Peste 27.000 de gălățeni au fost infectați cu COVID-19

Miercuri, 05 Mai 2021 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Puțin peste 30 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, 50 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și mai puțini de zece au aflat, în cele 24 de ore dinainte de ultima raportare, că nu au scăpat de boală după două săptămâni de tratament. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 349 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ...

Doar opt gălățeni, declarați infectați în 24 de ore

Marți, 04 Mai 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Din cei 771 de gălățeni testați pentru COVID-19 de sâmbătă până luni, doar 56 au prezentat un rezultat pozitiv, fiind declarați infectați cu noul coronavirus. În același interval, peste 220 de bolnavi au primit vestea bună a negativării, în timp ce patru au fost declarați decedați pe fondul infectării, ca urmare a dezvoltării unor forme grave de boală. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 771 ...
Puțin peste 30 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, 90 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și șapte, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 518 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 32 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infecta ...

Crește incidența deceselor în rândul bătrânilor

Vineri, 30 Aprilie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 1.800 de români au fost declaraţi pozitivi în ultimele 24 de ore. În acelaşi interval, aproape 140 de pacienţi diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 au decedat, în timp ce peste 400 au fost reconfirmaţi. Joi, 29 aprilie, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a fost de 8.892, dintre care 1.295 se aflau la Terapie intensivă. În urma testelor efectuate la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, pe 29 aprilie, 1.850 de cazuri noi de p ...
Aproape 60 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 70 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și zece, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 763 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 57 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infect ...

Peste 128.000 de gălățeni, testați într-un an

Joi, 29 Aprilie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Puțin peste 60 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 80 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și doi, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 777 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 61 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor in ...

Turcia, paralizată de infectările cu coronavirus

Miercuri, 28 Aprilie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat luni un lockdown de 17 zile în Turcia, începând de joi seara, pentru a stopa răspândirea pandemiei de COVID-19, după o explozie a numărului de contaminări zilnice, transmite AFP. Lockdownul va începe pe 29 aprilie seara şi va rămâne în vigoare până pe 17 mai dimineaţa. Luni, Turcia a înregistrat peste 37.000 de cazuri noi de COVID-19 şi 353 de decese, după ce a atins un record de peste 60.000 de infectări zilnice, la începutul lu ...

Unul din 14 gălățeni testați este pozitiv

Miercuri, 28 Aprilie 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Puțin peste 50 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste o sută de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și unul, în stare gravă, a decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 744 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 52 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celo ...
Până luni, 26 aprilie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.047.520 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 975.703 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.256 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestări ...

Unul din 13 gălățeni a fost testat pozitiv

Sâmbătă, 24 Aprilie 2021 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai puțin de 50 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 90 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și cinci, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 680 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 49 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor ...
Pagina 40 din 52