China: Tinerii care devin „copii” pentru vârstnicii singuri
Luni, 31 August 2026 19:30 | Publicat în MAGAZIN
China a găsit o soluţie inedită pentru singurătatea vârstnicilor: compania unor tineri care merg în vizită, stau de vorbă cu ei, îi ajută să își configureze telefoanele inteligente sau îi însoțesc la consultații medicale. Evident, contra cost!
Tarifele variază între 29 și 88 de dolari pentru o sesiune de trei ore, iar anunțurile sunt tot mai numeroase pe rețelele sociale din China. Susținătorii acestor servicii spun că ele răspund unei nevoi sociale reale.
Criticii at ...
La 18 şi 77 de ani, depistați în trafic fără permis de conducere
Marți, 01 Septembrie 2026 06:00 | Publicat în Regional
Doi bărbați, unul de 77 de ani și celălalt de 18 ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști, conducând fără permis pe drumurile județului.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați, duminică dimineață, în jurul orei 08:40, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești – Postul de Poliție Independența au depistat în trafic un bărbat de 77 de ani, din localitatea Tudor Vladimirescu, aflat la volanul unui autoturism, pe DN 25, pe raza c ...
ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața
Luni, 31 August 2026 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar la 7 luni a coborât la 2,34% din PIB, valoare mai mică cu 28,36 miliarde de lei față de perioada similară a anului trecut. Din păcate, piețele nu sunt optimiste în ceea ce privește evoluția deficitului bugetar până la sfârșitul anului, ceea ce ar putea afecta ratingul de țară al României, în condițiile în care s-au înmulțit zvonurile conform cărora următorul Executiv ...
Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta
Luni, 31 August 2026 17:26 | Publicat în SFATURI
O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține o protecție de viață pentru familie și cumpără, lună de lună, unități de fond într-un program de investiții. Produsul se numește, în limbajul pieței, unit-linked, iar în portofoliul BCR Asigurări de Viață VIG poartă numele Avantaj Invest și se distribuie exclusiv prin rețeaua proprie de consultanți certificați în distribuția de asigurări. Înainte de orice discu ...
Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar
Vineri, 28 August 2026 17:23 | Publicat în SFATURI
Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară de fapt jocul online. O partidă cu un obiectiv comun vă oferă un motiv de a vorbi, de a vă coordona, de a sărbători un rezultat sau de a reveni la o oră convenită. Pentru mulți jucători, jocurile pot deveni un cadru social, nu o evadare privată de ceilalți.
Distanța nu dispare când oamenii intră în același lobby, însă activitatea oferă conversației un punct de plecare c ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor rutieri sunt la datorie și în această săptămână. Astăzi, 2 septembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Schela și Pechea, iar pe DN 25, la Independența și Tudor Vladimirescu. Pe DE 581, un aparat radar va fi prezent ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor rutieri sunt la datorie și în această săptămână. Astăzi, 1 septembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Smârdan și Matca, iar pe DN 25, la Braniștea și Liești. Pe DE 581, un aparat radar va fi prezent la M ...
Duminică a fost ultima zi la Plaja Dunărea. Sezonul estival s-a încheiat
Luni, 31 August 2026 16:50 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Duminică, 30 august, a fost ultima zi în care Plaja Dunărea a avut porțile deschise în acest sezon estival.
„Punem punct unei veri pline de soare, apă, distracție și zile petrecute împreună. Vă mulțumim dumneavoastră, celor care ne-ați trecut pragul și ați făcut din Plaja Dunărea una dintre principalele destinații ale verii!
Gălățeni, brăileni, buzoieni, tulceni și vrânceni - ne-am bucurat să vă avem alături și să vedem că, vară de vară, drumul spre plajă ...
Regulamentul pentru vânzarea Liberty prin negociere directă, gata să fie prezentat creditorilor și Comitetului interministerial
Luni, 31 August 2026 14:55 | Publicat în ECONOMIE
Două licitații eșuate, la care nu s-a prezentat nimeni, un an și jumătate de concordat preventiv, trei luni de salarii neplătite pentru siderurgiștii care sunt chemați în continuare la locul de muncă, mai puțin de o lună rămasă până la o decizie vitală a Tribunalului Galați pentru combinatul siderurgic gălățean – acesta este contextul în care ultima soluție aleasă pentru vânzarea activelor Liberty, cea prin negociere directă, s-ar putea dovedi, în cel de-al doispreze ...
Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea
Marți, 01 Septembrie 2026 08:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Național. Întrecerile au avut loc la Iași și au reunit la start un mare număr de echipe, masculine și feminine, calificate în fazele anterioare. Între concurente s-au aflat și trei formații gălățene, de la CS Universitatea – două masculine și una feminină. Dacă băieții nu au avut o clasare în apropierea podiumului, cele două jucătoare au avut o prestație foarte bună, oc ...

