Ambulanţa nu e taxi

Vineri, 19 Februarie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Fiecare dintre noi auzim, zilnic, măcar o dată, sirena unei ambulanţe sau a unei maşini SMURD. De fiecare dată când un astfel de echipaj trece pe lângă mine, mă trec fiorii şi mă gândesc că în interiorul ambulanţei se află un om în nevoie. Experienţa mi-a arătat însă că nu de fiecare dată echipajele ambulanţei sau ale SMURD transportă oameni care au o extremă urgenţă, a căror viaţă este pusă în pericol. Pentru a înţelege mai bine, vreau să vă povestesc despr ...
* Interiorul păstrează intactă atmosfera sfârşitului de secol XIX * Imobilul este unul dintre puţinele din Galaţi care au scăpat de naţionalizarea impusă de către comunişti Pe strada Domnească, la numărul 53, se află o clădire care mai aminteşte încă de vremurile când în Galaţi se construia după toate regulile bunului-gust. Ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea, imobilul care acum adăposteşte Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor se poate lăuda cu unele dint ...
Aproape că nu este cartier în Galaţi în care să nu existe cel puţin trei sau patru maşini abandonate într-o parcare sau direct pe trotuarele din faţa blocurilor. Adevărate monumente de praf şi rugină, aceste rable au devenit adăpost pentru câini, pentru oameni ai străzii sau coşuri improvizate de gunoi, motiv pentru care gălăţenii au ajuns la limita răbdării. Fie că este vorba despre Micro 39, Ţiglina I, strada Domnească, Micro 19 sau Gara Galaţi, maşinile abandonate s ...
Potrivit Primăriei Galaţi, circulaţia pe strada Domnească va fi închisă complet vineri, 26 iunie 2015, între orele 9,30 şi 10,00, pe segmentul cuprins între străzile Basarabiei şi Dimitrie Bolintineanu. Măsura a fost luată la solicitarea Prefecturii Galaţi, care organizează manifestările de Ziua Drapelului, Primăria municipiului Galaţi le recomandă conducătorilor auto să evite pe cât posibil segmentul de drum unde vor fi impuse restricţiile de circulaţie, să foloseasc ...

UPDATE/ Capacul de canalizare sărit a fost sudat la loc

Marți, 16 Iunie 2015 14:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE, ora 14,30/ Capacul de canalizare sărit de pe o gură de scurgere de pe strada Domnească în cursul dimineţii zilei de marţi a fost sudat la loc. Unul dintre capacele de canalizare de pe strada Domnească, zona Parfumul Teilor, a sărit de pe gura de scurgere, după ce o maşină a trecut peste el. Îi atenţionăm pe şoferi să evite să circule pe banda unu în apropierea trotuarului, în zona clădirii cotidianului "Viaţa liberă", până când angajaţii Apă Canal vor veni s ...
O lecţie de Istorie în aer liber a fost pentru gălăţeni, mai ales pentru copii, a doua ediţie a Festivalului antic – “Antiqvitas Redivivus”, care a adus sâmbătă la Galaţi daci şi romani de toate vârstele, costumaţi şi înarmaţi ca acum două milenii (membrii asociaţiei de reconstituire istorică "România-Dacia Casa Noastra" din Constanţa) şi sarmaţii, vecinii noştri de neam scitic care au trăit şi în Moldova tot pe atunci, iar acum au venit tocmai de la Zalău (asoc ...
Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Galaţi, care conducea un autoturism pe strada Domnească, nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, şi a intrat în coliziune cu acesta. Autoturismul lovit a fost proiectat într-un alt autoturism, aflat în faţa sa, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. În urma impactului, o tânără în vârstă de 26 de ani, din cel de-al doilea autoturism, a suferit lezi ...
Mai mulţi tei de pe strada Domnească vor fi puşi la pământ de către societatea Gospodărire Urbană, la cererea Primăriei. Potrivit directorului societăţii Gospodărire Urbană, tăierile pe Domnească sunt necesare, pentru că sunt foarte mulţi dintre tei sunt prea bătrâni.„Probabil, cel târziu în septembrie intrăm cu tăieri, ca în octombrie să avem front de lucru pentru plantare. Plantăm tei tineri. Studiem cu Primăria pe ce caracteristici tehnice vor fi copacii, vedem c ...
„De ce ard becurile în plină zi şi se face risipă de energie şi bani?”, ne-a întrebat, miercuri, un gălăţean, vizibil iritat de faptul că felinarele de pe strada Domnească, de la Parfumul Teilor, erau încă aprinse, în jurul orei 10,00. Motivul, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Emanuela Turcu, era că firma Luxten, care se ocupă de mentenanţă, adică întreţinerea şi reparaţia a tot ceea ce înseamnă iluminat public, efectua o revizie în zona respectivă. ...
Atmosfera unor locuri n-o dau numai clădirile frumoase, ci şi pitorescul oamenilor! O muzică suavă inunda miercuri după-amiază strada Domnească: un cântăreţ la harpă mângâia strunele, adunând în şapcă şi câte-un leu de la trecătorii impresionaţi de muzică şi sătui probabil de manelele aruncate străzii din difuzoarele date la maximum de şoferi. Instrumentul în sine, harpa, este mai rar auzit, iar un "concert" solo e şi mai rar! ...
Pagina 4 din 6