PSD Galaţi, gata să participe la desemnarea candidatului la prezidenţiale
Duminică, 28 Iulie 2024 17:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Delegația PSD Galaţi, la Congresul de la București, în cadrul căruia va fi desemnat candidatul social-democraţilor la alegerile prezidențiale, a fost stabilită. Pe lista celor care îi vor reprezenta pe social-democraţii gălăţeni la evenimentul din luna august se află liderul PSD Galaţi, eurodeputatul Dan Nica, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, dar şi parlamentarii şi primarii (re)aleşi. Delegaţia a fost stabilit ...
Impresionanta clădire a primei grădinițe din ultimii 30 de ani
Vineri, 19 Iulie 2024 09:29 | Publicat în Regional
Știm deja că la Galați se fac investiții fără precedent în domeniul educației, pornind de la modernizarea de creșe, grădinițe, școli și licee și până la asigurarea dotărilor pentru toate acestea. Între acestea, ne-a atras atenția clădirea primei grădinițe din ultimii 30 ani, unde lucrările sunt aproape de finalizare.
Noua clădire a fost deja ridicată în cartierul Țiglina 2, iar în prezent se lucrează în special la interior. „Pentru copii va fi ca o a doua casă, ...
Gala Excelenței în Educație, prin ochii unei eleve de media 10 (FOTO)
Vineri, 05 Iulie 2024 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Pe 4 iulie am participat, alături de peste alți 1.000 de elevi din Galați, la cea de-a patra ediție a Galei Excelenței în Educație. Evenimentul, organizat de Asociația Gloria Education, reprezentată de Oana Crețulencu, fundaţia GFG şi Liberty și cofinanțat de Primăria Municipiului Galați, reprezentată de primarul Ionuț Pucheanu, a fost susținut de numeroși sponsori și a avut ca scop premierea elevilor cu medii de 10, recunoscându-le astfel eforturile și performan ...
900 de elevi gălățeni, premiați la Gala Excelenței în Educație
Joi, 04 Iulie 2024 21:41 | Publicat în EVENIMENT
Gala Excelenței în Educație, eveniment ajuns la ediția cu numărul 4, s-a desfășurat și anul acesta sub semnul mândriei și al recunoașterii meritelor celor mai buni elevi gălățeni care au finalizat anul școlar cu media generală 10,00.Așa cum era de așteptat, nu au fost uitați nici profesorii lor, cei fără de care performanța nu ar fi existat și nici părinții, care le-au fost alături și i-au susținut necondiționat.Primarul Ionuț Pucheanu, cel care a înmânat personal ...
Câți bani au investit în campanie cei mai cunoscuți candidați gălățeni
Vineri, 28 Iunie 2024 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai mult de 660.000 de lei pentru fiecare candidat la funcția de președinte al consiliului județean, respectiv 165.000 de lei pentru un candidat la primăria municipiului reședință de județ! Acestea au fost limitele maxime ale contribuțiilor electorale care au putut fi depuse sau virate, conform Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile locale din 2024. Dacă sunteți curioși să aflați care au fost contribuțiile celor mai reprezentativi candidați – nu neapărat di ...
Câte voturi te fac primar al municipiului Galaţi. Scorurile candidaţilor, publicate la nouă zile de la alegeri
Marți, 18 Iunie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
La nouă zile de la alegerile din 9 iunie, avem, în sfârşit, rezultatele oficiale ale scrutinului! Conform procesului-verbal de constatare a rezultatului alegerilor, social-democratul Ionuţ Pucheanu a câştigat al treilea mandat de primar al municipiului Galaţi, cu 56.993 de voturi, reprezentând 65,14 la sută din totalul opţiunilor electorale valabil exprimate. Evident, în condiţiile unei prezenţe la vot de numai 33,91 la sută, adică doar 89.752 de gălăţeni participanţi la urne ...
Ionuț Pucheanu a votat astăzi pentru cel mai bun primar al Galațiului (FOTO și VIDEO)
Duminică, 09 Iunie 2024 12:29 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIEO nouă ceremonie de premiere a cuplurilor de aur
Marți, 23 Aprilie 2024 18:26 | Publicat în Regional
Nu mai puţin de 128 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite, marți, 23 aprilie 2024, la Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard". Perechile au primit vouchere de 500 de lei, certificate de loialitate și flori. După festivitatea de premiere, s-au putut bucura și de un spectacol. "Acești oameni minunați merită toată atenția și prețuirea noastră, pentru că sunt adevărate modele. La rândul nostru, păstrăm această frumoasă tradiție ...
Start pentru proiectul de construire a unui nou stadion la Galați
Luni, 22 Aprilie 2024 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Într-o conferință de presă organizată, luni, la Stadionul "Oțelul", alături de antrenorul Dorinel Munteanu, primarul Ionuț Pucheanu a anunțat startul proiectului unui nou stadion la Galați. Licitația pentru studiul de fezabilitate va fi lansată în această săptămână, iar studiul va fi gata în următoarele șase luni.
Noua arenă va fi amplasată pe locul actualului Stadion "Dunărea", va avea o capacitate de 25-30.000 de locuri și va costa în jur de 100 milioane de euro, cea ...
Primarul Ionuţ Pucheanu i-a dat replica actorului Mihai Bobonete
Vineri, 12 Aprilie 2024 21:30 | Publicat în EVENIMENT
„Sunt mai simpatic decât tine, Bobo!”, i-a replicat, din ultimele rânduri ale sălii Casei de Cultură a Sindicatelor, primarul Ionuţ Pucheanu, lui Mihai Bobonete. Scena s-a petrecut vineri, 12 aprilie 2024, la reprezentaţia de la ora 17,30 a spectacolului de stand up comedy „Sfaturi de Viață Show”, cu Mihai Bobonete şi Mihai Rait.
Actorul Mihai Bobonete tocmai îi întrebase pe spectatori despre primarul Galaţiului, despre realizările lui, şi dacă are şanse de a fi reales. ...