Tatiana Dumitru
Recunoaștere națională pentru cercetarea academică gălățeană
Miercuri, 29 Aprilie 2026 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Specialiștii din cadrul Universității „Dunărea de Jos” au obținut două distincții majore pentru lucrări științifice ce vizează evaluarea și tratamentul afecțiunilor musculo-scheletale, la Congresul Național de Medicină Fizică, Recuperare și Balneologie, care a avut loc, weekendul trecut, la Covasna.Premiul I a fost acordat lucrării care analizează distribuția presiunii plantare și a sarcinii posturale la adulții tineri, studiu esențial pentru recuperarea dezechilibrel ...
România investește masiv în tehnică militară, până în 2030
Miercuri, 29 Aprilie 2026 08:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Apărării a selectat 16 programe de înzestrare finanțate prin programul european SAFE, în valoare totală de 8,33 miliarde de euro, pentru care solicită aprobarea Parlamentului. Din această sumă, 5,69 miliarde de euro vor reveni companiei germane Rheinmetall, în baza a șapte contracte distincte, cu grade diferite de implicare a industriei locale, informează Agerpres.Cel mai mare proiect vizează achiziția a 232 de vehicule de luptă Lynx, în valoare de aproximativ 2,6 mili ...
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă
Marți, 28 Aprilie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liderul formaţiunii Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat marți, 28 aprilie, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost depusă în Parlament, după strângerea a 253 de semnături, peste pragul necesar pentru inițierea procedurii, potrivit HotNews.ro.
Demersul este susținut de AUR, Partidul Social Democrat (PSD) și alți reprezentanți ai opoziției.Moțiunea a fost înregistrată oficial în jurul orei 14.00, de către staff ...
Demisie din PSD cu acuzații de extremism
Marți, 28 Aprilie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Senatoarea Victoria Stoiciu a anunțat că demisionează din Partidul Social Democrat (PSD), după decizia formaţiunii de a colabora cu AUR pentru o moțiune împotriva Guvernului Bolojan, scrie Dgi24. „Decizia vine ca un pas firesc (...), când viziunea mea și direcția partidului au intrat pe contrasens total”, a transmis Stoiciu, care a refuzat să semneze moțiunea. Ea a avertizat asupra „normalizării fascismului” și a cerut „un cordon sanitar” față de extremism. Deocamdat ...
Diana Șoșoacă, fără imunitate parlamentară
Marți, 28 Aprilie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Parlamentul European a decis, marți, ridicarea imunității europarlamentarei Diana Șoșoacă, în urma unei solicitări venite din partea Parchetului General din România. Decizia a fost adoptată cu o largă majoritate, prin vot deschis, fără a mai fi necesară numărarea electronică, conform Mediafax.Vicepreședintele Partidului Popular European, Siegfried Mureșan, a confirmat rezultatul, subliniind că „Parlamentul European este mereu unit în a permite justiției să-și facă treab ...
Ce mâncăruri nu ar trebui să reîncălzești sau să consumi a doua zi
Duminică, 03 Mai 2026 16:20 | Publicat în SFATURI
De multe ori, din dorința de a economisi timp sau de a evita risipa, obișnuim să gătim cantități mari de mâncare, pe care le depozităm în frigider pentru zilele următoare. Totuși, nutriționiștii și experții în siguranță alimentară avertizează că anumite alimente gătite își schimbă compoziția chimică sau devin medii propice pentru bacterii periculoase dacă sunt consumate la mai mult de 24 de ore de la preparare.
Unul dintre cele mai riscante alimente este orezul. Deș ...
Sfecla roșie, un energizant natural tot mai popular
Duminică, 03 Mai 2026 07:00 | Publicat în MAGAZIN
Sucul de sfeclă roșie a devenit o băutură tot mai populară în rândul celor care adoptă un stil de viață sănătos, fiind considerat un adevărat „superaliment” lichid.
Popularitatea sa se datorează concentrației mari de nitrați naturali, care îmbunătățesc circulația sângelui și cresc rezistența la efort fizic.
Pe lângă beneficiile pentru sportivi, sucul de sfeclă este un excelent detoxifiant hepatic și un aliat în reglarea tensiunii arteriale. Bogat în antioxidan ...
Zâmbetul, cel mai ieftin medicament pentru prelungirea vieții
Duminică, 03 Mai 2026 15:30 | Publicat în MAGAZIN
Starea de spirit pozitivă și zâmbetul nu sunt doar manifestări ale fericirii, ci adevărate instrumente terapeutice, pe care medicina modernă le recunoaște ca factori esențiali în prelungirea vieții.
Deși pare un clișeu, ideea că „râsul este cel mai bun medicament” are un fundament științific solid. Atunci când zâmbim, chiar și forțat la început, creierul declanșează o reacție în lanț care influențează direct chimia organismului, reducând uzura biologică la care ...
Ce spun papiloamele despre dezechilibrele din corp
Sâmbătă, 02 Mai 2026 16:00 | Publicat în VIAŢĂ SĂNĂTOASA
Sănătatea pielii noastre este ca o oglindă care reflectă ce se întâmplă în interiorul corpului, iar papiloamele sunt, de fapt, „semnale de alarmă” pe care organismul ni le trimite. Deși știm că aceste mici excrescențe sunt cauzate de virusul HPV, ele apar sau se înmulțesc mai ales atunci când echilibrul intern este stricat.
Nu este vorba doar de o problemă de estetică, ci de un semn că sistemul nostru de apărare are nevoie de ajutor.
În cele mai multe cazuri, papiloame ...
Prefectul județului Galați a demisionat
Marți, 28 Aprilie 2026 12:20 | Publicat în EVENIMENT
Prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, și-a depus demisia marți, 28 aprilie, dând curs solicitării președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Măsura face parte dintr-o strategie națională a Partidului Social Democrat, care le-a cerut tuturor reprezentanților săi din administrația centrală și teritorială să părăsească funcțiile înainte de depunerea moțiunii de cenzură împotriva Executivului condus de Ilie Bolojan.
Prin intermediul unui comunicat oficial, prefectul ...

