Consiliul Judeţului se pregăteşte să scoată la licitaţie contractul de execuţie a lucrărilor pentru hangarul care va adăposti elicopterul SMURD al Galaţiului, după ce, joi seară, aleşii judeţeni au aprobat mult aşteptata investiţie, estimată de CJ la peste 2,5 milioane de lei (cu TVA), adică mai bine de 550.000 de euro. Din aceşti bani, aproape 1,5 milioane de lei sunt programaţi a fi cheltuiţi efectiv pentru construcţie şi montaj. Deşi consilierii judeţeni Ion Ştefan ( ...

DONAŢIE de la Asociaţia SMURD pentru UPU

Marți, 05 Ianuarie 2016 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Cadou la început de an pentru Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi. Este vorba despre 20 de cărucioare pentru transportul pacienţiilor, donate de Asociaţia SMURD Galaţi. Scaunele rulante au fost cumpărate din fondurile strânse de Asociaţia SMURD, în urma donaţiilor de doi la sută din impozitul pe salariu. În urma acestor donaţii s-au strâns aproximativ 80.000 de lei. Şeful UPU-SMURD Galaţi, medicul Angel Trifan, ne-a mărturist ...

Proiectul HANGARULUI a fost FINALIZAT

Joi, 31 Decembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectul tehnic al hangarului pentru elicopterul SMURD a fost finalizat, zilele acestea, ne-a declarat county managerul Consiliului Judeţului (CJ), Costel Fotea. Reprezentantul CJ a precizat că obiectivul de investiţie va fi prevăzut în bugetul de anul viitor, care va fi aprobat cu votul aleşilor, cel mai probabil, la finele lunii ianuarie, după care contractul de execuţie va fi scos la licitaţie. ...
Mult-aşteptatul hangar destinat elicopterului SMURD, care se află în chinurile facerii de aproximativ un an, ar putea începe să fie construit în luna martie, dacă licitaţia ce va fi lansată de Consiliul Judeţului (CJ) nu va fi întârziată sau blocată de eventuale contestaţii. Potrivit county-managerului CJ, Costel Fotea, în prezent, hangarul, care va deservi elicopterul SMURD, se află „în faza de proiectare”, iar procedura va fi finalizată până pe 28-29 decembrie, astfel ...
O femeie în vârstă de 78 de ani din Galaţi şi-a pierdut viaţa în propriul apartament în urma intoxicaţiei cu monixid de carbon. Bătrâna, care locuia singură, folosea un calorifer electric şi o pernă electrică pentru a se încălzi. În noaptea de luni spre marţi, respectiv, 16 spre 17 noiembrie, tripla la care erau alimentate cele două s-a supraîncălzit şi a luat foc. „Am fost anunţaţi despre declanşarea unui incendiu la un apartament. S-au deplasat două autospeciale I ...
Un accident cu nu mai puţin de cinci victime s-a petrecut în cursul dimineţii de marţi, 17 noiembrie, din cauza depăşirii riscante făcute de un şofer. Potrivit primelor concluzii, bărbatul în vârstă de 67 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu care se deplasa pe DN 25 dinspre Galaţi spre Tecuci ar fi făcut o manevră care putea să îi coste viaţa atât ce cei aflaţi în maşina sa cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Impactul dintre maşina condusă de sexagenar ...
Un eveniment nefericit, care ar fi putut avea urmări fatale pentru un călugăr de la mănăstirea Cocoş (comuna Niculiţel, judeţul Tulcea), s-a petrecut ieri dimineaţă, în apropierea aşezământului monahal. Potrivit primelor informaţii, un călugăr de 43 de ani ar fi fost atacat de un taur, care l-ar fi împuns în zona toracelui. Pentru că incidentul a avut loc în apropierea mănăstirii, călugărul rănit a fost rapid reperat de oamenii aflaţi în lăcaşul de cult, care au ch ...

ACCIDENT în Ţiglina. Un motociclist a ajuns la spital

Luni, 21 Septembrie 2015 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital după ce motocicleta cu care circula pe strada Constructorilor a fost pusă la pământ, în urma impactului cu un autoturism. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs în zona intersecţiei străzii cu aleea dintre blocurile G3 şi G4, loc unde şoferul, în vârstă de 41 de ani, ar fi vrut să vireze la stânga. În momentul în care a ieşit de pe banda pe care circula pentru a pătrunde pe aleea dintre blocuri, autoturismul a acr ...
După ce „Viaţa liberă” şi Asociaţia Danube Media Center au organizat, săptămâna trecută, o întâlnire între gălăţeanca Gabriela Teleman, fondatoarea celui mai eficient serviciu de ambulanţă din Namibia şi dr. Angel Trifan, coordonatorul UPU-SMURD Galaţi (pentru DETALII, CLICK AICI), şansa i-a surâs din nou acestei veritabile "Raed Arafat" a Africii, cum am numit-o noi. L-a cunoscut chiar pe dr. Raed Arafat. Discuţia dintre cei doi salvatori a avut loc la emisiunea „Q&a ...
În urma materialului realizat de "Viaţa liberă" la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean “Sf. Apostol Andrei” despre voluntarii care lucrează aici făcând gărzi cot la cot cu asistenţii medicali, am stat de vorbă cu medicul Angel Trifan, coordonator UPU-SMURD, pentru a afla ce înseamnă munca în urgenţe. - Câte urgenţe sunt pe zi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean? - În 24 de ore sunt între 220 şi 250 de urgenţe. Sunt zile când sunt şi m ...
Pagina 10 din 23