din Galaţi, pe lista celor validaţi figurează Sc Ivas SRL şi SC SF TEX SA. Pe aceeaşi listă se află şi SC Rădăcini Motors SRL, care are în Galaţi unul dintre cele şase puncte de lucru, şi SC AutoItalia Impex SRL, prin Fotache SRL din Galaţi, SC Kia Romauto SRL, prin SC Ena ...
Pagina 6 din 8