Critici dure privind modul de realizare a manualelor școlare din România
Luni, 13 Aprilie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a criticat modul de realizare a manualelor de științe din țara noastră, după o comparație realizată între manuale din România, Franța și Germania, susținând că materialele românești ar pune accent excesiv pe elemente vizuale în detrimentul rigorii academice, potrivit Digi24.
Funeriu afirmă că grafica manualelor din România este mai potrivită pentru reviste destinate copiilor decât pentru discipline științifice, elevii fiind ...
Ministrul Sănătății, în negocieri cu giganții farma și Banca Mondială
Luni, 13 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se va afla în perioada 14-18 aprilie în Statele Unite ale Americii, pentru o serie de întâlniri oficiale programate la Washington D.C., inclusiv discuții cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și ai unor companii majore din domeniul farmaceutic și al tehnologiei medicale, informează Mediafax.
Potrivit programului, vizita include întrevederi cu companiile Eli Lilly, Pfizer, GE HealthCare și Medtronic, precum și participarea la mese rotunde ...
Clopotar rănit grav după prăbuşirea clopotului pe care îl trăgea
Luni, 13 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat de 49 de ani a fost rănit grav în noaptea de Înviere, după ce clopotul pe care îl trăgea s-a desprins și a căzut peste el, la o biserică din municipiul Bacău, conform Agerpres.
Transportat de urgență la spital în stare critică, acesta a fost operat și internat la Secţia de Anestezie și Terapie Intensivă, medicii menținând un prognostic rezervat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor de securitate ș ...
Polițiști cercetați pentru distracţie pe manele în maşina de serviciu
Luni, 13 Aprilie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La Brăila a fost declanșată o anchetă disciplinară după apariția unei înregistrări video în care doi polițiști apar ascultând manele în autospeciala de serviciu, în timpul programului de lucru, scrie news.ro.
În imagini, cei doi agenți sunt surprinși îmbrăcați în uniformă, în interiorul unei autospeciale aparținând Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce se distrează pe ritmuri de manele. La un moment dat, unul dintre polițiști face comentarii despre activitate ...
China cere o navigație „fără obstacole” în strâmtoarea Ormuz
Luni, 13 Aprilie 2026 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
China a cerut luni restabilirea unei navigații „fără obstacole” în strâmtoarea Ormuz, cu câteva ore înainte de blocarea porturilor iraniene anunțată de armata americană, și a solicitat Washingtonului și Teheranului să mențină încetarea focului după eșecul convorbirilor lor, relatează France Presse.
„Strâmtoarea Ormuz este o cale comercială internațională importantă pentru bunuri și energie și este în interesul comun al comunității internaționale să i se men ...
Înfrângerea lui Viktor Orban, salutată de democrații americani
Luni, 13 Aprilie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Congresmenii americani din ambele partide de la Washington l-au felicitat pe Peter Magyar pentru victoria sa în alegerile din Ungaria. Democraţii americani s-au bucurat de înfrângerea prim-ministrului Viktor Orban, în timp ce aliaţii preşedintelui Donald Trump şi colegii republicani au avut o reacţie mai nuanţată faţă de pierderea liderului pe care Trump îl susţinuse puternic în campanie, relatează Reuters și News.ro.
Unii democraţi au interpretat înfrângerea lui Orban ca u ...
Australia numește o femeie în fruntea armatei pentru prima dată în istorie sa de 125 de ani, potrivit Al Jazeera. Generalul locotenent Susan Coyle, în vârstă de 55 de ani, actualul şef al Capacităţilor Interarme, va va deveni comandant al armatei din luna iulie.
Susan Coyle a deținut mai multe funcții de comandă de nivel înalt de-a lungul carierei sale militare de aproape 40 de ani, inclusiv în timpul operațiunilor din Afganistan și Orientul Mijlociu.
Numirea are loc în con ...
Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați
Luni, 13 Aprilie 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare amploare în care este cercetată o rețea cu ramificații naționale în domeniul contrabandei cu aur și a proxenetismului.
Polițiștii de la Sectorul 6 din Bucureşti, care au în lucru un dosar în care au făcut deja peste 30 de percheziții, au ajuns și la Galați, după ce în urma unui singur flagrant au fost depistate aproape 30 de kilograme de aur tranzacționat pe piața neagră ...
Gălățean adus acasă în cătușe, înainte de Înviere
Luni, 13 Aprilie 2026 20:00 | Publicat în Regional
Patru cetățeni români, condamnați penal de instanțe din țară la închisoare cu executare după ce au fost găsiți vinovați pentru diverse infracțiuni, au fost aduși acasă cu câteva ore înainte de Înviere.
În avioanele care i-au adus din țările unde se refugiaseră ca să scape de răspundere au fost escortați de polițiștii români, care le-au luat urma după ce pe numele lor fuseseră emise mandate de executare a pedepselor privative de libertate. Unul dintre ei este din Ga ...
Poza zilei. Fanfara și mândria căruțașilor, încă vii pe străzile Galațiului
Luni, 13 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe străzile Lozoveni și Războieni, acolo unde drumul coboară domol spre Parcul CFR, spiritul vechiului Vad al Ungurului refuză să apună. Zona pare să respire încă amintirile vremurilor în care curțile erau mari, pline de animale, iar viața întregii comunități gravita în jurul breslei căruțașilor.
Obiceiul de a sărbători cu fast a fost inițiat de Renato Sîrghi, considerat liderul căruțașilor în acea perioadă. De sărbători, mahalaua se schimba la față: era adusă ...

