Adu zâmbetul pe chipul unui copil!

Duminică, 07 Mai 2017 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Ştim cu toţii că 1 Iunie este declarată Ziua Internaţională a Copilului. Este ziua în care orice copil indiferent de vârstă, sex sau etnie merită să se simtă special şi să zâmbească din tot sufletul. Copiii merită iubire şi afecţiune în fiecare secundă, dar de 1 Iunie e sărbătoare şi trebuie să  simtă  asta mai mult ca oricând. Din păcate, nu toate sufletele au avut norocul să aibă o familie iubitoare sau un cămin călduros. Tot mai mulţi copii ajung abandonaţ ...

Paşii necesari pentru a vă căsători

Duminică, 07 Mai 2017 11:30 | Publicat în SOCIETATE
Căsătoria se încheie la Serviciul de Stare Civilă Galaţi, dacă cel puţin unul dintre soţi are domiciliul stabil sau reşedinţa în municipiul Galaţi. Prin excepţie, căsătoria se poate încheia la Serviciul de Stare Civilă, chiar dacă viitorii soţi nu au domiciliul sau reşedinţa în raza municipiului Galaţi, cu aprobarea primarului. Actele pentru încheierea căsătoriei se depun cu zece zile calendaristice înainte, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută ...
Victor Ştefan Iliescu a început practicarea înotului cu scopul de a-şi dezvolta tonusul muscular scăzut, problemă cauzată de sindromul Down, afecţiune cu care tânărul s-a născut. În scurtă vreme, acest sport a devenit însă pentru Ştefan o pasiune căreia îi alocă mai multe ore, în fiecare zi. După mii şi mii de ore de antrenament susţinut şi sub atenta supraveghere a antrenorului gălăţean Cătălin Verholeac, Ştefan a ajuns să câştige zeci de medalii şi diplome la ...
Reprezentanţi ai Transferoviar Călători şi Transferoviar Grup, împreună cu voluntarii de la Şcoala Gimnazială nr.1 Tuluceşti vor desfăşura, pe 10 mai, o acţiune de plantare puieţi la km 5 Tuluceşti pe secţia Galaţi - Bârlad. „Scopul acţiunii noastre este, în primul rând, de protejare a mediului înconjurător şi, în al doilea rând, de stabilizare a terenului din apropierea căii ferate”, spun reprezentanţii Transferoviar. Plantarea propriu-zisă a puieţilor de salc ...

Învaţă să călătoreşti FĂRĂ BANI

Vineri, 05 Mai 2017 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Luni, 15 mai, în Daily Pub, de la ora 19,00 vă puteţi distra la o întâlnire prietenească unde veţi afla că, pentru a călători, nu aveţi neapărat nevoie de mulţi bani sau chiar deloc. În cadrul acestui eveniment, Bogdan Budai, coach, călător, speaker vă va prezenta călătoriile lui prin Europa şi metodele pe care le-a descoperit în tot acest timp; cum poţi călători fără bani sau cu un buget foarte mic. Acesta a străbătut mai mult de 14 ţări din Europa, fără bani, î ...
Mai mulţi membri ai Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi protestează, în acest moment, vizavi de Prefectură, solicitând autorităţilor redeschiderea pieţei de păsări din Piaţa Centrală a oraşului. Potrivit informaţiilor care ne-au fost oferite de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, într-un răspuns scris, legislaţia sanitară-veterinară nu mai prevede existenţa a ceea ce se numeşte ”piaţă de păsări ...
Bucuria şoferilor, coşmarul pietonilor, aşa poate fi descrisă situaţia din zona Barierei Traian, recent cosmetizată, prin amenajarea sensului giratoriu şi asfaltarea străzilor adiacente. Oamenii care trebuie să treacă de pe o parte pe alta a străzilor adiacente nu o pot face decât pe riscul propriei integrităţi, dar şi al celui de a fi amendaţi, pentru că nu există nicio trecere care să permită traversarea regulamentară. Dacă după dispariţia chioşcurilor inestetice şi ...
Deşi nu am mai mers de un an în această zonă pentru a sta de vorbă cu cei din cartier, la ora stabilită erau deja, la chioşc, câteva persoane dornice să ne spună, din nou, problemele cu care se confruntă zilnic. Despre gropi în asfalt, trotuare pe care nu se poate merge, stâlpi înclinaţi şi gunoaie pe garduri, fiecare a avut ceva de spus. "Nu avem nicio băncuţă pe care să ne odihnim, cu locurile de parcare din cartier este jale, iar pe trotuare  nu putem circula, din cauza ...
Noi probleme în satul Izvoarele, în urma ploilor din ultima perioadă. Pământul a luat-o iar la vale, doar că într-o altă zonă faţă de acum o lună. De data aceasta, situaţia este critică, pentru că , la aproximativ 100 de metri de marginea dealului, se află case. Autorităţile locale şi pompierii au anunţat deja 15 persoane, care locuiesc în cele şase case din zonă, că există posibilitatea să fie evacuate. "Am vorbit cu oamenii, le-am trimis ordin de evacuare, încă de ...

Consultaţii GRATUITE pentru depistarea cancerului de piele

Marți, 25 Aprilie 2017 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Un spital privat de dermato-venerologie, inaugurat recent în Pipera, în apropierea Bucureştiului, oferă consultaţii gratuite pentru depistarea cancerului de piele, pe baza unui contract încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Persoane din toată ţara vor avea acces la screeningul realizat cu tehnologie dermatoscopică de ultimă generaţie. Spitalul de Dermatologie-Venerologie Bioderm este prima unitate medicală particulară cu paturi, cu profil dermatologic, di ...
Pagina 12 din 300