O octogenară gălățeană mulțumește cadrelor medicale de la Spitalul Județean.
Gălățeanca Constanța Manea (84 de ani) ne-a contactat la redacție pentru a transmite, prin intermediul nostru, un mesaj de mulțumire și recunoștință pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați, Secția de Ortopedie.
„Am ajuns pe 28 iulie la spital, unde am fost preluată de medicul ortoped Dimofte Florentin, care mi-a pus proteză. Am fost tratată exemplar și îmi exprim recunoștința și mulțumirea față de dumnealui și de întregul corp medical al secției pentru modul în care s-au purtat cu mine atât în timpul operației, cât și pe toată durata spitalizării și ulterior la toate controalele medicale”, a spus Constanța Manea.

