Duminica iertării

Sâmbătă, 17 Februarie 2018 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Duminica aceasta este ultima înaintea începerii Postului Sfintelor Paşti. În tradiţia populară, e cunoscută ca "Duminica Iertării", pentru că ortodocşii care vor să postească îşi cer iertare unii altora şi încep Postul Mare fără ranchiună. Săptămâna care se încheie este numită "săptămâna albă sau a brânzei". Duminica trecută s-a lăsat sec de carne, iar în această duminică, de brânză. ...

VREME BUNĂ, toată ziua, la Galați

Sâmbătă, 22 Iulie 2017 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Sunt 28 de grade Celsius, la Galați, în acest moment, iar temperatura va crește până la 36 de grade Celsius, în cursul după-amiezii, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Cerul este însorit și la fel va rămâne și în următoarele ore. Șansele ca astăzi să plouă, la Galați, sunt nule, apreciază meteorologii. Vântul bate cu doar opt kilometri pe oră și este abia perceptibil. Va fi o zi numai bună de ieșit la picnic, atâta timp cât nu exager ...

UPDATE | Miercuri, zi decisivă pentru cabinetul Grindeanu

Duminică, 18 Iunie 2017 18:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE, duminică, 18 iunie | Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, citită în Parlament. Parlamentarii puterii (PSD+ALDE) au făcut, duminică, 18 iunie, primul pas pentru demiterea propriului Executiv, pe care chiar ei l-au învestit în funcție pe data de 4 ianuarie 2017. Liviu Dragnea a declarat că nu are emoții, întrucât moțiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Grindeanu va fi votată "masiv". Duminică după-amiază, 18 iunie, coaliția de guvernare s-a reunit ...

Nicio piesă, duminica aceasta, la Teatrul de Păpuşi din Galați

Vineri, 21 Octombrie 2016 15:25 | Publicat în CULTURA
În această duminică, actorii de la Teatrul de Păpuşi „Gulliver” vor juca în deplasare, întrucât aceştia participă la două festivaluri, în Cluj Napoca şi Timişoara.  Prin urmare, părinţii nu îşi vor putea duce prichindeii la vreun spectacol weekendul acesta. ...
Duminică, 8 noiembrie 2015, cu ocazia praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, filiala Galaţi, organizează, potrivit informaţiilor oferite de preşedintele acestei, Ioan Furtună, două evenimente dedicate zilei onomastice a M. S. Regele Mihai I al României.  Astfel, începând cu ora 11,00, la Biserica Greacă se va oficia o slujbă de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru purtarea de grijă şi binefacerile revărsate asupra Ma ...
Ediţia a XII-a a Festivalului Internaţional „Leonard”, care se va desfăşura pe scena Teatrului Muzical, între 25 octombrie şi 29 noiembrie, începe în forţă duminică, 25 octombrie, de la ora 18,00, cu o premieră: „Il trovatore” („Trubadurul”), celebra operă a marelui Giuseppe Verdi. Condus de un dirijor gălăţean de vizibilitate naţională, dar şi peste Prut, Mircea Holiartoc, spectacolul a fost regizat de regizorul şi directorul de teatru italian Paolo Bosisio, pre ...
Ultimele extrageri ale Loteriei au adus câştiguri neaşteptate pentru cei care au avut cifrele norocoase pe bonuri. Pentru extragerea din data de 19 iulie au fost depuse patru cereri de revendicare. Fiecare din cei patru norocoşi va pleca acasă cu un premiu net de circa 47.000 de euro. Pentru ediţia din 16 august au fost depuse 15 cereri de revendicare a premiilor, adică un câştig de aproape 13.000 de euro net pentru fiecare bon.  De data aceasta, bonurile fiscale în valoare de 274 d ...
Un spectacol de Mănunţiu, pe muzica Adei Milea Astăzi, 9 octombrie, de la 19,00, în Sala mare a Teatrului „Fani Tardini”, vom avea parte de o comedie clasică, cu trupa Teatrului „Regina Maria” din Oradea. Este vorba despre celebra „Leonce şi Lena”, de Georg Büchner, în regia unui reputat regizor, Mihai Măniuţiu.Din distribuţie fac parte: Richard Balint, Eugen Neag, Alina Leonte, Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Andreea Gabor, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Răzvan Vicoveanu, P ...
„În fiecare an, încercăm să fim din ce în ce mai buni”, spunea Sergiu Dumitrescu, managerul Centrului Cultural „Dunătrea de Jos” (CCDJ), prefaţând ediţia a X-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”, manifestare tradiţională organizată de Centru în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local, eveniment care a început ieri seară, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru peste o mie de spectatori, şi se va încheia duminică seara. Lo ...
Loteria Română a organizat, duminică, 05 iulie, noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Iată care sunt numerele câştigătoare: LOTO 6/49: 27, 4, 47, 15, 10, 41 LOTO JOKER: 17, 29, 32, 18, 4 / 1 LOTO 5 DIN 40: 33, 24, 2, 26, 20, 16 NOROC: 3391765 NOROC PLUS: 267288 SUPER NOROC: 242956 Premiul categoriei I la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste 10 milioane de lei, nu a fost câştigat, fiind reportat pentru următoarea extragere. La categor ...
Pagina 1 din 2