Nu s-au inventat cuvinte care să poată descrie durerea şi şocul suferite de familia, prietenii şi cunoscuţii unui tânăr din Galaţi care şi-a pierdut viaţa în condiţii suspecte, căzând de la etajul al treilea al unui cămin studenţesc din Cluj, în timp ce participa la o tabără de vară organizată de Universitatea "Babes Bolyai". Vlad Marin, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Al. I. Cuza", fusese selectat printre elevii care ar fi trebuit să testeze cum este viaţa ...

Un băieţel a murit sufocat cu boabe de porumb

Miercuri, 12 Iulie 2017 00:04 | Publicat în Prima Pagina
Drama într-o familie din Tecuci, al cărei mezin, de numai un an şi opt luni, a fost adus în stare critică la Spitalul de Pediatrie din Galaţi. Copilul mâncase boabe de porumb şi nu a mai putut fi salvat. Poliţia a deschis un dosar penal. O nouă tragedie legată de copiii care ajung să înghită diverse obiecte în momente în care sunt scăpaţi de sub atenţie s-a scris luni seară, într-o familie din Tecuci. Mezinul, un băieţel de un an şi opt luni, a ajuns în stare critică l ...
Momente de haos la New York. O mașină a intrat pe trotuar în Times Square. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Potrivit unui prim bilanț confirmat de pompieri, sunt cel puțin 13 răniți. Șoferul, un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost arestat. Vom reveni cu amănunte. Sursa foto: nypost.com. CLICK AICI pentru mai multe imagini ...
Un bărbat s-a înecat, astăzi, la Neptun, în zona Trei Steaguri, în ciudat eforturilor medicilor de a-l salva. Potrivit informaţiilor obținute de ziuaconstanta.ro, este vorba despre un turist din Galaţi. CLICK AICI PENTRU DETALII Vom reveni cu amănunte. ...
Un băiat de nouă ani din Galaţi şi-a pierdut viaţa în urma unui şoc electric suferit după ce a introdus un încărcător în priză. Copilul se afla, sâmbătă seară, în satul Rogojeni (comuna Suceveni), la bunici. Cel mai probabil, în momentul în care a băgat un încărcător de telefon în priză, s-a produs un scurtcircuit care l-a electrocutat. Rudele au sunat la 112 şi au anunţat Ambulanţa. „Când ambulanţa a ajuns la faţa locului, copilul se afla deja în stop cardio-r ...
Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit, duminică seara, 22 mai, într-un grav accident de maşină, petrecut pe un drum din judeţul Ilfov, au declarat surse din rândul Poliţiei pentru mediafax.ro. Potrivit sursei, maşina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul şi-a pierdut viaţa pe loc. Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare. PENTR ...

Tatăl unui poliţist găsit mort în Dunăre

Miercuri, 18 Mai 2016 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean de 69 de ani a fost găsit fără viaţă în judeţul Tulcea. Trupul bărbatului a fost, se pare, zărit de pescari în apele Dunării, aceştia anunţând autorităţile. Conform primelor informaţii, numele lui este Marin Eni şi fusese dat dispărut încă de pe data de 8 mai. Fost instructor auto, bărbatul plecase de acasă fără să lase vreun bilet sau să îşi anunţe rudele. Fiul său, poliţist local, dar şi celelalte rude l-au căutat în zadar timp de o săptămân ...

De ce nu suntem în stare?

Marți, 01 Martie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ultimele zile mi-au ridicat la fileu, din nou, nişte idei pe care nu aş fi vrut să le aştern prea curând pe hârtie. Credeam că prea multa bătaie de monedă pe civilizaţie, bun-simţ, spirit civic, educaţie şi responsabilitate nu ar trebui să se regăsească la ordinea zilei printre rândurile date publicităţii. Acum nu mai sunt atât de convinsă. Ultimele zile, aşa cum ziceam, ne-au a dus în atenţie o serie de întâmplări care arată cât de puţin ne pasă. Pe principiul ...
Plină de viaţă, optimistă, caldă şi luminoasă, gălăţeanca Irina Ichim părea, atunci când a urcat pe scena X Factor, că viaţa i-a adus doar bucurii şi mai ales bucuria zborului, fiind căsătorită, de 26 de ani, cu un aviator. Şi totuşi, Irina, a trecut prin cea mai mare dintre dramele prin care poate trece un părinte: şi-a pierdut fiul! Pentru el a cântat din toată inima şi a primit, la schimb, şansa de a merge mai departe, la X Factor! Mărturii tulburătoare „Toată ...
Un eveniment important pentru Galaţi a avut loc vineri, 13 noiembrie, la Cimitirul "Eternitatea". Cu ocazia Zilei Armistiţiului, serbată pe 11 noiembrie, Excelenţa Sa, Francois Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, a adus un omagiu soldaţilor francezi care s-au jertfit pe teritoriul românesc. "Nu trebuie să uităm că jertfa acestor eroi, sacrificiul lor, alături de aliaţi, pe linia frontului de la Galaţi, a marcat drumul Europei şi, implicit, al României către modernitat ...
Pagina 7 din 10