În perioada martie-decembrie 2022 are loc implementarea proiectului "Internaţionalizare academică și socială a studenţilor la Universitatea "Dunărea de Jos” din Galaţi – IDEI (UGAL)22", proiect finanţat prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI 2022). Proiectul a fost încadrat în Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România și are drept scop creșterea gradului de internaţionalizare a învăţământului superior la Universitatea “Dunărea d ...
Unele dintre cele mai mari personalități ale lumii din domeniul științei şi al artei, o parte dintre ele chiar din Galaţi, se vor întâlni cu studenții, masteranzii, doctoranzii şi profesorii Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, într-o serie de conferinţe online, reunite sub genericul "Dialoguri ştiinţifice şi culturale". Conferinţele interactive se vor desfășura în perioada 24 octombrie - 3 noiembrie, participanţii având ocazia să afle informații de primă m ...
Dacă ar fi să pună cineva pe hârtie istoria recentă a orașului Galați, cu siguranță ar trebui să dedice un capitol întreg kartingului. Încă de la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70, s-a conturat în Galați un club de karting foarte puternic, susținut de existența kartodromului din apropierea liniilor de cale ferată de la Grădina Publică, un circuit modern la acea vreme. Acesta a aparținut Liceului de Transporturi Auto “Traian Vuia”, iar acum aparține unei ...
Pentru anul 2020 şi pentru mandatul de preşedinte al Senatului Universitar, prof. dr. Cătălin Fetecău şi-a propus o mai mare implicare a UDJG în viaţa comunităţii şi o mai bună comunicare a ofertei educaţionale în regiunea de SE şi judeţele limitrofe, ba chiar în restul ţării şi, de ce nu, în străinătate. “Ne dorim ca anul acesta să devină funcţională ca sală de spectacole Aula Magna din Campusul Ştiinţei. Aici vom putea organiza propriile evenimente, la care îi ...

Cătălin Fetecău – noul preşedinte al Senatului Universitar

Marți, 17 Decembrie 2019 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Prof. dr. ing. Cătălin Fetecău este noul preşedinte al Senatului Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi. El a fost ales astăzi cu 64 de voturi pentru şi 11 împotrivă. Fetecău este directorul Platformei de cercetare multidisciplinară – ReForm UDJG şi fost decan al Facultăţii de Inginerie. Cadru didactic la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi de mai bine de 32 de ani, Cătălin Fetecău a desfăşurat o bogată activitate dedicată cercetării ştiinţifice ş ...
La comisiile Consiliului Local a ajuns un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Galați domnului prof. dr. ing. Cătălin Fetecău. Bogata activitate dedicată cercetării ştiinţifice şi calităţii pregătirii studenţilor, lucrările premiate cu medalii de aur şi argint la saloanele de inventică îl recomadă drept un promotor al execelenţei în mediul academic gălăţean, un performer capabil să transmită modele tinerei generaţii, s ...

Un student gălăţean construieşte o maşină de curse

Marți, 12 Februarie 2019 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Un student în anul IV la Inginerie, specializarea Autovehicule rutiere, construieşte în atelierul unei companii din Galaţi un monopost, adică o maşină de curse cu un singur loc. Liviu Stoinescu spune că proiectul acesta, care constituie şi lucrarea sa de licenţă, este pasiunea lui de o viaţă şi că nu se va lăsa până nu va reuşi să îşi vadă monopostul reprezentând universitatea gălăţeană pe un circuit de mare viteză din ţară. "Sunt pasionat de mic de motorsport, am ...

ReForm UDJG - platformă de cercetare interdisciplinară

Marți, 08 Ianuarie 2019 00:01 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi are, din acest an, o platformă de cercetare interdisciplinară, prin care îşi doreşte concentrarea resurselor şi alocarea lor în domenii de cercetare cu relevanţă științifică și tehnologică, cu vizibilitate şi impact în mediul economic. Platforma integrată de cercetare interdisciplinară competitivă Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi - ReForm (ReForm-UDJG) îşi propune încurajarea parteneriatelor și a abordărilor multidiscipl ...
Cinci dintre cei 47 de membri ai Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi alţi 18 din opt comisii de specialitate au fost schimbaţi prin ordin de ministru, care a fost publicat, marţi, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial, pentru că şi-au dat demisia, fie din motive personale, fie pentru că erau incompatibili cu aceste funcţii. Ordinul a fost semnat de fostul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, în 2 ...
La cinci ani de la înfiinţarea Spaţiului Cultural deschis „Nicolae Mantu”, de la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Dunărea de Jos”, este organizat vernisajul expoziţiei „Materializări complementare” (expun Sorina Fădor Vădeanu şi Adrian Vădeanu). Astfel, Asociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Mecanică, Fundaţia Culturală „Nicolae Mantu”, Uniunea Artiştilor Plastici din Galaţi, Academia de Ştiinţe Tehnice din România şi Universitatea „Dunărea de ...
Pagina 1 din 2