Bilă albă tuturor cetăţenilor din Galaţi, dar şi din alte zone ale ţării (persoane fizice, juridice sau instituţii), ce au sărit în ajutorul sinistraţilor din judeţul nostru. Oameni de calitate, cu bun simţ şi educaţi, care nu au profitat de nenorocirea miilor de oameni din mediul rural pentru a încerca să bifeze la capitolul imagine sau să facă propagandă electorală, aşa cum a procedat, printre alţii, „fratele” nostru Marian Oprişan, care a inscripţionat pe tiruril ...
Mai mulţi deţinuţi care au dat declaraţii în dosarul în care sunt acuzaţi foşti angajaţi ai Penitenciarului au ajuns miercuri la Curtea de Apel, după ce Petre Blaj i-a acuzat de mărturie mincinoasă.Blaj este unul dintre cei condamnaţi pentru uciderea în bătaie a condamnatului Sandu Constantin. În acest dosar, toţi cei care se aflau în cameră cu Sandu au fost anchetaţi şi ulterior chemaţi ca martori în instanţă. Se pare că Blaj le-a făcut plângere penală, dar toţi de ...
Antrenorul gălăţenilor, Petre Grigoraş, a declarat că îşi doreşte toate punctele în meciul cu Steaua, de luni, 1 aprilie. Fiind Ziua Păcălelilor, tehnicianul Oţelului crede că formaţia sa îi poate păcăli pe stelişti printr-o victorie. „Încercăm să-i păcălim noi pe ei, pentru că ei au o formă foarte bună, un lot valoros şi e clar că pornesc drept favoriţi. Steaua e foarte greu de învins în acest moment, noi vom fi cei care trebuie să putem să-i păcălim şi s ...

Lucian Bute: "Am pierdut o luptă, nu un război"

Luni, 28 Mai 2012 17:50 | Publicat în SPORT
Pugilistul Lucian Bute, care a pierdut centura de campion IBF la categoria supermijlocie la Nottingham, a declarat la sosirea în România, că are nevoie de linişte în acest moment, precizând că în meciul cu britanicul Carl Froch a pierdut o luptă, nu un război. "V-am obişnuit de trei-patru ani să mă întorc cu centura acasă, din nefericire de această dată nu am mai venit cu ea. Îmi pare rău, este un meci de box în care unul trebuie să piardă, altul să câştige. Sâmbătă, ...
* Topul "vocal" al celor care ne-au reprezentat în mandatul care se apropie de finalActivitatea aleşilor Galaţiului nu a însemnat doar prezenţa la şedinţe, iniţiative de proiecte de hotărâri şi voturi, ci şi intervenţii, amendamente, declaraţii care au schimbat traiectoria deciziei locale. Vom trece în revistă cele mai importante şi interesante manifestări, dar şi pe cele mai surprinzătoare.Top politicFiecare grup politic din CL a avut vârfuri de atac, dar şi „mutulici” ...

Veniturile din 2011 se declară până pe 25 mai

Luni, 14 Mai 2012 16:10 | Publicat în ECONOMIE
Au această obligaţie contribuabilii care anul trecut au realizat venituri din activităţi comerciale, profesii libere sau drepturi de proprietate intelectuală, din închirieri sau arendă, din activităţi agricole în sistem real, din transferul titlurilor de valoare sau din operaţiuni de vânzare-cumpărare valută la termen.Cei care au realizat aceste venituri trebuie să completeze formularul 200, care poate fi obţinut de la sediile unităţilor fiscale sau descărcat de pe portalul AN ...

FOTO Săptămâna perfectă! HC Oţelul Galaţi – CSM Bacău 33-24

Sâmbătă, 25 Februarie 2012 14:02 | Publicat în SPORT
Victorie cu CSM Bacău şi handbalistele de la Oţelul Galaţi au trecut cu brio de o săptămână dificilă, la finele căreia au mai acumulat patru puncte în clasamentul Ligii Naţionale. Fără Paula Pavăl – accidentată în meciul câştigat cu CSM Bucureşti – „oţelarele” Alexandrinei Soare nu au stat prea mult timp la tatonări cu nou-promovată CSM Bacău, Cătălina Cioaric marcând primele două goluri ale meciului de sâmbătă. Băcăuancele - lipsite de aportul Ameliei Bu ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este de meserie comandant de navă şi nu a ratat niciodată destinaţia, el adăugând că nu o să o rateze nici acum cu România. Întrebat dacă s-a gândit la demisia sa, Băsescu a precizat că preşedinţii nu pot demisiona în perioade de criză, adăugând că nu ia în considerare o asemenea soluţie "decât dacă va fi evident că aceasta e soluţia". "În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat ...
  Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată de la declanşarea protestelor în stradă, având vocea tremurândă şi spunând că "românii sunt nemulţumiţi pe bună dreptate" şi atacându-i pe Iliescu, Ponta, Antonescu şi televiziunile. Traian Băsescu a anunţat că miercuri va avea "o intervenţie cu românii".Şeful statului s-a referit la situaţia socială cu ocazia depunerii jurământului de către noul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. El i-a spus aces ...
  Dincolo de declaraţiile oficiale, neoficial lucrurile stau aşa: aproape jumătate din personalul Poliţiei de Frontieră a fost pus la dispoziţie cu câteva zile înainte de Crăciun, deşi până la apariţia Legii 280 se dădeau asigurări că vor dispărea doar posturile de şefi. Acum însă, poliţiştii fac aceeaşi muncă, dar primesc numai salariile de bază. Se aşteaptă organizarea unui concurs (ca la toate celelalte instituţii MAI), însă în lipsa unor reglementări cla ...
Pagina 4 din 4