Statul român alocă anual un miliard de lei pentru puşcăriaşi, în timp ce în ultimii cinci ani, după graţii au ajuns cu 27 la sută mai mulţi infractori. Justiţia tot mai eficientă are şi un efect mai puţin plăcut: cei condamnaţi sunt preluaţi de o reţea de închisori suprapopulate şi învechite, care înghit sume colosale de la buget, conform datelor Administraţiei Penitenciarelor, centralizate de capital.ro. Pentru fiecare deţinut, statul român alocă lunar suma de 2.500 ...
Torţionarul Ion Ficior a fost trimis în judecată luni, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de crimele din perioada în care a condus colonia de muncă de la Periprava, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul instituţiei. Potrivit surselor citate, Ion Ficior a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memo ...

Şi e fără avere...

Sâmbătă, 09 August 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Dan Voiculescu – dom’ profesor, cum îl gratulează supuşii – se plânge că până la venerabila vârstă de 34 de ani a coabitat cu WC-ul în curte, deşi mai bine de 50 la sută din populaţia României este familiarizată cu noţiunea de privată din adâncurile ogrăzii. O frecventează de fiecare dată când bolul alimentar îi dă de lucru tractului gastrointestinal. Ca să-ţi reproşezi că ai trăit cu buda în curte, trebuie să consumi în prealabil bucuria că ai fost propr ...

Noua nevastă a „încăput” pe mâna fostei soţii

Joi, 24 Iulie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Doamnele Borcea 1 şi Borcea 2. Una e roşcată şi trupeşă, caldă şi zâmbitoare, cu frumuseţea femeii coapte. Cealaltă e fragedă, blondă, suplă, cu trup longilin şi zâmbet rezervat de fotomodel. Amândouă iubesc acelaşi bărbat, care, după ani de căsnicie, a lăsat-o pe prima, roşcata, pentru a doua, care i-a fost mai întâi amantă şi acum nevastă. Cum ar trebui să reacţioneze prima, dacă ar avea ocazia să-i aranjeze fizicul proaspetei consoarte a fostului soţ. Şi n ...

O MAMĂ a şase COPII va sta patru ani după GRATII

Joi, 17 Iulie 2014 07:00 | Publicat în JURIDIC
Patru ani de puşcărie o aşteaptă pe mama a şase copii, care a ucis un bătrân, în vârstă de 78 de ani. Procurorii au susţinut că Daniela Preuţescu l-ar fi bătut cu un băţ pe Vasile N., concubinul mamei sale. Pe  27 ianuarie, condamnata a mers la Gohor, la mama ei, în vizită, unde au vorbit şi au ciocnit mai mult de un pahar de alcool. În atmosfera încinsă, la un moment dat, Daniela Preuţescu a avut impresia că bătrânul vrea să-şi facă nevoile în casă. De aici a în ...
Modul în care televiziunile au reflectat ieşirea din închisoare pentru 24 de ore a lui Gigi Becali a provocat dispute în CNA, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan precizând că este interzisă difuzarea imaginilor cu un deţinut, în schimb Laura Georgescu a spus că nu a fost încălcată legislaţia. Finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a ieşit, luni, din Penitenciarul Poarta Albă, acesta fiind obligat să se întoarcă marţi din permisia de 24 de ore. În acest context, ...

Iubitule, ţi-a sunat ceasul!

Vineri, 25 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ceasul biologic. „Între noi parcă s-a ridicat un zid!”, „Nu mai suntem ca la început”, ştiţi deja variaţiunile aceleiaşi arii: aria despărţirii. Numai că zidul ridicat metaforic între cei doi parteneri, foşti iubiţi, se poate transpune şi în practică. De exemplu, Andreea Bălan a mărturisit într-o emisiune tv că a construit un zid în curte, pentru ca ea şi fostul iubit, Keo, să poată locui în aceeaşi casă, un duplex, fără să se întâlnească: „Când am c ...
Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat de fapte de corupţie, a cerut luni, la Curtea de Apel București (CAB), să fie judecat în libertate, invocând faptul că este postul Paștelui și afirmând că "este ireal ce se întâmplă". "Sunt un om de familie, (..) tot ceea ce am construit a fost pentru ceilalți oameni. Tot efortul pe care l-am făcut în viață s-a redus la 10 minute de înregistrate ambientală. (...) Este ireal ce se întâmplă", a spus Stoica, în fața judecătorilor CAB. ...
Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, condamnat la trei ani şi şase luni în Dosarul transferurilor, a postat, duminică, un mesaj pe Facebook, în care precizează că nu se plânge de nimic în închisoare şi promite că va fi mai puternic şi mai motivat când va ieşi din penitenciar. "Mi-am zis că cel mai bine e să stau low profile, dar, din păcate, nu prea mă lasă unii. Îi rog, totuşi, să aibă puţină decenţă în ceea ce mă priveşte. Să nu mai abereze. Nu mă cert c ...

Simona şi Sifona (bani publici)

Vineri, 14 Martie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Am trăit-o şi p-asta, primul interviu direct din pârnaie. Gigi Becali a vorbit de la telefonul de perete al închisorii, într-o emisiune de aiureli. Nu, chiar n-a bolborosit de la un celular, aşa cum am fi tentaţi să credem, îl avea la încărcat în biroul directorului de la Poarta Albă. * Latifundiarul l-a bârfit mai mult pe Dumnezeu în dialogul de acum două seri, a pozat în martir, în sfântul ciorditorilor rămaşi fără înger păzitor. Nu-i loc de ipocrizii, omul a avut un ...
Pagina 6 din 12