Parc fotovoltaic în comuna Smârdan

Vineri, 13 Septembrie 2024 11:00 | Publicat în SATUL
În comuna gălăţeană Smârdan se va construi un parc fotovoltaic, contractul de finanţare fiind semnat, la Ministerul Energiei, în prezenţa ministrului Sebastian Burduja, potrivit unui anunţ postat pe Facebook de primarul Silviu Zinica. Obiectivul "Creșterea eficienței energetice prin înființare parc fotovoltaic în comuna Smârdan, județul Galați" are o valoare totală de 2.291.302,28 lei. "Investiția ne va permite să asigurăm consumul infrastructurii publice, aspect ce va ...
Pe locul fostei gropi de gunoi, în zona Tirighina, va fi amenajat unui parc fotovoltaic care va avea o capacitate de producție de energie preconizată de 5.630 MWh/an, asigurând astfel mai bine de jumătate din necesarul de energie pentru iluminatul public. Acest anunț a fost făcut de Primăria municipiului Galați, care informează că, pentru acest obiectiv, a fost semnat contractul cu finanțare europeană de peste 25 de milioane de lei. Suprafața ocupată a parcului va fi de 6,2 ha, ia ...
A fost semnat contractul de finanțare pentru amenajarea primului parc fotovoltaic cu fonduri europene, anunță Primăria Galați. Valoarea contractului depășește 6 milioane de lei, provenind din Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei.Conform autorităților, parcul fotovoltaic va avea o putere instalată totală de 1,05 Mw, va fi amplasat pe blocurile M1 - M14 din cartierul Micro 17 și va fi compus din următoarele elemente: 2.100 module fotovoltaice 550Wp, 14 invertoa ...

Cimitire transformate în parcuri fotovoltaice

Luni, 17 Iunie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Orașul spaniol Valencia a început să își folosească cimitirele pentru a genera energie regenerabilă. Proiectul a fost denumit RIP, adică Requiem in Power, transmite Euronews Valencia, aflată pe coasta de est, intenționează să instaleze mii de panouri solare în cimitirele din jurul orașului. Proiectul a fost denumit RIP - de la Requiem in Power - și a fost lansat luna aceasta, odată cu instalarea primelor panouri fotovoltaice. Orașul intenționează ca această inițiativă ambi ...
Un parc fotovoltaic pe blocurile sociale M01 – M14 din Micro 17 și unul la Tirighina își dorește să amenajeze Primăria municipiului Galați. Costurile acestor investiții și depunerea proiectelor pentru finanțare în cadrul Fondului pentru Modernizare vor fi supuse aprobării consilierilor locali convocați marți, 14 noiembrie 2023, în ședință extraordinară. Studiul de fezabilitate pentru obiectivul „Amenajare Parc Fotovoltaic Micro 17 blocuri M01-M14” și principalii indica ...

Parc fotovoltaic gigantic, în Argeș

Marți, 31 Octombrie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cel mai mare parc fotovoltaic din România şi din sud-estul Europei, întins pe o suprafaţă de aproximativ 170 de hectare, a fost inaugurat, marţi, în localitatea Răteşti, din judeţul Argeş. Lucrările la parcul fotovoltaic au început în anul 2022 şi au fost finalizate după 18 luni, în septembrie 2023, investiţia ridicându-se la peste 100 de milioane de euro. În parc au fost montate 135.000 de panouri, cu o putere totală instalată de 155 de megawaţi. Parcul fotovoltaic de la ...

Doi hoți au jefuit un parc fotovoltaic nefuncțional

Joi, 07 Septembrie 2023 16:14 | Publicat în JURIDIC
Un parc fotovoltaic din localitatea Ghelari (județul Hunedoara) a fost jefuit de hoți, care au furat aproape 130 de panouri solare, scrie "Ziarul Hunedoreanului", citat de hotnews.ro. Ulterior, polițiștii au reușit să prindă în flagrant doi bărbați care încercau să comercializeze pe un site de vânzări bunurile furate (respectiv 128 de panouri fotovoltaice, 11 invertoare și nouă suporți de invertoare, în valoare de peste 344.000 de lei), recuperate de polițiști.Parcul fotovol ...