În urma incidentului petrecut duminică, 8 decembrie, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Galați, a fost deschis un dosar penal în care colegii polițiștilor care trebuiau să îl păzească pe suspectul dublei crime de la Cosmești vor trebui să facă lumină asupra circumstanțelor în care acesta din urmă a suferit arsuri grave în încinta celulei în care era închis. La aproape 48 de ore de la producerea evenimentului soldat cu spitalizarea principalului suspec ...

Performanţa de a te schimba când eşti fericit

Vineri, 01 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Într-o discuţie cu inginerul şi cercetătorul Călin Tarău, un specialist în dinamica fluidelor pe care ni l-au "furat" americanii, a ieşit la iveală un lucru foarte rar spus, dar perfect adevărat. Ca oameni, rareori îmbrăţişăm schimbarea, cu atât mai puţin atunci când suntem fericiţi cu viaţa pe care o avem. Fericirea, se spune, este şi o alegere, în sensul că optăm să facem un efort conştient spre a ne îmbunătăţi viaţa sau ne complacem într-o situaţie care nu ne ...

Lumea (ni) se schimbă. Şi Eurovision dă tonul!

Luni, 13 Mai 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
„All you freaks, welcome home!”, a strigat, la finele actului său artistic din prima semifinală Eurovision Song Contest, Magara din San Marino. Cum ar veni, într-o traducere aproximativă: „Toţi ciudaţii, bine aţi venit acasă!”. Artista se referea la mesajul momentului său artistic. Dar mie mi-a zburat mintea mai departe. Şi m-am gândit, dacă TVR 1 ar fi transmis competiţia, câţi dintre artiştii care au urcat pe scenă ar fi catalogaţi de unii dintre noi drept „ciudaţi ...
Într-o conferință de presă organizată în această seară la Galați, președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a făcut un anunț surprinzător referitor la candidatul oficial al partidului pe care îl conduce pentru funcția de primar al municipiului Galați. Astfel, deși propunerea organizației AUR Galați pentru această funcție fusese cea a antreprenorului în construcții Constantin Cojocaru, potrivit anunțului din această seară AUR o susț ...
Într-o lume în continuă schimbare, tinerii reprezintă motorul inovației și schimbării. Pentru a-și dezvolta potențialul și pentru a explora oportunitățile de carieră, Youth Speak Forum Galați 2023 este evenimentul care trebuie marcat în calendarul fiecărui student pasionat de dezvoltare și schimbare.  Youth Speak Forum Galați este un eveniment organizat de AIESEC Galați, parte a celei mai mari organizații neguvernamentale de tineret din lume. Scopul acestui eveniment este ...