Meteorologii au avertizat că începând de joi, ora 15.00 şi până sâmbătă, la ora 6.00, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină, la începutul intervalului în vestul, nordul şi centrul ţării, apoi şi în jumătatea estică. Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, din după-amiaza zilei de joi "vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nor ...
Consilierii judeţeni PDL, nemulţumiţi de modul în care CJ a împărţit banii pentru localităţile afectate de ploi Banii alocaţi de către Consiliul Judeţului Galaţi, din fondul de rezervă al instituţiei, pentru comunele afectate de calamităţile produse în lunile mai şi iunie, au încins spiritele în plenul CJ. Democrat-liberalii au acuzat conducerea instituţiei că oferă sprijin primarilor din judeţ în funcţie de culoarea politică a edililor: „Aţi început să colora ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că începând din după-amiaza zilei de miercuri şi până joi, la ora 23.00, se vor semnala ploi torenţiale şi căderi de grindină.„Din după-amiaza zilei de miercuri 26 iunie, până în seara zilei de joi (27 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în jumătatea de est a ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, dar cu precădere în zona Carpaţilor Orientali ş ...
Nu mai puţin de 27 de comune din judeţul Galaţi, afectate de precipitaţiile abundente din lunile mai şi iunie, vor primi bani de la Consiliul Judeţului. Autorităţile judeţene vor aloca 1.114.000 de lei pentru refacerea mai multor drumuri săteşti şi comunale, a unor podeţe, dar şi pentru refacerea sistemelor de alimentare cu apă, care au fost grav afectate din cauza ploilor şi a furtunilor înregistrate în aceste luni. „Consiliile locale au transmis solicitări de fonduri pentr ...

Galaţiul, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale

Miercuri, 12 Iunie 2013 16:28 | Publicat în EVENIMENT
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu pentru judeţul Galaţi, valabilă astăzi, până la ora 17.15. "Se vor semnala averse care pot avea caracter torenţial, cu cantităţi de apă ce pot atinge şi depăşi 25..30 l/mp, grindină de dimensiuni medii şi mari, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice", informează ANM. Sud-estul judeţului Galaţi, inclusiv municipiul Galaţi, şi localităţile Vân ...
Peste 40 de localităţi din 14 judeţe au fost afectate de inundaţii, o casă din Neamţ fiind distrusă, iar alte 16 locuinţe şi 33 de anexe gospodăreşti fiind afectate, se arată în situaţia centralizată, duminică, la nivelul Centrului Operaţional al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Conform sursei citate, aproape 200 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, cu peste 50 de mijloace tehnice, în sprijinul populaţiei afectate de fen ...
Dunărea a atins un nivel record de 8,83 metri la Budapesta duminică, la ora 8.00 (ora României), digurile de protecţie de pe fluviu, pe teritoriul ungar, rezistau, iar un nivel maxim al apelor fluviului era aşteptat în capitala ungară duminică spre ora 19.00 (ora României) şi nu luni dimineaţa, cum era prevăzut anterior, relatează AFP. La precedentele inundaţii, în 2006, la Budapesta a fost înregistrat un nivel de 8,60 metri. "Viitura se apropie de centrul ţării. Avem două zi ...
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună pentru 15 judeţe (inclusiv Galaţi), din jumătatea de est a ţării, unde începând de joi, ora 18.00, până vineri, la ora 22.00, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vânt puternic şi căderi de grindină."Din după-amiaza zilei de joi 6 iunie, până în seara zilei de vineri 7 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, zona Carpaţilor Orientali, nordul Dobrogei şi al Munt ...
O puternică rupere de nori produsă în partea de nord a judeţului Galaţi a distrus munca legumicultorilor din Matca. Atât solariile, cât şi casele din valea pârâului Corozel au fost afectate de ape. „Situaţia este dramatică. Serele nu se mai văd de ape. Casele aflate pe malul pârâului care traversează comuna au fost grav afectate. Din statistica noastră sunt afectate aproximativ 600 de gospodării”, ne-a declarat Mircea Croitoru, preşedintele legumicultorilor din Matca Esti ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 3 - 16 iunie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.  Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu proba ...
Pagina 12 din 14