Într-un Galaţi al cărui centru te avertizează la fiecare pas „Atenţie, cade tencuiala!” clădirilor care se ruinează văzând cu ochii, imobilul de pe strada Domnească nr. 91 reprezintă o fericită excepţie. Este primul consolidat şi restaurat cu fonduri europene, graţie unui parteneriat între Consiliul Judeţean Galaţi şi Primăria municipiului Galaţi. Deşi nu este monument istoric, aşa cum susţin autorităţile, ci doar parte a „Ansamblului Urban - strada Domnească”, ...
Emoţii mari pentru prima promoţie a Masteratului de Teatru Muzical din România (organizat în baza unui acord internaţional între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Academia Centrală de Dramă din Beijing, R. P. Chineză), care a avut ocazia să joace ultimul spectacol, pregătit cu profesorii chinezi, chiar la Cotroceni, în sala de teatru a Administraţiei Prezidențiale, în faţa unui public exclusivist. La eveniment au fost prezenţi rectorul Universităţii „Dunăr ...
Emoţii mai ceva ca la examen, au avut marţi studenţii masteranzi ai Facultăţii de Arte, programul internaţional România-China, specializarea Teatru Muzical. Şi asta pentru că au susţinut un spectacol de 40 de minute, în chineză şi în română, chiar în faţa ambasadorului Republicii Populare Chineze, Excelenţa Sa, doamna Huo Yuzhen, dar şi a conducerii Universităţii “Dunărea de Jos“ din Galaţi. Evenimentul a avut loc în holul central al instituţiei, cu ocazia Zilei Cul ...
Ieri dimineaţă, prefaţând premiera spectacolului realizat pentru lucrarea de masterat de studenţii din anul I al Programului de Masterat de Teatru Muzical al Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”, în colaborare cu Academia Centrală de Dramă din Beijing, tinerii artişti au prezentat unui public restrâns, format din profesori, o paletă întreagă de mici surprize care se demonstreze cât au reuşit deja să înveţe pe chineză într-un an: dans clasic chinezesc, ...