Elevii de la Școala Nr. 16, premianți la un festival de film
Marți, 22 Iulie 2025 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 16 din Galați au reușit o performanță remarcabilă la Boovie 2025 - Festivalul-concurs internațional de book-trailere, unde au obținut Locul I la categoria „Book-trailer de buzunar”.
Rezultatul este cu atât mai important cu cât competiția reunește anual sute de elevi din toată țara, dar și din afara ei, care își dau întâlnire în cadrul acestui festival unic, dedicat pasionaților de lectură și film.
„Cu inima plină de recunoștin ...
Învățământ doar cu titulari, implementat peste vară
Sâmbătă, 19 Iulie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
În grupurile de profesori de pe rețelele de socializare a început deja forfota care are în prim-plan noile măsuri ce vor fi luate la început de an școlar de către ministrul Daniel David. Se pare că oamenii din subordinea domniei-sale au început deja să trimită în teritoriu solicitări de simulare a ocupării catedrelor vacante doar cu titulari, deși rezultatele la examenul de titularizare se vor afișa abia pe 22 iulie...
Simulăm, aşadar, o situție posibilă, cu doar o lună î ...
În perioada 30 iunie – 11 iulie, Școala Gimnazială Nr. 17 din Galați, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Universitatea „Dunărea de Jos”, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Asociația „Toți Copiii Citesc”, a organizat o serie de activități dedicate elevilor din ciclul primar. Scopul principal al inițiativei a fost reducerea decalajelor în dezvoltarea competențelor fundamentale de citit și scris.
Grupul țintă a fost forma ...
Afișarea rezultatelor finale ale Evaluării Naționale a adus încă o medie de 10 curat la Galați. Bucurie mare în rândul comunității gălățene, a profesorilor și a noastră a tuturor, căci este o mândrie să vezi atfel de copii. Așadar, dacă inițial, la nivelul întregii țări, erau 75 de medii de 10, acum, după soluționarea contestațiilor, numărul lor a crescut la 85. Nu poate decât să ne bucure numărul mare de elevi performanți, mai ales în contextul actual în care ...
DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI
Joi, 03 Iulie 2025 16:30 | Publicat în Bani Europeni
COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT
“DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI”
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Comuna RĂDEȘTI anunță finalizarea proiectului “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI”, cod F-PNRR-Dotari-2023-4470, finanțat în cad ...
S-a dus și luna de miere și a venit ziua ”Z”, aceea în care trebuie să facem ce am susținut că suntem dispuși, pentru mai bine. Ca să ieșim din mocirlă, să scăpăm de greu, de sărăcie, corupție, clientelism, nepotism sau ce ne-o mai fi dăunând la democrație. Și o cam arătăm, scoțând ghearele și colții ca să apărăm ceea ce vedem în pericol de a ne fi luat. Suntem experți, de la Burebista încoace, în a schimba macazul în fața intențiilor ”nepopulare”.Prob ...
Profesoara Margareta Spinescu, aproape o jumătate de secol în slujba elevilor şi a Fizicii
Sâmbătă, 28 Iunie 2025 12:30 | Publicat în EDUCAŢIE
O viață dedicată meseriei de dascăl, 47 de ani în învățământ și tot atâția dedicați Fizicii. Este povestea de viață a profesoarei Margareta Spinescu, care, ajunsă în pragul pensiei, face o retrospectivă asupra a ceea ce înseamnă să fii dascăl în două regimuri politice: debutul în carieră pe timpul comunismului și finalul acesteia într-o democrație în care a fi profesor înseamnă o permanentă adaptare la nou, provocări și schimbări la tot pasul.
Cu toate acest ...
Școală de vară pentru elevii gălăţeni între 5 și 12 ani
Vineri, 27 Iunie 2025 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Deși este vacanță, Școala Gimnazială Nr. 26 Galați își deschide din nou porțile, pentru a-i primi pe copiii care își doresc să petreacă câteva ore de relaxare la activitățile organizate în cadrul școlii de vară.
În perioada 30 iunie - 25 iulie, unitatea de învățământ pune la dipoziție spații pentru activități de relaxare, de la ateliere pentru dezvoltare personală, pictură, sculptură, matematică distractivă, până la campionate de șah și robotică/informatic ...
Afară-i vopsit gardul, înăuntru, aceeași Mărie cu altă pălărie
Marți, 24 Iunie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ultima săptămână din anul școlar 2024-2025 s-a desfășurat sub semnul protestelor cadrelor didactice.
Așa cum se știe, finalul de an școlar este marcat de o perioadă în care cadrele didactice au foarte multă treabă la clasă, în contextul în care birocrația este foarte stufoasă și pregătirile pentru festivitățile de an școlar sunt în toi. Şi de această dată, cadrele didactice și-au făcut datoria, așa cum şi-o fac în fiecare an, însă au protest față de măsuril ...
Premii pentru unii, rezultate la Bacalaureat pentru alții, la final de an școlar
Joi, 19 Iunie 2025 17:30 | Publicat în EDUCAŢIE
20 iunie este o zi cu dublă însemnătate pentru învățământul gălățean. În timp ce curțile unităților de învățământ care nu au organizat joi festivităţile de sfârşit de an s-au umplut de bunici, părinți și copiii, care așteaptă să vadă ce premii au luat după o muncă de un an de zile, absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bacalaureat așteaptă cu sufletul la gură primele rezultate.
Sâmbătă, 21 iunie, este prima zi în care elevii se vor bucura de ...