Ministerul Afacerilor Externe îi anunță pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că sindicatele din Aeroporturile din Paris, Roissy Charles-de-Gaulle și Orly, au lansat un apel la grevă în perioada 1-5 iulie. În aceste condiții, există posibilitatea apariției unor întârzieri la decolarea și aterizarea avioanelor pe cele două aeroporturi menționate, în intervalul de timp vizat.
Cetățenii români pot solicita asistență consul ...
Macron și Le Pen, eșec în alegerile regionale din Franţa
Luni, 28 Iunie 2021 20:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Francezii au ignorat din nou urnele, duminică, 27 iunie 2021, în turul al doilea al alegerilor regionale, marcat de un eşec al extremei-drepte conduse de Marine Le Pen şi al formaţiunii lui Emmanuel Macron, permiţând stângii şi dreptei să revendice o dinamică nouă, cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale, comentează AFP.
Circa două treimi din cele aproximativ 48 de milioane de alegători nu au participat la vot, mai puţin decât săptămâna trecută, ceea ce a marcat u ...
Poziționarea față de Rusia, ”nuca tare” pentru țările UE
Vineri, 25 Iunie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Intenţia Germaniei şi a Franţei de a relansa dialogul cu Rusia divizează statele Uniunii Europene (UE) şi prefigurează discuţii dificile la summitul european început joi la Bruxelles, consemnează agenţiile AFP, DPA şi Reuters.
La sosirea la summit, cancelarul Angela Merkel a apreciat că UE trebuie să găsească modalităţi de a intra în dialog direct cu Rusia, întrucât, argumentează ea, ''conflictele pot fi cel mai bine soluţionate prin dialog''. ''Nu este de ajuns ca preşed ...
Francezii votează duminică în primul tur al alegerilor regionale, un scrutin cu aspecte de repetiţie generală cu mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale şi care ar putea duce la preluarea de către extrema dreaptă a mai multor teritorii, relatează AFP. Criza COVID a umbrit în mare măsură o campanie electorală discretă pentru aceste alegeri proporţionale în două tururi, adesea evitate de alegători. În 2010 şi 2015, mai mult de un francez din doi s-a abţinut î ...
Europenii vaccinați pot intra în Franța fără test PCR
Sâmbătă, 05 Iunie 2021 06:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Europenii vaccinaţi împotriva COVID-19 vor putea intra în Franţa începând din 9 iunie fără a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat vineri ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, transmite AFP.
Începând din 9 iunie, fluxurile de călători între Franţa şi ţările străine vor fi redeschise conform unor modalităţi care variază în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare, se arată într ...
Un şofer de TIR din Brăila, ucis într-o parcare din Franța
Miercuri, 19 Mai 2021 07:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
UPDATE: Procuratura din Amiens a declanșat o anchetă pentru crimă. Pentru moment, niciun suspect nu a fost arestat.
În noaptea de 15 spre 16 mai 2021, un şofer profesionist de TIR se afla într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa, împreună cu soţia sa, cu care făcea echipaj pe camion. Cei doi veneau din Anglia şi urmau să facă o livrare în Spania. La un moment dat, bărbatul i-a spus soţiei că merge la toaletă, apoi se va duce să verifice dacă încărcătura este în ...
Un fermier a mutat granița dintre Belgia și Franța
Joi, 06 Mai 2021 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un fermier din Belgia a reuşit, accidental, să redeseneze graniţa ţării cu Franţa, după ce a fost deranjat de piatra de hotar care era în calea tractorului său. Pentru a-și elibera drumul, fermierul a mutat piatra câţiva metri în teritoriul vecin.
Un localnic pasionat de istorie mergea prin pădure şi a observat că piatra care marca graniţa dintre cele două ţări a fost mutată 2,29 de metri.
„A făcut Belgia mai mare şi Franţa mai mică, nu e o idee bună”, a declarat ...
Președintele Franţei l-a comemorat pe Napoleon Bonaparte
Joi, 06 Mai 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Emmanuel Macron a comemorat miercuri bicentenarul morţii lui Napoleon Bonaparte, un eveniment care reaprinde controversele legate de această personalitate complexă şi incontestabilă din istoria Franţei, relatează AFP.
Pe 5 mai 1821, fostul împărat francez a murit, la vârsta de 51 de ani, departe de familia şi de ţara lui, pe insula Sfânta Elena, un mic teritoriu izolat din Atlanticul de Sud, unde britanicii l-au trimis în exil, după ultima sa înfrângere militară, ...
Războiul pescarilor dintre Franţa şi Marea Britanie
Sâmbătă, 24 Aprilie 2021 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Aproximativ 150 de pescari francezi au blocat, joi seara, camioanele care transportă pește din apele Marii Britanii să pătrundă în cel mai mare centru de procesare a fructelor de mare din Europa, în orașul nordic Boulogne-sur-Mer. Protestatarii sunt nemulțumiți din cauza dificultăților de a obține licențe care să le permită să pescuiască în apele britanice, după Brexit. Francezii trebuie să arate că au pescuit în apele Regatului Unit din 2012 până în 2016 folosind date ...
Prima vizită la Galați a noii ambasadoare a Franţei
Duminică, 11 Aprilie 2021 08:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Viaţa liberă" a relatat deja despre vizita-fulger la Galați a Excelenței Sale doamna Laurence Auer, ambasadoarea Republicii Franceze în România, efectuată miercuri, 31 martie 2021. Numită în post în octombrie anul trecut, reprezentanta Franței, om de cultură cu o carieră diplomatică remarcabilă, nu a putut ajunge și la omagierea Zilei Armistițiului în orașul nostru, Ambasada fiind reprezentată atunci de lt. col. Daniel Parpaillon.
Plasată între Floriile și Paștele catol ...