A adormit şi a intrat în stâlp

Joi, 05 Septembrie 2019 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Un brăilean de 40 de ani şi-a avariat maşina şi s-a ales cu dosar penal după ce a aţipit la volan. Accidentul s-a petrecut în Galaţi, pe strada Stadionului, la câteva minute după miezul nopţii de miercuri spre joi. Din câte se pare, şoferul, care conducea spre intersecţia cu strada Brăilei, ar fi adormit la volan şi a pierdut controlul direcţiei. Autoturismul s-a oprit într-un stâlp de iluminat public, în urma impactului, o fetiţă de 10 ani, aflată pe bancheta din spate, f ...

Pieton beat, lovit de o şoferiţă ameţită

Joi, 22 August 2019 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Un accident rutier în care au fost implicate două persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice a avut loc miercuri seara, pe strada principală care traversează municipiul Tecuci. Un localnic în vârstă de 47 de ani, care traversa strada 1 Decembrie 1918 pe un marcaj pietonal, a fost acroşat de o maşină şi pus la pământ, alegându-se cu mai multe leziuni. A fost dus la spital pentru investigaţii şi tratament, acolo constatându-se că se afla sub influenţa alcoolului. Poli ...

La volan, deşi nu a obţinut niciodată acest drept

Marți, 20 August 2019 07:00 | Publicat în JURIDIC
La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi - I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca Ford Focus, înmatriculat în România. Autoturismul era condus de gălăţeanul S.C., în vârstă de 40 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul ...

Băutura i-a dat curaj să se urce la volan

Joi, 18 Iulie 2019 03:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din Schela. Asta după ce oamenii legii l-au oprit în trafic, în noaptea de 16/17 iulie, pe DJ 251K, pe raza comunei Schela. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, şoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice şi stab ...

Aproape în comă alcoolică, depistată la volan

Vineri, 14 Iunie 2019 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Galaţi au oprit în trafic, pe strada Furnaliştilor din municipiul Galaţi, un autoturism la volanul căreia se afla o femeie, în vârstă de 49 de ani. În urma testării alcoolscopice a acesteia, aparatul etilotest a înregistrat valoarea de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferiţa a fost condusă la spital în vederea prelevării de mostre biologice şi a stabilirii alcoolemiei, ea fiind cercetată acum pentru conducerea unui vehicul sub influen ...

Aproape în comă alcoolică, depistat la volan

Marți, 12 Martie 2019 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări faţă de un bărbat care a săvârşit infracţiuni la regimul juridic al circulaţiei rutiere în zona de competenţă. Bărbatul, T.C., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în Galaţi, a fost oprit în trafic, pe comunicaţia DJ 253, între localităţile Viile şi Băleni, acesta conducând un autoturism marca Dacia, înmatriculat în România. În timpul efectuării controlului, poli ...

La volan, după paharele de Mucenici

Luni, 11 Martie 2019 08:05 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulţi şoferi din Galaţi sunt cercetaţi penal pentru că nu au rezistat tentaţiet de a onora tradiţia celor "44 de pahare", cu toate că urmau să se urce la volan. Chiar dacă nu au dat pe gât cantitatea tradiţională, conducătorii auto au fost depistaţi cu alcoolemii suficient de mari cât să intre în vizorul poliţiei. Doi dintre şoferi au fost traşi pe dreapta în Galaţi, pe strada Nicolae Bălcescu. Agenţii au stabilit că aveau concentraţii în aerul expirat de 0,52 şi ...

Alcoolul la volan naşte situaţii trăznite

Luni, 28 Ianuarie 2019 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Patru şoferi au fost depistaţi, în decurs de câteva ore, conducând sub influenţa alcoolului, pe străzile din Galaţi. În cazul unuia, starea de ebrietate l-a împiedicat să mai poată stăpâni maşina cu care a avariat un alt autoturism aflat în trafic. Protagonistul, un brăilean de 37 de ani, aflat în Galaţi în noaptea de duminică spre luni, se urcase la volan deşi consumase suficient alcool cât să trebuiască să circule cu taxiul. Pe strada Brăilei, conducătorul auto nu a ...

La volan, pe două cărări

Vineri, 02 Noiembrie 2018 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi şoferi vor rămâne pietoni după ce au fost prinşi băuţi la volan. Unul dintre ei, un basarabean de 52 de ani, care conducea un autotractor cu semiremorcă, a fost oprit în trafic pe strada Alexandru Măcelaru din Galaţi. Poliţiştii rutieri l-au mirosit şi testarea cu etilotestul nu le-a înşelat simţurile. Moldoveanul avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,63 la mie, fapt care l-a trimis direct la spital, pentru probe biologice. Un al doilea şofer, de 61 de ani, a fost tras p ...

Şofer ”mort” la volan, în toiul zilei

Vineri, 26 Octombrie 2018 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean de 46 de ani s-a ales cu dosar penal şi cu siguranţă va rămâne mult timp pieton după ce a fost prins, ziua în amiaza-mare, conducând într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolică. Maşina în care acesta se afla a fost oprită pe o stradă din Micro 20 de poliţiştii Secţiei 3, care au stabilit că cel aflat la volan avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,13 grame la mie în aerul expirat. Şoferul turmentat a fost dus la spital pentru probe biologice şi s-a a ...
Pagina 5 din 9