Senatorul USR gălățean Andrei Postică, proaspăt demisionar din fruntea Organizației Județene a ținut să clarifice motivele acestui gest, la solicitarea cotidianului nostru.
”Demisia mea este una legată de neînțelegeri ideologice și de principii cu actualul Birou Județean. Acțiunile majorității actualului Birou Județean contravin cu principiile personale și cu tot ce reprezintă USR. Voi continua să lupt pentru principiile mele, pentru ceea ce cred că este bine pentru Rom ...
La Piscu, Boboteaza în curtea familiei Pană. Localnicii aşteaptă până la 10 ani să poată organiza evenimentul
Luni, 09 Ianuarie 2023 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Slujba de Bobotează a prilejuit o sărbătoare de suflet cu totul aparte în comuna Piscu, din județul Galați, în curtea casei unei familii de gospodari din localitate, Antoaneta și Petrișor Pană. Din câte am aflat, pentru a organiza acest eveniment, familiile doritoare se înscriu pe liste de așteptare, la biserică, putând dura și opt-zece ani până să le vină rândul să fie sufletul sărbătorii. Printre localnici, să fii gazda Bobotezei este considerat o mare onoare. Evident, ...
11 suflete trăiesc în sărăcie lucie la marginea Galațiului. Ajutoare de la un om cu suflet mare și prietenii săi
Marți, 20 Decembrie 2022 22:00 | Publicat în Prima Pagina
Undeva la marginea Galațiului, în cartierul Barboși, își duce traiul o familie greu încercată. Pe un teren donat din milă de un medic veterinar din Galați, într-o "locuință" improvizată dintr-un grajd, trăiesc 11 suflete, fără apă și fără forme legale. Cea care îi ține uniți este o bunică, în vârstă de 71 de ani, care își îngrijește nepoții și pe una dintre fiice, grav bolnavă. Deși locuiesc, teoretic, în Galați, sărăcia și lipsa de civilizație în care ...
Școala din Șendreni descoperă tradiţiile cu o şcoală din Republica Moldova
Sâmbătă, 17 Decembrie 2022 13:02 | Publicat în EVENIMENT
Școala Gimnazială din Șendreni s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare și a primit oaspeți de seamă din Republica Moldova. Profesoara Liliana Leontiev, directoarea Școlii Gimnaziale Vărvăreuca, din comuna Vărvăreuca, raionul Florești, Republica Moldova, se află în aceste zile în ospeție în Galați, în cadrul unui parteneriat educațional încheiat cu Școala Nr. 1 Șendreni. Intitulat ”Valențe cultural-educative dincolo de Prut”, proiectul a debutat în luna septembrie a ...
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați derulează un proiect în sprijinul refugiaților ucraineni. Proiectul este unul național, care se desfășoară în parteneriat cu mai multe asociații și, simultan, în mai multe orașe ale României. „Fundația Noi Orizonturi și Asociația Comunitățile Viitorului, cu sprijinul financiar al Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee), au lansat, la Galați, prin Biblioteca Județeană «V. A. Urechia», Proiect ...
Minoritățile etnice și contribuția lor în comunitate. Grupurile germanice din România, teritorii şi tradiţii (FOTO)
Duminică, 04 Septembrie 2022 12:30 | Publicat în CULTURA
Pe teritoriul statului român, alături de populația majoritară românească, locuiesc 19 minorități naționale istorice, care însumează 10% din populație. Una dintre ele este minoritatea germană. Adeseori se vorbește despre minorităţile germane din România, grupurile care o compun fiind de origine diferită, provenite din regiuni variate ale spațiului german, imigrând în secole diferite în teritorii care astăzi fac parte din România.
Sașii transilvăneni. Grupuri din sp ...
15.000 de oameni au sărbătorit comunitatea LGBTQIA+ la București
Duminică, 10 Iulie 2022 18:30 | Publicat în EVENIMENT
Cea de-a 17-a ediție a Marșului Bucharest Pride a avut loc pe 9 iulie pe traseul Calea Victoriei - Parcul Izvor. Peste 15.000 de oameni au umplut inima Capitalei cu iubire și susținere pentru comunitatea LGBTQIA+ din România, potrivit unui comunicat al Asociației ACCEPT.
Anul acesta, Bucharest Pride s-a bucurat de cel mai lung traseu din istoria sa, având ca punct final Parcul Izvor, care a găzduit timp de patru zile cea de-a doua ediție a Pride Park - un maraton de evenimente în aer ...
Şcoală renovată în şase luni cu sprijinul comunităţii
Vineri, 08 Iulie 2022 20:00 | Publicat în Actual
Asociaţia BookLand a renovat Şcoala din Griviţa, timp de şase luni, cu mobilizarea mai multor de companii care au trimis materialele necesare astfel încât cei peste 100 de elevi să înveţe din toamnă într-un local ca nou.
Elevii, cadrele didactice și părinții din comuna gălățeană Grivița își pierduseră speranța că școala veche va mai fi vreodată renovată. Noul corp al Școlii Gimnaziale Nr.1 Grivița a fost construit în 1950, iar de atunci vechea clădire (din 188 ...
Primarul şi-a luat concediu ca să muncească pentru comunitate
Sâmbătă, 27 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Implicare. Dacă n-ar fi scris pe ecranul televizorului că-i primar aş fi fost convinsă că-i un tânăr antreprenor, implicat voluntar în vreun proiect social. Şi totuşi, pe Timotei Păcurar jurnaliştii Ştirilor Kanal D l-au filmat pe acoperişul viitoarei unități de pompieri pe care încearcă s-o ridice din rămăşiţa unei vechi clădiri: „Durează undeva la o oră până vin pompierii, dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva și atunci trebuie să fim preventivi. Atunci ...
Furt de curent, într-o comunitate fără acte de proprietate (VIDEO)
Vineri, 16 Iulie 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
O nouă descindere în cartierul romilor din Podoleni, comuna Barcea, unde majoritatea oamenilor nu au acte de proprietate pe case și nici posibilitatea să se racordeze legal la rețeaua de electricitate, a avut loc zilele trecute.
Reprezentanții Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Galați, însoțiți de polițiști de la Ordine Publică, Criminalistică și de la Secția 3 Rurală, dublați de luptători ai trupelor speciale și jandarmi au luat la verificat zeci de locuințe, ...