Încă 365 de copii au fost înscrişi în clasa pregătitoare în a doua etapă, care s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Inspectoarea generală Laura Marin ne-a declarat că repartiţia elevilor va fi afişată abia vineri, conform calendarului. „Au mai fost situaţii în care am fost nevoiţi să suplimentăm locuri la unele şcoli, pentru că au apărut elevi în circumscripţie peste numărul de elevi recenzaţi şi a trebuit să-i primim. Avem asemenea situaţii la Şcoli ...
Înscrierea începe pe 15 iulie, iar probele se vor da între 22 şi 25 iulie Deşi în „Monitorul Oficial” din 18 aprilie apare un ordin al MECT prin care universităţile nu mai sunt obligate să organizeze teste de admitere, rectorul de la „Dunărea de jos”, Iulian Bârsan, susţine că se va păstra metodologia deja anunţată. „E posibil ca abia anul viitor să introducem la unele facultăţi admitere doar pe baza notelor din liceu şi pe baza bacalaureatului. Dar anul acesta pă ...
Conform informaţiilor de la ISJ Galaţi, linia de Telverde 0800.816.236 nu poate fi apelată de pe telefoanele mobile. Inspectoarea generală Laura Marin susţine că linia aparţine de ROMTELECOM şi nu se poate telefona decât de pe reţele fixe. „Linia funcţionează între orele 8.00 – 16.00, chiar au fost câţiva părinţi care au sunat şi au obţinut informaţii”, ne asigură şefa învăţământului gălăţean, care şi-a cerut scuze că a uitat să precizeze că telverde este ...
Inspectoarea generală Laura Marin atrage atenţia părinţilor că anul acesta este ultimul în care se permite ca un părinte să-şi înscrie copilul direct în clasa I. „Clasa pregătitoare devine obligatorie, aşa că părinţii copiilor care au împlinit deja vârsta de 6 ani sau o împlinesc până la 31 august trebuie să-i înscrie la şcoală, în clasa pregătitoare. De anul viitor, ei nu vor mai putea fi înscrişi direct în clasa I, ei fiind obligaţi să treacă prin clasa preg ...
Cadrele didactice pot depune la ISJ dosarele pentru gradaţii de merit până pe data de 11 aprilie. Până pe 19 aprilie, inspectorul de specialitate va analiza documentele depuse, urmând ca între 25 aprilie şi 3 mai, actele şi punctajele să fie verificate de comisia pentru acordarea gradaţiei de merit, dar şi de federaţiile sindicale. Pe 13 mai se vor afişa listele cu punctajele obţinute, iar între 15 şi 17 mai se pot depune contestaţiile, care vor fi soluţionate până pe 22 mai ...
Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul obligatoriu de la şase ani şi poate fi organizată în şcoală sau în grădiniţă, decizia privind locul unde vor învăţa copiii fiind luată în funcţie de spaţii, după consultarea părinţilor, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. "După o discuţie cu federaţiile sindicale şi cele ale asociaţiilor de părinţi din preuniversitar referitor la organizarea clasei pregătitoare în anul şcolar 2013-2014, am s ...

Luni începe înscrierea la bacalaureat

Miercuri, 23 Mai 2012 18:58 | Publicat în EDUCAŢIE
Absolvenţii de liceu din seriile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat sunt aşteptaţi să se înscrie pentru sesiunea din iunie între 28 şi 30 mai. „Sunt peste 2.300 de picaţi la examenul din 2011. Dacă pierd înscrierea, vor fi nevoiţi să se prezinte abia în august”, spune inspectoarea generală, Laura Marin. Din seria curentă sunt în jur de 5.500 de candidaţi înscrişi. ...
  Reprezentanţii ministerului au scos ieri din burtă o prevedere care nu există în metodologie: în a doua etapă se rezervă locurile pentru elevii care sunt din circumscripţie, au fost recenzaţi dar nu s-au înscris în prima etapă   În cursul zilei de ieri ar fi trebuit să aflăm numărul locurilor rămase libere la fiecare şcoală la clasele  pregătitoare şi clasele I. Tabelul trimis de la ISJ Galaţi ne-a umplut de uimire. Conform acestuia, deşi la Şcoala ...

Începe a doua etapă de înscriere la şcoală

Luni, 19 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Unităţile de învăţământ vor afişa astăzi locurile rămase libere după prima etapă de înscriere în clasa I şi la clasa pregătitoare. Tot astăzi vor fi afişate şi criteriile de departajare în cazul în care vor fi mai mulţi  candidaţi decât locuri libere.  De mâine, părinţii care doresc să-şi înscrie copiii pe locurile libere la alte şcoli decât cea de circumscripţie vor putea depune dosarele până pe data de 27 martie. Pe data de 2 aprilie se vor afişa l ...
UPDATE 14:15 - PDL cere demiterea vinovatului/ Ministrul Educaţiei îşi cere scuze public Parlamentarii PDL din Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor l-au somat pe ministrul Educaţiei, Cătălin Baba să-i demită urgent pe cei vinovaţi de blocarea aplicaţiei pentru înscrierea la clasa I şi la clasa pregătitoare. Ministrul Educaţiei susţine că s-a demarat o anchetă internă, dar că de vină ar fi faptul că astă noapte două căderi de tensiune au reuşit să blocheze ...
Pagina 8 din 9