Frig şi circ

Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Pâine şi circ", de asta avea parte plebea Romei antice. Meniul, din păcate, nu s-a schimbat nici în ziua de azi. Însă tare mi-e teamă că, la iarnă, gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat vor avea parte doar de frig şi circ. Şi nu spun asta doar pentru că, ieri, prefectul Gabriel Panaitescu a atacat hotărârea aleşilor privind suspendarea furnizării agentului termic, blocând, practic, aplicarea ei!O spun pentru că, până în momentul de faţă, nici măcar un gălăţ ...
Gălăţenii care doresc să obţină ajutorul financiar de 3.000 de lei, acordat de municipalitate pentru achiziţionarea unui sistem individual de încălzire şi apă caldă, nu trebuie să piardă timpul la ghişee pentru formularele tipizate. Atât cererea şi declaraţia pe propria răspundere, cât şi angajamentul prin care fiecare solicitant se obligă ca, în termen de 30 de zile de la primirea banilor, să facă dovada că suma încasată a fost folosită în scopul în care a fost ac ...
Începând de ieri, apa caldă şi căldura furnizate în sistem centralizat au devenit istorie. Pe 1 mai, a intrat în vigoare suspendarea, pe termen nelimitat, a furnizării/prestării serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Pentru că, aparent, nimeni nu răspunde pentru modul în care a fost condus şi gestionat sistemul centralizat, vă propunem o analiză a istoriei acestuia din ultimii 20 de ani. Din start, trebuie spus că toţi directorii care s-au perinda ...
Gălăţenii vor mai primi apă caldă menajeră furnizată în sistem centralizat doar până la sfârşitul acestei săptămâni. Apa caldă asigurată populaţiei în luna aprilie a costat bugetul local 3.465.003 lei, din care 3.187.804 lei reprezintă pierderi, în condiţiile în care consumul este redus, ne-a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.Edilul a precizat că, în aceste condiţii, este imposibil ca municipalitatea să-şi mai asume astfel de cheltuieli, ceea ce înseamnă că autorit ...
S-a decis! Galaţiul rămâne fără apă caldă şi căldură. E încă un semnal că trebuie să părăsim cât mai curând localitatea. Rugăminte: ultimul care pleacă să stingă lumina, ca să nu ne trezim cu o factură de miliarde când o să ne întoarcem cu strănepoţii, ca să le arătăm de unde am plecat. La Păpădie se va face duş organizat Primăria Galaţi a luat în calcul toate variantele de rezervă, atunci când a luat decizia să întoarcă oraşul în Evul Mediu. Ca să ...
Până la începutul sezonului rece, municipalitatea va trebui să monteze sisteme alternative de încălzire şi apă caldă în peste 1.100 de apartamente în care locuiesc chiriaşi ai Primăriei. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, municipalitatea va opta pentru centrale de apartament pe gaze naturale sau electrice, în funcţie de specificul zonei în care se află locuinţele autorităţii locale. „Tot ceea ce ţine de proprietatea municipalităţii, Primăria se va îngriji ca nimeni ...

Sistemul centralizat, omorât fără vinovaţi

Vineri, 14 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Au făcut-o şi pe asta! Au îngropat şi sistemul centralizat de încălzire!”, e părerea gălăţenilor revoltaţi pe decizia consilierilor locali, în vreme ce alţii aplaudă curajul de a i se fi pus cruce „mortului clinic ţinut artificial în viaţă cu perfuzii de bani publici”. Dreptate au, în parte, şi unii, şi ceilalţi.Iată de pildă societatea de distribuţie a energiei termice, defunctul Apaterm, reîntrupat în Calorgal, s-a născut gata îngropată. Înglodată în d ...
Cu 16 voturi “pentru” şi şase abţineri din partea grupului PNL, aleşii locali au decis ieri, la capătul unei dezbateri încinse, suspendarea, pe termen nelimitat, a furnizării/prestării serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, începând cu data de 1 mai 2017. „O cangrenă care trebuie extirpată pentru ca restul trupului sănătos să poată merge mai departe”, aceasta este definiţia pe care primarul Ionuţ Pucheanu a dat-o sistemului centralizat, d ...
Gălăţenii vor afla în luna aprilie ce se va întâmpla cu sistemul centralizat de termoficare, după ce aleşii locali au căzut de acord, ieri, să-şi amâne, cu aproximativ două săptămâni, hotărârea, la insistenţele conducerii Electrocentrale (CET), producătorul de agent termic primar. Prezent la şedinţa de ieri a Consiliului Local, administratorul special şi directorul general al CET, Sinan Mustafa, care şi-a manifestat intenţia de a prelua activitatea de distribuţie a agen ...
După ce atâta vreme i s-a cântat prohodul, soarta sistemului centralizat de alimentare cu energie termică va fi decisă marţi, 28 martie, la şedinţa ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a şedinţei, se află nu mai puţin de două proiecte de hotărâre care îi vizează pe cei care până acum au beneficiat de căldură şi apă caldă în sistem centralizat. Suspendare, de la 1 mai Primul proiect prevede "aprobarea unor măsuri legate de sistemul centralizat de alimentare ...
Pagina 3 din 30