Vreme numai bună de picnic

Joi, 01 Mai 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, vremea va fi numai bună pentru picnicuri şi ieşiri în natură. Cerul va fi predominant senin, iar temperaturile sunt în continuare ridicate, cu minima nopţii ajungând până la 12 grade Celsius şi maxima zilei urcând până la 26 de grade Celsius. Vântul va sufla cu o viteză medie între 14 şi 17 km la oră, cu intensificări în rafale până la 33 de km la oră. Şansele de precipitaţii sunt foarte scăzute, de doar 5 la sută, iar presiunea atmosferică este de 745 mm ...

Alertă meteo de ploi torențiale şi vijelii

Vineri, 25 Aprilie 2025 15:00 | Publicat în SATUL
Meteorologii au emis, vineri, mai multe atenționări de vreme rea, valabile până duminică dimineaţa în mai multe zone din țară, inclusiv judeţul Galaţi, unde se anunţă perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În prima parte a intervalului, până sâmbătă dimineaţă, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu rafale de 50-60 km/h, vijelii și căderi de grindină. În perioade scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de ap ...
Administraţia Naţională de Meteorlogie a confirmat avertizarea de vreme severă pentru judeţul Galaţi, valabilă pentru astăzi, 10 aprilie, în intervalul orar 15.00 - 21.00. Fenomenele anunţate sunt intensificări puternice ale vântului cu rafale de 70-90 km/h, ninsori viscolite în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași, precum şi vizibilitate redusă. Judeţele menţionate se află sub avertizare de Cod portocaliu. În noaptea de joi spre vineri, tem ...

Cod portocaliu de ninsoare şi vânt

Joi, 10 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi va fi înnorat, fiind anunţat Cod portocaliu de ninsoare. Temperaturile rămân scăzute, mai ales noaptea, când minima coboară la -1 grad Celsius, în timp ce maxima zilei va atinge 10 grade Celsius. Presiunea atmosferică se va situa în jurul valorii de 745 mm coloană de mercur. Vântul va sufla cu viteze între 15 şi 31 km/h, cu intensificări în rafale până la 70 de km/h. Şansele de ploaie, lapoviţă şi ninsoare cresc pînă la 65-70 la sută spre după-amiază, fiind a ...

Răcire accentută a vremii şi vânt puternic

Luni, 17 Martie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea va continua să se răcească şi astăzi. Temperatura maximă va urca doar până la 8 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor redeveni negative şi se vor situa în jurul valorii de -1 grad Celsius. Deşi cerul va fi în general acoperit, şansele de averse sunt destul de reduse, de circa 10-15 la sută. Vântul va sufla în rafale, cu viteze de 15-30 kilometri pe oră, izolat putând atinge 50-60 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 740 mm coloană de ...

Cod galben de vânt puternic în judeţul Galaţi

Joi, 26 Decembrie 2024 14:30 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit avertizării Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, postat pe meteoromania.ro, judeţul Galaţi se află, din această dimineaţă, de la ora 10,00, sub cod galben de vânt puternic. Atenţionarea meteorologilor este valabilă până pe 27 decembrie la ora 5,00, fiind vizate Dobrogea, sudul şi estul Munteniei, precum şi centrul şi sudul Moldovei, unde se situează şi judeţul Galaţi. De altfel, pentru cei care astăzi au mers la lucru, vântul puternic se simţea de ...

Serbia achiziționează avioane de luptă Rafale

Vineri, 30 August 2024 14:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serbia a semnat joi un contract pentru achiziţionarea a 12 avioane de luptă Rafale de la Dassault Aviation, cu prilejul unei vizite a preşedintelui francez Emmanuel Macron la Belgrad, relatează AFP. Avioanele de luptă franceze urmează să înlocuiască vechea flotă de MiG-uri ruseşti a forţelor aeriene sârbe. Belgradul ar urma să primească până în 2029 nouă avioane Rafale cu un singur loc şi trei cu două locuri, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită. Această tranzacţie s ...

Japonia, în așteptarea unui „megaseism”

Joi, 15 August 2024 13:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Japonia va ridica alerta de ''megaseism'' în vigoare de o săptămână, dacă nu există o schimbare majoră în activitatea seismică, a anunţat joi ministrul responsabil cu gestionarea catastrofelor naturale, Yoshifumi Matsumura, relatează AFP. Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a emis un avertisment joia trecută, în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,1 care a făcut 15 răniţi în sudul ţării. "Guvernul va continua să reacţioneze cu un sentiment de urgenţă, iar populaţ ...
Doi piloţi și-au pierdut viața în urma coliziunii între două avioane de luptă Rafale, miercuri, în estul Franţei, a anunţat preşedintele Emmanuel Macron, relatează AFP Un al treilea, aflat la comanda uneia dintre aeronave, a reuşit să se catapulteze în siguranţă. Avioanele Rafale, fabricate de compania Dassault, sunt cele mai moderne din dotarea forţelor aeriene franceze şi pot executa misiuni de apărare aeriană, recunoaştere sau bombardament, iar în versiunea pentru mari ...