Echipa „satelit” a FC Oţelul resimte din plin vicisitudinile acestei ierni aspre. Aflată în cantonament la minihotelul de la stadionul Oţelul, trupa lui Constantin Schumacher a fost nevoită să-şi mute locul de antrenament. Cum pe terenul sintetic de la „Siderurgistul” grosimea stratului de zăpadă este de aproape un metru, cei de la Oţelul II au fost nevoiţi să intre în sală pentru antrenamente. Au fost şi sesiuni de alergare în aer liber, dar ponderea pregătirilor se ...
  Lens – Laval 1 (cotă 1,57)   Echipa de pe locul doi din liga secundă franceză, Lens, are meci acasă cu o formaţie care se chinuie să evite retrogradarea, Laval. Gazdele pornesc ca favorite certe, mai ales că vin după două rezultate negative pe teren propriu - e drept, cu adversari mai tari decât Laval - aşa că nu-şi mai permit paşi greşiţi acasă dacă vor să promoveze. De partea cealaltă, Laval a pierdut nu mai puţin de opt partide din cele 11 disputate în deplasare, ...
* Clubul Phoenix doreşte să se dezvolte atât la nivel de copii şi juniori, cât şi la cel de seniori   Baschetul în Galaţi a revenit în centrul atenţiei odată cu promovarea echipei de fete a clubului Phoenix în primul eşalon, mai ales că formaţia antrenată de grecul Sakis Paralikas se descurcă foarte bine la primul său sezon în Liga Naţională. Managerul general Florin Nini, care este şi selecţioner al echipei naţionale de fete şi antrenor principal la Energia Rovinar ...
Creatorul echipei de fete a Oţelului ne-a vorbit despre cum a început munca la noua formaţie pe care o pregăteşte, pe lângă grupele de copii şi juniori pe care le are în grijă După ce a lansat în fotbalul mare jucători care au intrat în istoria Oţelului, precum Valentin Ştefan, Cătălin Tofan sau Viorel Tănase, experimentatul antrenor Ion Morohai s-a înhămat la o muncă grea, dar care deja a început să dea roade, şi anume crearea echipei de fotbal feminin a grupării ro ...
* Tehnicianul german spune că relaţia jucători – suporteri este esenţială pentru ca echipa să reînceapă să câştige * Partidele cu Corona şi U. Cluj le consideră „meciurile anului”, cruciale pentru viitorul Oţelului Ewald Lienen (59 de ani) şi-a început cariera de antrenor la echipa secundă a celor de la MSV Duisburg, trecând apoi principal la prima formaţie. A mai antrenat apoi la Hansa Rostock, FC Koln, Tenerife, Moenchengladbach, Hannover, Panionios, TSV 1860 Munche ...
* Echipa gălăţeană a fost jalnică în prima parte a meciului cu Viitorul Constanţa, fără nici un şut pe poartă şi cu patru goluri încasate până la pauză Oţelul le-a oferit suporterilor săi o nouă seară groaznică, după o evoluţie de toată jena în partida din deplasare, cu Viitorul Constanţa. După doar 22 de minute de minute, gazdele conducea cu 3-0, avantaj mărit până la pauză la in incredibil 4-0. Umilinţă totală, în condiţiile unui adversar, Viitorul, care ...
* „Nu mă mai simţeam util echipei”, a fost explicaţia fotbalistului care a venit la Galaţi când echipa era pe ultimul loc şi a dus-o până la câştigarea campionatului Anunţ-şoc făcut ieri după-amiază de FC Oţelul, Gabriel Paraschiv, unul dintre cei mai emblematici fotbalişti din istoria echipei gălăţene, a decis să pună capăt carierei de jucător în tricoul roş-alb-albastru! Decizia surprinde, mai ales că „Para” mai avea contract până la sfârşitul anului, ...

Decizie iminentă: FCM Dunărea îşi schimbă antrenorul

Miercuri, 13 Noiembrie 2013 04:00 | Publicat în SPORT
* Conducătorii echipei de pe ultimul loc din Ligii a II-a pregătesc o listă cu posibili înlocuitori ai lui Ion Balaur Echipa gălăţeană din liga secundă, FCM Dunărea, a avut cea mai slabă primă parte a campionatului din ultimii zece ani, aflându-se după 11 meciuri, la finalul turului, pe ultimul loc al clasamentului, fără nicio victorie, cu doar trei puncte din tot atâtea remize. Cu acest bilanţ jalnic, situaţia antrenorului principal Ion Balaur este ca şi pecetluită, aces ...
* Teatrul, sugerând filmul. Şi culisele lui murdare Poate fi o întâmplare, dar mulţi dintre actorii care au jucat sâmbătă în noua premieră a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, comedia "Antidotul", a francezului Raffy Shart, au făcut parte şi din distribuţia primului film artistic de lung metraj gălăţean -  „Cafe journal”. Însă experienţa din faţa camerei de filmat le-a folosit, se vede, şi în comedia francezului, aceasta fiind tocmai una despre lumea filmul ...
* Conducerea Oţelului a anunţat că păstrează actualul staff tehnic, dar primul meci egal sau eşec din următoarele patru dispute va fi sinonim cu demiterea   Narcis Răducan, managerul general al Oţelului, şi directorul sportiv, Gabriel Viglianti, au anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, reconfirmarea lui Ionuţ Badea ca antrenor principal, căruia i se oferă o ultimă şansă în condiţii drastice: este obligat să câştige următoarele patru meciuri, altfel va fie demi ...
Pagina 8 din 12