Oficial, procesul electoral din județul Galați nu s-a soldat cu mari turbulențe de ordine publică, susțin polițiștii, care nu au avut serios de furcă pe parcursul maratonului de 15 ore, cât cetățenii cu drept de vot au fost așteptați la urne să își exercite drepturile constituționale. Cei peste 915 polițiști, jandarmi și pompieri angrenați în procesul electoral la Galați au raportat, pentru parcursul scrutinului, un număr mic de probleme."În cursul acestei zile, au fost ...

Amendați pentru că au dat distracția pe scandal

Miercuri, 05 Iunie 2024 08:13 | Publicat în Regional
Petrecerea fără puțină ceartă nu e petrecere, au considerat mai mulți gălățeni care au participat, în weekend, la manifestările organizate cu diverse prilejuri în județ, dar în principal în municipiul Galați Echipajele de intervenție constituite din polițiști și jandarmi au avut de muncă la cele zece manifestări cultural-artistice, aglomerările de oameni nefiind lipsite de incidente provocate de cei care au depășit fie limitele consumului de alcool, fie ale bunului-sim ...
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a anunţat, miercuri, ministrul de resort Florin Barbu, la discuţiile din Comisia economică din Senat, informează Agerpres. Potrivit ministrului Agriculturii, dezbaterile cu procesatorii vor avea loc în data de 11 iunie, iar cele cu retaile ...
Garda de Mediu Galați a desfășurat, în aprilie, 132 de controale, dintre care 49 au fost planificate. Acestea au inclus 30 de inspecții în vederea rezolvării de sesizări sau reclamații, 13 inspecții dispuse de GNM, 4 autosesizări, 9 inspecții pentru verificarea respectării condițiilor de reglementare, 2 inspecții pentru investigarea unor incidente cu impact asupra mediului și 25 de inspecții privind transferurile deșeurilor și mărfurilor second-hand. Au fost aplicate 34 de sa ...
În perioada 23-26 aprilie, Inspecția Muncii a desfășurat, prin inspectoratele teritoriale de muncă, o campanie națională de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și cele privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul "Întreținerea și repararea autovehiculelor" - cod CAEN 452. A fost ca o cur ...

Ce amenzi a mai dat Garda de Mediu

Vineri, 19 Aprilie 2024 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Garda de Mediu Galați continuă să dea publicității rezultatele unor acțiuni pe care le desfășoară în județ. Sunt menționate amenzile și motivele care au dus la ele, fără a fi însă publicate și numele firmelor găsite în neregulă.Astfel, la o unitate din domeniul agricol, "au fost luate măsuri ferme în ceea ce privește gestionarea substanțelor periculoase, asigurându-ne că acestea sunt depozitate corect și în ambalaje conforme. De asemenea, au fost identificate și eli ...
Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a dat publicității, recent, bilanțul pe luna martie. Astfel, comisarii de mediu gălățeni au efectuat, în total, 147 de controale, din care 58 au fost planificate și 89, neplanificate. Inspecțiile neplanificate au vizat rezolvările unor sesizări sau reclamații (27 la număr), respectarea condițiilor de reglementare (18), transferul de deșeuri sau mărfuri second-hand (27). Au mai fost, în martie, 14 inspecții dispuse de ...
Muncitori la negru, muncă nenormată peste program și risc crescut de accidente pe șantiere - sunt principalele nereguli depistate în cadrul controalelor efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați la începutul lunii aprilie și finalizate cu amenzi consistente. În perioada 1-6 aprilie, ITM Galați a desfășurat, în cadrul unei campanii naționale, verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individual ...
Echipajele cu atribuții rutiere și-au intensificat controalele pe linie de consum de alcool și stupefiante, verificările intensive din trafic arătând un procent tot mai mare de șoferi care se urcă ”amețiți” la volan Încă trei șoferi au fost prinși în județul Galați în decurs de numai câteva ore, sub influența alcoolului, unul dintre ei neavând nici permis de conducere. Cei care și-au riscat carnetul, libertatea și siguranța sunt un bărbat de 68 de ani din comuna Mun ...

Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile

Vineri, 29 Martie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi şi în următoarele patru zile. Astfel, în perioada 29 martie - 1 aprilie, echipajele rutiere se vor afla pe: strada Domnească, între strada Nicolae Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire; strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei; bulevardul Dunărea; strada Gh ...
Pagina 1 din 11