Un tânăr de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a avut ideea neinspirată să plece la plimbare cu un motoscuter deşi băuse bine înainte. Încurajat de alcool, a ignorat faptul că nu avea permis şi a ieşit pe drumurile comunei. Nu a ajuns prea departe, pentru că băutura şi lipsa de experienţă şi-au spus cuvântul şi l-au trimis direct într-un şanţ. Poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au aflat "istoria", stabilind că avea o alcoolemie de 0,95 la mie în aerul respira ...
Un gălăţean de 43 de ani a reuşit să provoace un accident soldat cu o victimă şi importante pagube materiale, după ce s-a îmbătat zdravăn şi s-a urcat la volan. Evenimentul s-a petrecut sâmbătă noapte, pe bulevardul Marea Unire, din cauză că şoferul aflat sub influenţa alcoolului nu a apreciat distanţa faţă de un autoturism aflat în faţa sa şi a intrat în acesta cu viteză. În urma impactului, un bărbat de 43 de ani, aflat în maşina condusă de şoferul vinovat a fo ...
Un tânăr de 23 de ani din Matca este bun de plată după ce şi-a dat în petic la finalul unui chef pe care l-a făcut într-un bar. După ce a băut ceva, s-a urcat într-o maşină care nu era a lui şi a parcurs 200 de metri, deşi habar nu avea să şofeze. Lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul în momentul în care a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un gard. Poliţiştii au stabilit că totul se întâmplase pe fondul unei alcoolemii de 0,49 la mie în aerul respirat, ...
Un tânăr de numai 24 de ani din Cudalbi a reuşit să împuşte dintr-un foc un dosar penal pe cinste după ce s-a încumetat să facă o plimbare matinală, cu toate că nu era în deplinătatea aptitudinilor fizice. Bărbatul s-a urcat la volanul unei maşini cu care a pornit pe DJ 251. Nu a apucat să meargă foarte mult, deoarece în cale i-a ieşit un echipaj de poliţie, care observând deplasarea sinuoasă a autoturismului l-a tras pe dreapta. La o mai atentă privire, poliţiştii au o ...
Un gălăţean de 29 de ani are serioase probleme cu legea după ce poliţiştii au constatat că acesta s-a urcat băut la volan, fără a avea permis şi a făcut praf alte trei maşini. Incidentul s-a petrecut pe strada Oltului, unde bărbatul a pierdut controlul volanului şi a avariat trei autoturisme parcate. În urma testării cu etilotestul, a reieşit că şoferul avea o alcoolemie de 1,03 la mie în aerul respirat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permi ...

Şoferii beţi fac lucruri trăznite!

Sâmbătă, 02 Februarie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Două evenimente rutiere s-au produs în municipiul Galaţi, la interval de numai câteva ore, din cauza unor conducători auto care au amestecat băutura cu volanul. Primul accident a avut loc pe strada Gheorghe Doja, unde un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unei maşini, a pierdut controlul şi a tamponat un alt autoturism. În urma impactului, de suferit au avut ambele vehicule, dar şi şoferul vinovat, în privinţa căruia poliţiştii au stabilit că avea o alcoolemie de 0,58 la mie ...
Nicu R., de 35 de ani, din Roşcani, a fost urmărit de ghinion. Bărbatului i-a fost reţinut permisul de conducere după ce a fost prins băut la volan. Asta nu l-a împiedicat totuşi să şofeze, aşa că a ieşit la plimbare pe strada Domnească. Din păcate, bărbatul nu a fost atent şi nu a acordat prioritate echipei de poliţişti care traversa strada chiar pe trecerea de pietoni. Ulterior, Nicu a oprit autoturismul şi le-a explicat poliţiştilor că se grăbea foarte tare şi că nu ...

Accident de început de an: A intrat cu BMW-ul în stâlp

Joi, 03 Ianuarie 2013 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Anul 2013 a început cu ghinion pentru un tânăr de 18 ani din Galaţi. Pe data de 1 ianuarie, la primele ore ale dimineţii, acesta a intrat cu BMW-ul într-un stâlp de pe strada Brăilei. "Din primele cercetări, se pare că bărbatul a pierdut controlul volanului, a intrat cu maşina pe rigola de spaţiu verde şi s-a oprit într-un stâlp de iluminat public", a declarat Iulian Matei, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi. În urma impactului, şoferul, dar şi un pasager în vârstă de 24 ...
Un gălăţean de 34 de ani a fost cu greu oprit în trafic de poliţişti după ce a provocat un adevărat dezastru. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism de teren, se deplasa pe strada Brăilei, în toiul nopţii de duminică spre luni. A lovit două maşini parcate, dar asta nu l-a oprit şi şi-a continuat cursa nebunească până când a tamponat şi un taxi, care se deplasa în aceeaşi direcţie. Un echipaj de la Poliţia Rutieră a reuşit să îl oprească pe şofer înainte să m ...
Spectacol la limita dintre râs şi plâns oferit de un gălăţean de 32 de ani, care a fost prins de jandarmi în timp ce se chinuia să plece din Gara Barboşi cu maşina unei femei. Aceasta a fost cea care a dat alarma în momentul în care a văzut că în maşina sa, un VW Golf parcat în vecinătatea unei case, se află un individ necunoscut. Bănuind că este vorba despre un hoţ, femeia a sesizat poliţia. Jandarmii, aflaţi într-o misiune mixtă de patrulare cu oamenii de la Secţia 3 ...
Pagina 13 din 14