Îndrăznim să adresăm public această întrebare cu privire la PNL Galaţi, inspiraţi de alegerile din organizaţia judeţeană a USR Galaţi, care au avut loc în acest weekend. La cârma filialei judeţene liberale - că organizaţia municipală nu prea mai există - domină doar tăcerea. Deşi săptămâna trecută am încercat să-i contactăm pe doi dintre cei mai reprezentativi liberali gălăţeni - primarul municipiului Tecuci, Costin Lucian, preşedintele interimar al filialei jude ...
Primarul municipiului Teucuci, Lucian Costin, a anunțat că dorește să reducă cu aproximativ 10-15 la sută numărul angajaților din instituția pe care o conduce. Acest rezultat ar urma să fie obținut atât prin desființarea unor posturi, dar și prin comasarea unor compartimente sau instituții subordonate din cadrul administrației locale. În urma acestor reduceri de personal sau optimizări economiile la bugetul local al municipiului Tecuci ar urma să fie în acest an de aproximat ...

Finanţare pentru construirea unei centrale fotovoltaice

Marți, 03 Decembrie 2024 13:00 | Publicat în Regional
Municipiul Tecuci a obţinut o finanțare nerambursabilă de aproape 19 milioane de lei, din partea Ministerului Energiei, pentru construcția unei centrale electrice fotovoltaice.Proiectul centralei fotovoltaice de 3,2 MW are o valoare totală de peste 19,6 milioane de lei, din care 18,8 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, potrivit unei precizări a primarului tecucean Lucian Costin. ...
Pe 13 februarie a fost atribuit, prin negociere fără publicitate prealabilă, contractul în valoare de 18.26.616 lei, de reparare a unor străzi din Tecuci, beneficiar fiind primăria municipiuluiObiectul contractului este, potrivit anunţului din SEAP, ”Modernizare Străzi, etapa II, Lot 4”, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Vor fi modernizate următoarele artere din Tecuci: str. Alexandru Odobescu, str. Florilor, str. ...

Tecuciul vrea să-şi completeze centura ocolitoare

Vineri, 12 Ianuarie 2024 11:30 | Publicat în Regional
Municipiul Tecuci ar putea avea o nouă centură ocolitoare, în partea de est a oraşului, potrivit unei declaraţii a edilului, Lucian Costin. Noua centură este prevăzută să o completeze pe cea existentă, astfel încât traficul greu să ocolească în totalitate orașul."În 2024, îmi propun să fac documentația și să scot la licitație noua centură a municipiului Tecuci. Va fi un proiect cu două loturi, unul până la intersecția cu drumul județean care face legătura cu Matca, ...
În 2005 și, mai ales, în 2007, umflat peste măsură, râul Tecucel – cu un nume care stârnește mai degrabă zâmbete decât fiori – a făcut prăpăd în municipiul Tecuci, care a fost inundat în proporție de 70%. Au fost afectate atunci 1.544 de gospodării, 13 obiective sociale, 2.240 de hectare de teren arabil, alte 1.500 de hectare amenajate cu lucrări de desecare, 150 de metri de cale ferată, un pod pe DN24 și mai multe străzi. Pe lângă pagubele materiale însemnate, în 2 ...
Peste 800 de elevi de liceu, însoțiți de părinți sau cadre didactice au venit joi, 9 noiembrie, la Casa de Cultură din Tecuci, pentru a vedea ofertele prezentate de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați la Târgul Educațional Student#UDJG. La eveniment au participat prorectorul Silvius Stanciu, inspectorul școlar general Gina Brînzan, primarul tecucean Lucian Costin, precum și reprezentanți ai unor firme partenere. Următoarea acțiune Student#UDJG va avea loc la Vaslui, pe 16 n ...

22 de străzi din Tecuci, modernizate cu 4 milioane de euro

Luni, 09 Octombrie 2023 07:00 | Publicat în Regional
Primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, au semnat recent un contract pentru asfaltarea a 22 de străzi din municipiul Tecuci, prin Programul Național "Anghel Saligny", în valoare de 20 milioane de lei (aproximativ 4 milioane de euro). Cele 22 de străzi care vor fi modernizate și reabilitate sunt următoarele: Cloșca, Hașdeu, Nicolae Petică, Matei Basarab, Mircea Eliade, Vultureni, Partizanului, Ocheșești, Iorgu Iordan, Focșa, Gloriei, Cu ...

Centru de recuperare pentru seniori, la Tecuci

Joi, 07 Septembrie 2023 11:30 | Publicat în Bani Europeni
Municipiul Tecuci a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru amenajarea unui centru de zi de asistență și recuperare a persoanelor vârstnice. Potrivit primarului Lucian Costin, valoarea acestei investiții este de circa șase milioane de lei, iar lucrările vor avea loc prin reamenajarea școlii din Cernicari, în prezent închisă. ”Un centru de zi pentru seniorii tecuceni înseamnă nu doar că vom putea avea grijă de cei cu probleme, dar înseamn ...
La început de toamnă, primarul tecucean Lucian Costin a anunțat, pe pagina sa de Facebook, finalizarea investițiilor de la Liceul "Elena Caragiani". Lucrările de eficientizare energetică de la Tecuci au presupus anveloparea exterioară a unității de învățământ, schimbarea tâmplăriei și înlocuirea centralei termice. La interior au fost modernizate grupurile sanitare și a fost efectuată o igienizare completă, per total un proiect de două milioane de lei, din fonduri europene. ...
Pagina 1 din 2