Doi pensionari au „zburat” cu mașina de pe drum, la Cuca
Vineri, 20 Decembrie 2024 14:00 | Publicat în Regional
Eveniment rutier cu victime pe DN 24D, la Cuca, în urma căruia două persoane, soț și soție, au ajuns la spital, iar mașina în care se aflau a fost făcută praf.
Accidentul s-a petrecut în zona localității Cuca, singurul vehicul implicat, o maşină Dacia Logan, fiind condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani. Din cauze care urmează să fie clarificate de polițiști, șoferul ar fi pierdut controlul volanului, mașina a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-un șanț ...
Recalcularea pensiilor anticipate parțiale ale gălățenilor nu este posibilă
Miercuri, 20 Noiembrie 2024 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate
Magistraţii au fost sesizaţi în această speţă de Curtea de Apel Galaţi, informează Agerpres. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi sesizase instanţa supremă cu un recurs în interesul legii privind pensia anticipată parţială în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, în vedere ...
Joi, 24 octombrie, în fața Palatului administrativ din Galați a avut loc un protest public organizat de Filiala Județeană Galați a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere "Al. I. Cuza", care solicită rezolvarea de către Guvern și Parlament a "situației grave" din domeniul pensiilor militare. Au participat peste 35 de membri ai asociației, precum și alți pensionari militari din MAI, penitenciare, sindicate și siderurgie. S-au prezentat revendicările și context ...
Pensionarii militari din Galaţi protestează de Ziua Armatei
Miercuri, 23 Octombrie 2024 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Ziua Armatei, sărbătorită în fiecare an pe 25 octombrie și prilej de mândrie națională pentru noi toți, dar mai ales pentru cei care au ales să servească patria prin fapte, nu prin vorbe, va fi umbrită în acest an de protestele pensionarilor militari, cauzate de "gravele abuzuri financiare" privind pensiile militare. Potrivit unui comunicat remis redacției, s-a ajuns ca un colonel pensionat în 2024 să aibă pensia dublă față de un general pensionat înainte de 2017, iar solda ...
O nouă serie de bilete de tratament distribuite integral
Duminică, 20 Octombrie 2024 11:30 | Publicat în SOCIETATE
Cele 252 de bilete de tratament balnear repartizate Casei Județene de Pensii Galați pentru seria a XVII-a din acest an au fost repartizate integral, informează CJP Galați. Seriile de plecare sunt în datele de 1, 2, 3 și 4 noiembrie, iar repartizarea biletelor pe beneficiari s-a făcut de către Casa Națională de Pensii Publice, prin aplicația informatică SPA.Cele mai numeroase bilete de tratament repartizate pentru gălățeni au fost pentru afecțiuni reumatismale (205), în 13 stați ...
Protestul organizat de Asociația Pensionarilor „Siderurgistul 2006” Galați și de Sindicatul Liber al Siderurgiștilor din combinatul gălățean s-a desfășurat, vineri, pentru a treia și ultima zi. Reamintim, cele trei zile consecutive de proteste au exprimat nemulțumirea celor care au muncit – sau muncesc încă – în condiții grele în combinatul siderurgic, cu grupe de muncă, și care acum se simt dezavantajați de modul de calcul adus de noua lege a pensiilor. Deși cutuma p ...
Pensionarii și viitorii pensionari siderurgiști au protestat în fața Prefecturii Galați
Miercuri, 02 Octombrie 2024 11:47 | Publicat în EVENIMENT
„Demnitate!”, „Rușine!”, „Hoții” s-a scandat în această dimineață pe esplanada din fața Instituției Prefectului Județului Galați, în cadrul unui protest la care au participat câteva zeci de pensionari și viitori pensionari siderurgiști. Manifestarea a fost organizată de Asociația Pensionarilor Siderurgistul 2006 Galați și de Sindicatul Liber al Siderurgiștilor din Combinat. Scopul a fost acela de a-i sensibiliza pe guvernanți cu privire la nedreptățile pe care l ...
Tuturor vârstnicilor din Galaţi, sănătate şi "La mulţi ani!"
Marți, 01 Octombrie 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 1 octombrie, în România se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Vârstnicilor, celebrată în ţara noastră din 1991, la un an după ce a fost instituită, în 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluției nr. 45/106. De regulă, în cinstea acestei zile, la Galaţi se organizau diferite evenimente pentru a marca momentul, dar anul acesta situaţia din judeţ, unde şi cei care suferă de pe urma inundaţiilor sunt, în ma ...
Pensionari români reținuți pentru bijuterii nedeclarate
Miercuri, 02 Octombrie 2024 15:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Doi pensionari români, de 61 și 62 de ani, au fost prinși pe aeroportul din Munchen cu bijuterii de lux în valoare de 650.000 de euro, potrivit Digi24
Printre bijuteriile care au fost găsite în posesia lor se numără un ceas în valoare de 150.000 de euro și un colier de aproape jumătate de milion de euro. Cei doi veneau din Elveția. Reglementările vamale germane permit importul fără taxe pentru lucruri în valoare de până la 430 de euro. Ceasul de pe încheietura bărbatului, î ...
Gălățeni participanți la protestul din fața Ministerului Muncii
Joi, 26 Septembrie 2024 17:40 | Publicat în ECONOMIE
Sute de persoane, printre care s-au aflat și gălățeni, au protestat, joi dimineață, în fața Ministerului Muncii, în cadrul unei manifestări inițiate de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, pe fondul nemulțumirilor legate de noua lege a pensiilor. Printre lozincile acestora s-au numărat „PNL şi PSD, munca noastră unde e?”, „Pensia nu e un privilegiu, ci un drept”, „Economia noi am salvat, voi în picioare ne-ați călcat”, „Dreptul nostru ...