Cristinel Luca

Cristinel Luca

Prima conferință de presă ţinută în spațiu

Joi, 09 Aprilie 2026 18:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cei patru astronauți care se întorc pe Pământ după ce au văzut partea îndepărtată a Lunii în cadrul misiunii Artemis II a NASA au vorbit, miercuri seara, despre emoțiile lor, ținând prima conferință de presă din spațiu, în timp ce se pregătesc să-și încheie zborul fără precedent și să reintre în atmosferă într-o adevărată „minge de foc”, relatează Reuters și AFP, preluate de Mediafax. Echipajul Artemis II urmează să amerizeze în largul coastei sudice a Ca ...

Ministrul Muncii, în vizită la Liberty Galaţi

Joi, 09 Aprilie 2026 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Miercuri, în ziua în care salariile restante pe patru luni au intrat în conturile siderurgiștilor gălățeni, ministrul Muncii, Florin Manole, a făcut o vizită în combinatul Liberty Galați, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale, reprezentanți ai conducerii Liberty și ai sindicatului reprezentativ. Autoritățile locale au fost reprezentate de Costel Fotea, președintele Consiliului Județean, prefectul Andreea Naggar și primarul Ionuț Pucheanu.A fost o vizită la care presa ...

Pakistanezul care „a cumpărat” două săptămâni pentru omenire

Joi, 09 Aprilie 2026 10:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif, adesea subestimat și considerat doar un birocrat în umbra descendenței sale de familie, s-a dovedit miercuri arhitectul unui armistițiu de două săptămâni între SUA și Iran, arătându-se drept singurul interlocutor capabil să dezamorseze un conflict care părea inevitabil, comentează EFE, preluată de Agerpres. Relația sa strânsă cu mareșalul Asim Munir, interlocutorul Casei Albe din rândul armatei pakistaneze, i-a permis lui Sharif să ...

Iranul a atacat mai multe state din regiune, în ciuda armistițiului cu SUA

Miercuri, 08 Aprilie 2026 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Țările din Golful Persic raportează atacuri din partea Iranului, în ciuda armistițiului de două săptămâni încheiat între SUA și Iran, cu câteva ore înainte, scrie Digi24. Potrivit Al Jazeera, miercuri dimineață, Emiratele Arabe Unite (EAU) au declarat că forțele lor de apărare aeriană „interceptează activ” rachetele de croazieră și balistice, precum și dronele care zboară din Iran. Armata din Kuweit a raportat lovituri ale dronelor asupra unor obiective petroliere ...

Tehnologia secretă a CIA care a salvat pilotul doborât în Iran

Miercuri, 08 Aprilie 2026 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
CIA a folosit pentru prima dată în misiune operațională o tehnologie secretă numită „Ghost Murmur" pentru a localiza și salva pilotul american al cărui avion F-15 a fost doborât în sudul Iranului. Sistemul detectează amprenta electromagnetică a bătăilor inimii umane de la distanțe de zeci de kilometri, combinând magnetometria cuantică cu inteligența artificială, potrivit unei surse citate de Washington Post, scrie Mediafax. Tehnologia „Ghost Murmur” folosește senzori ...

Orele pentru ultimul asalt al cumpărăturilor de Paște. Programul marilor magazine din Galați

Joi, 09 Aprilie 2026 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Toate marile magazine din Galați vor fi închise duminică, 12 aprilie, în prima zi de Paște. Unele, nu foarte multe, vor fi închise și luni. La toate, însă, atât sâmbătă, înainte de Paște, cât și în prima zi după redeschiderea porților, programul de funcționare va fi special, mai scurt decât în zilele normale. Galeria comercială (magazinele) și zona de food court (restaurante și cafenele) din Shopping City vor avea program 10.00 - 22.00 joi și vineri (9-10 aprilie) și ...

Partidul Tisza, posibilă supermajoritate în Ungaria

Miercuri, 08 Aprilie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Partidul Tisza, condus de Peter Magyar, ar putea obține o majoritate de două treimi în Parlamentul Ungariei, urmând să câștige între 138 și 142 de mandate, din totalul de 199. Tisza ar depăși astfel pragul de 133 de locuri necesar pentru obținerea unei supermajorități, potrivit unei proiecții realizate de institutul de sondare Median, citate de Reuters și Mediafax. Partidului premierului, Viktor Orban, Fidesz ar urma să obțină între 49 și 55 de mandate, în timp ce partidu ...

Fier vechi „deghizat” în utilaj industrial, pentru a fi introdus în România

Miercuri, 08 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în ECONOMIE
Comisarii Gărzii de Mediu Galați, împreună cu autoritățile de frontieră, au verificat nouă autocamioane încărcate cu componente ale unui utilaj industrial, prezentate în documente ca fiind echipamente second-hand. Controlul a arătat altceva: piesele proveneau dintr-un ansamblu industrial vechi (presă de forjare), componentele erau uzate și prezentau defecte evidente, multe dintre acestea fiind contaminate cu ulei și vaselină, și lipseau documentele specifice pentru transferul de ...

Bacul de la Galați, „scufundat” de podul de la Brăila

Miercuri, 08 Aprilie 2026 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Un bac mai mic, un program de traversări mult redus, precum și „interzis” pentru vehiculele mai grele de 3,5 tone, acestea sunt noile coordonate pe care se va desfășura trecerea Dunării cu bacul între Galați și comuna tulceană I.C. Brătianu. Măsurile anunțate vor intra în vigoare la mijlocul săptămânii viitoare, după sărbătorile de Paște, și au ca principală cauză impactul produs de podul de la Brăila asupra bacului de la Galați. Așa cum „Viața liberă” a scri ...

Utilaje feroviare grele, în dotarea Regionalei CFR Galați

Joi, 09 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în ECONOMIE
În inventarul Sucursalei Regionale Căi Ferate (SRCF) Galați au intrat recent, prin programul de modernizare derulat de CFR SA, două tipuri de mașini și utilaje grele de cale, produse de o firmă elvețiană. Conform CFR Infrastructură Galați, este vorba despre două mașini de burat, pentru nivelarea și poziționarea precisă a căii ferate cu ecartament normal, și o mașină de profilat balast, pentru distribuirea și compactarea pietrișului din infrastructură. „Aceste mașini s ...
Pagina 1 din 1150