
Raluca Ichim
Marfă cu potenţial periculos, descoperită la vama Oancea
Vineri, 14 Martie 2025 11:00 | Publicat în Regional
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui cetățean moldovean, care intenționa să aducă în România două butelii de agent refrigerant R404A (freon), deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de materiale.
Pe 12 martie, în jurul orei 19,30, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un basarabean, pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova. În ba ...
Peste 60 de elevi gălățeni merg la olimpiadele naționale de matematică și fizică
Joi, 13 Martie 2025 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dacă toamna se numără bobocii, primăvara este anotimpul olimpiadelor școlare și se numără elevii de top ai Galațiului. Fără îndoială că fiecare participant este câștigător, însă nu putem să nu-i remarcăm și pe elevii cei mai buni, care au reușit să se califice la fazele naționale ale olimpiadelor.
În weekendul care s-a încheiat, la Galați s-au desfășurat fazele județene ale olimpiadelor de matematică și fizică, la care au participat elevi de la mai multe instit ...
Setea excesivă l-a costat 10.000 de lei şi confiscarea băuturii
Joi, 13 Martie 2025 15:30 | Publicat în Regional
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, în bagajele unui pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova, 12 litri de băuturi alcoolice cu timbru de acciză Republica Moldova.
Pe 12 martie, în jurul orei 19.30, la Oancea s-a prezentat, pentru controlul la intrarea în ţară, un bărbat de 50 ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, pasager într-un autocar cu număr de Republica Moldova. ...
Prins la volanul unei camionete, deşi n-avea dreptul să o conducă
Sâmbătă, 15 Martie 2025 13:00 | Publicat în Regional
Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați fac cercetări cu privire la un cetățean român care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi conferea acest drept.
Miercuri, 12 martie, în jurul orei 10,20, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră Galați, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Șivița, ...
Gălățean prins la pescuit într-o baltă privată
Joi, 13 Martie 2025 12:30 | Publicat în Regional
Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești efectuează cercetări cu privire la cetățean român depistat, în weekend, la pescuit comercial neautorizat, în incinta unei proprietăți private.
Distracția gălățeanului a fost întreruptă de oamenii legii, aflați în timpul desfășurării unei misiuni specifice. Bărbatul în vârstă de 54 de ani, desfășura activității de pescuit comercial, neautorizat, utilizat, plasă de tip setcă, cu lungimea de 48 de me ...
Ziua Națională a Meseriilor, motiv de revedere cu elevii mai mari
Joi, 13 Martie 2025 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Data de 11 martie, Ziua Națională a Meseriilor, a umplut de fericire sufletele elevilor de clasa a VIII-a și a transformat o zi normală de școală într-o adevărată aventură. Cu această ocazie, Liceul de Turism și Alimentație "Dumitru Moțoc" și-a deschis larg porțile, pentru a primi oaspeți.
Cadre didactice și elevi de la clasele terminale de gimnaziu au aflat ce înseamnă să fii elev de liceu.
"Liceul nostru a deschis larg porțile pentru a-i primi pe viitorii elevi de cla ...
Reguli noi pentru examenele de la simularea Evaluării Naționale
Joi, 13 Martie 2025 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, miercuri, mai multe informaţii pentru redactarea lucrărilor scrise, adresate elevilor de clasa a VIII-a care vor susţine în curând simularea Evaluării Naţionale.
Potrivit noilor norme, elevii vor avea voie la proba de Limba și literatura română și/sau maternă să sublinieze pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, este permisă delimitarea propoziţiilor în frază, făr ...
Peste 3.000 de gălăţeni suferinzi din cauza afecțiunilor de sezon
Miercuri, 12 Martie 2025 15:45 | Publicat în EVENIMENT
Deși de mai bine de două săptămâni ne bucurăm de vreme caldă, sezonul virozelor respiratorii şi gripelor se pare că încă nu s-a terminat. Acest lucru se poate observa și din contabilizarea suferinzilor din ultima săptămână, făcută de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați. Astfel, în săptămâna 3-9 martie, instituția specializată a înregistrat 2.694 de gălățeni cu viroze respiratorii, 56 dintre aceştia având nevoie de internare în spitale. Dintre bolnavi, ce ...
Şofer moldovean cu permisul "mic"
Miercuri, 12 Martie 2025 09:00 | Publicat în Regional
Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu rutier deși permisul de conducere deținut nu îi conferea acest drept.
Moldoveanul, în vârstă de 25 de ani, s-a prezentat la Oancea, pe 10 martie, în jurul orei 22.50, pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Republica Moldo ...
"Ursul" vine la Galaţi pe... Ţeavă
Joi, 13 Martie 2025 14:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Vineri, 14 martie, de la ora 18.00, gălățenii sunt invitați de actorii companiei Teatru pe Țeavă la piesa "Ursul", de A.P. Cehov.
Moşierul Grigori Stepanovici Smirnov se înființează la casa moșieriței Elena Ivanovna Popova, o tânără văduvă, pentru a-și recupera o datorie. Doamna nu vrea să plătească, însă Grigori nu acceptă niciun refuz. Un creditor furios și o văduvă cu fustă, un urs necioplit și o călugăriță rujată, reprezintă suficiente ingrediente pentru o ...