Transurb și-a tras singur „frâna” la licitație. „Blatiștii” pot răsufla ușurați
Marți, 16 Iunie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Licitația pe care compania Transurb a lansat-o pentru îmbunătățirea sistemului de taxare și descurajarea celor care călătoresc fraudulos cu mijloacele de transport public local a fost anulată. Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, chiar operatorul a cerut acest lucru, după ce au fost identificate „cerințe tehnice neclare și chiar imposibil de îndeplinit”.
„Cât plătește Transurb ca să-i elimine pe «blatiștii» din autobuze” aflați din ediția din 25 mai ...
Sturioni găsiți de Garda de Mediu într-o ladă frigorifică
Miercuri, 17 Iunie 2026 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Garda Națională de Mediu a aplicat, doar în prima zi de control în zona Rezervației Biosferei Delta Dunării, amenzi în valoare totală de 230.000 de lei, două avertismente, două măsuri de suspendare a activității și două măsuri de aducere a terenului la starea inițială.
Într-unul dintre cazuri, comisarii de mediu au descoperit șapte exemplare de sturion din specia păstrugă, aflate într-o ladă frigorifică a unui operator economic din domeniul HoReCa. Având în vedere gra ...
Alunecare de teren simulată, în cadrul unui exercițiu al ISU Galați
Miercuri, 17 Iunie 2026 06:00 | Publicat în Regional
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” al județului Galați va desfășura joi, 18 iunie, începând cu ora 11.00, un exercițiu având ca temă gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unei alunecări de teren, în zona satului Izvoarele, din comuna Slobozia Conachi. Scopul exercițiului este dezvoltarea deprinderilor de intervenție, coordonarea unitară a acțiunilor, precum și identificarea și monitorizarea riscurilor existe ...
Sprijin financiar pentru tinerii sportivi și artiști. Înscrieri în Programul MOL de promovare a talentelor
Miercuri, 17 Iunie 2026 13:00 | Publicat în EVENIMENT
S-au deschis înscrierile pentru cea de-a 21-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, prin care se oferă sprijin financiar tinerilor sportivi și artiști care au obținut rezultate bune în ultimii doi ani. Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte, iar candidații se pot înscrie până pe 28 iunie.
Conform organizatorilor, se poate solicita finanțare pentru achiziția unor materiale, echipamente sportive, instrumente muzicale și/sau pentru acoperirea cheltuiel ...
Reacția administratorilor concordatari: „Litigiul din Cehia nu afectează licitația pentru Liberty Galaţi”
Marți, 16 Iunie 2026 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Reprezentanții consorțiului Euro Insol CITR, administratorii concordatari ai combinatului siderurgic Liberty Galați, dau asigurări, printr-un comunicat de presă, că licitația programată pe 19 iunie pentru vânzarea activelor Liberty și Liberty Tubular Products continuă conform planului și că nu este afectată de litigiul cu Liberty Ostrava.
Reacția concordatarilor survine la o zi după ce în presă a apărut informația că o interdicție de transfer provizorie emisă de Tribunalu ...
Post de director scos la concurs de Primăria Galați
Miercuri, 17 Iunie 2026 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru ocuparea funcției contractuale de conducere vacante de director al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Galați, Primăria organizează concurs.
Candidații trebuie să îndeplinească trei condiții specifice. Să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor; experiență în management minimum 3 ani.
Nu se cer studii într-un anumit domeniu!
Dosarele de înscriere la concurs se pot d ...
* Noutăți. „Ieși, copile cu părul bălai afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea!”, știți îndemnul „Amintirilor din copilărie”. Ei bine, vă propun o variantă adaptată: „Ieși, ispită cu părul șaten afară și râde la soare, poate s-a schimba vremea”. Sau măcar vremurile.
Ca să n-o mai lungesc, știrea este următoarea: „Andreea Crăciun, pe care publicul o cunoaște de la «Insula Iubirii» prezintă meteo la Observator 6, de luni până vineri”, a ...
Analiză financiară. Leul s-a întărit față de principalele valute
Marți, 16 Iunie 2026 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Piața valutară locală este conectată la cea internațională, care așteaptă semnarea de vineri a armistițiului dintre Statele Unite și Iran, astfel că dealerii bancari au putut să ignore criza politică adâncită de jocurile făcute de la Cotroceni. Reducerea aversiunii față de risc, după scăderea prețului petrolului la aproape 80 dolari/baril, a înmulțit ordinele de vânzare de valută, iar cursul euro a coborât de 5,2380 la 5,2310, un curs mai mic, de 5,2270 lei, fiind atins ...
„Benzinăria Moscovei”, lovită de drone ucrainene
Marți, 16 Iunie 2026 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În dimineața zilei de 16 iunie, drone ucrainene au lansat un atac masiv asupra Moscovei. Ținta dronelor a fost rafinăria de petrol din Moscova, a declarat primarul capitalei, Serghei Sobianin, citat de Digi24. Potrivit acestuia, una dintre drone a avariat o instalație de pe teritoriul rafinăriei. Nu s-au înregistrat victime. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a scris pe rețelele sociale: „De data aceasta, regiunea Moscovei a simțit puterea capacităților ucrainene de lungă ...
Derniera, adică ultima reprezentație a spectacolului „Angajați-mă!”, de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, este programată sâmbătă, 20 iunie, de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Studenților.
Spectatorii pot viziona pentru ultima dată o creație colectivă cu inserții din „Oleanna” de David Mamet, „Hamlet” de W. Shakespeare și „Pescărușul” de A.P. Cehov, susţinută de actorii Ama Beschieru și Robert Ioan - laureați ai Marelui Premiu „Ştefan Iordache ...

