Printre invitați: laureatul Nobel, prof. Randy Schekman, prof. Bogdan Ciucă, președintele ASJR și acad. Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române Aniversarea a 65 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei și împlinirea a 80 de ani de la crearea primelor institute de cercetare de tip academic din Republica Moldova, a prilejuit academicienilor de la Chișinău organizarea unei ședințe festive. Evenimentul a reunit membri ai Academiei de Științe a Moldovei și me ...
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de astăzi, 11 iunie, până mâine, 12 iunie, la ora 10.00, județul Galați se va afla sub atenționare Cod galben. Instabilitatea atmosferică și aversele însemnate cantitativ ar urma să afecteze mai multe zone ale tării, printre care şi Galaţiul. „În Transilvania, Moldova, Oltenia, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Munteniei și a Maramureșului și în zona montană vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va ...
Oțelul își joacă viitorul în această vară. Transferurile pot duce echipa spre play-off sau o pot condamna să lupte pentru salvarea de la retrogradare. După un sezon în care a oscilat între statutul de revelație și amenințarea ligii secunde, Oțelul Galați are nevoie de o campanie de transferuri reușită pentru a spera la un salt valoric în următoarea ediție de campionat. Locul 9 ocupat la finalul sezonului recent încheiat poate fi considerat mulțumitor, mai ales dacă ne r ...

Ministrul Economiei cere investiții accelerate în Moldova

Duminică, 07 Iunie 2026 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat, în urma unei vizite efectuate în județul Botoșani, că dezvoltarea regiunii Moldovei trebuie privită ca o prioritate strategică la nivel național, nu doar ca o problemă regională, scrie Digi24. Oficialul a subliniat necesitatea unor politici care să reducă decalajele economice dintre regiunile țării și să asigure o dezvoltare echilibrată. Potrivit acestuia, România are nevoie de investiții în infrastructura de trans ...
Un transport ilegal de deșeuri a fost oprit la intrarea în România, în zona portuară din apropierea Galațiului. Deșeurile se aflau pe o barjă care venea din Republica Moldova, având destinaţia Turcia. Potrivit comisarilor Gărzii Naționale de Mediu din Galați, pe barjă au fost descoperite neconcordanțe majore între documente și încărcătura reală. În urma controlului, comisarii gălățeni au descoperit că, pe lângă deșeurile declarate, încărcătura conținea „ca ...
Aleșii locali vor hotărî dacă Patinoarului Artificial Galați va fi dat în folosință gratuită pentru organizarea evenimentului sportiv „Gala Internațională de Kickboxing & MMA - România vs Republica Moldova”, pe 7 iunie 2026. Potrivit documentelor, Clubul Sportiv Municipal Dunărea Galaţi a solicitat sprijinul şi aprobarea Consiliului Local al municipiului Galaţi pentru realizarea unui eveniment sportiv de amploare, organizat în parteneriat cu Federaţia Română de Budo ...

Frate-frate, dar Eurovisionul-i pe puncte...

Luni, 18 Mai 2026 14:00 | Publicat în TV MANIA
* Gâlceavă tardivă. „Ce mai freamăt, ce mai zbucium”, de o parte și de alta a Prutului, pentru cele 3 puncte amărâte pe care juriul național al Republicii Moldova i le-a acordat Alexandrei Căpitănescu - implicit României - în finala Eurovision. Nota mică i-a intrigat și pe fanii competiției din Republica Moldova, care s-au apărat arătând, pe bună dreptate, că ei au votat pentru piesa României. Șocată de rezultatul pe care a trebuit să-l prezinte a fost însăși Marg ...
Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest, s-a calificat, marți noaptea, în marea finală a competiției muzicale. Joi seara, este rândul Alexandrei Căpitănescu și al trupei sale să urce România pe scena Eurovision de la Viena. Și să fie votată așa cum merită cu prisosință, pentru marea finală! „03” este numărul de concurs al reprezentantei României în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest, Alexandra Căpitănescu. Și, evident, n ...

Țigări descoperite la Oancea, într-un autocar moldovenesc

Sâmbătă, 02 Mai 2026 14:00 | Publicat în Regional
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a depistat un bărbat care intenționa să introducă ilegal în România o cantitate importantă de țigări. Descoperirea a fost făcută miercuri, 29 aprilie, în jurul orei 19:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, unde s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat, cu dublă cetățenie, româno-moldoveană, în vârstă de 23 de ani. Omul era șofer a ...

Un bărbat a murit lovit de acoperișul smuls de vânt

Duminică, 26 Aprilie 2026 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat și-a pierdut viața în municipiul Huși, județul Vaslui, după ce bucăți din acoperișul unui bloc, smulse de vântul puternic, au căzut peste el. Incidentul s-a produs duminică, într-un context meteorologic sever care afectează întreaga țară, scrie Digi24. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, victima se afla pe domeniul public în momentul în care o porțiune de peste 150 de metri pătrați din acoperișul unui bloc a fost dislocată și ...
Pagina 1 din 15