Proprietarii a 15 autoturisme parcate pe strada Traian, în zona Stării Civile, au avut parte de o surpriză de proporții când au vrut să plece la drum, constatând că un ”binevoitor” le tăiase cauciucurile la mașini. Pentru că autoturismele erau parcate aproape unul de altul, ceea ce evidenția acțiunea concentrată a unui vandal pus pe rele, a fost anunțată poliția. Câteva ore mai târziu, polițiștii Secției 5 au dat de urma prezumtivului atacator, asupra căruia au găsit ...
Peste 17.500 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în luna iulie a acestui an, în creştere cu 20,3 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2020, informează Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV). Dintre acestea, 15.493 au fost autoturisme noi, a căror creştere faţă de luna iulie 2020 (când au fost înmatriculate 12.950 unităţi), este ...
Maşini venite din străinătate, controlate (VIDEO)
Sâmbătă, 31 Iulie 2021 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Mai multe maşini înmatriculate în alte state au fost controlate, vineri, 30 iulie 2021, în timpul unei acţiuni pe raza Galaţi-Brăila.
Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au participat la o acțiune comună pe raza ambelor județe pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, dar și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către conducătorii au ...
Patru accidente în lanț, cu zeci de răniți, pe Autostrada Soarelui
Vineri, 16 Iulie 2021 12:40 | Publicat în EVENIMENT
Zeci de mașini în care se aflau peste 150 de oameni au fost implicate vineri dimineață într-un carambol pe Autostrada Soarelui. Accidentul în lanț a avut loc în condițiile în care, dimineață, în zonă era o ceață densă, iar în urma acestuia 16 persoane au fost duse la spital. Traficul a fost blocat complet timp de mai bine de trei ore pe sensul spre mare. Conform IGSU, bilanțul final cuprinde 55 de mașini lovite, 16 persoane transportate la spital (din care șapte copii) și ...
Franţa se opune intenţiei Uniunii Europene (UE) de a elimina automobilele echipate cu motoare pe combustie internă din 2035, susţinând o poziţie mai îngăduitoare privind eliminarea acestor automobile abia de la finele deceniului următor şi de asemenea mai mult timp pentru modelele hibride, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană intenţionează să ceară ca emisiile automobilelor să scadă cu 65 la sută începând din 2030 şi să fie reduse la zero din 2035.
Guvernul de la Paris ...
Precipitațiile aduc un nou val de escrocherii. Mașini inundate, „oferte excepționale” pe site-urile auto
Miercuri, 30 Iunie 2021 16:50 | Publicat în JURIDIC
Schimbările climatice au condus la un mediu mai propice ca oricând pentru apariția unei noi amenințări pe șoselele noastre: mașinile avariate de apă sau inundații, dar vândute drept bune. Experții din zona vânzărilor auto second-hand atrag atenția că astfel de capcane se ascund abil pe site-urile de profil, sub oferte de nerefuzat.
Tocmai a trecut o perioadă de ploi și inundații, iar pe site-urile de vânzări auto a explodat numărul postărilor în care sunt scoase la vânza ...
Un eveniment rutier care a implicat două autoturisme și un vehicul de mare tonaj a blocat traficul pe cea mai circulată arteră din județul Galați. S-a întâmplat marți dimineață, pe DN 25, între localitățile Hanu Conachi și Liești, în momentul în care șoferul unuia dintre autoturisme a încercat să vireze la stânga fără să se asigure din timp. Un alt autoturism precum și un TIR, aflate în spatele lui, nu au mai avut vreme să frâneze și s-au ciocnit în lanț, coliziun ...
Doar una din patru vehicule înmatriculate este diesel
Duminică, 18 Aprilie 2021 17:25 | Publicat în AUTO
Deși oamenii s-au orientat mereu spre ce este mai avantajos pentru dânșii, vedem că pe piața automobilelor se întâmplă schimbări majore.
Dacă în trecut, interesul mai mare era acordat motoarelor diesel datorita consumului redus și a fiabilității, în prezent doar una din patru maşini noi înmatriculate pe piaţa locală mai este pe motorină, faţă de una din trei cum era în 2018, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) ...
Un „viteaz” a făcut praf mai multe maşini. A vandalizat o parcare întreagă, la beție
Marți, 16 Martie 2021 00:02 | Publicat în JURIDIC
Un gălățean în vârstă de 27 de ani, aflat într-o avansată stare ”euforică”, este protagonistul unui episod soldat cu multe cioburi și dureri de cap provocate posesorilor de mașini din Țiglina 2.
Isprava tânărului a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, după orele 23,00, în parcarea aferentă blocurilor H 4 și G 4 și vizat mai multe autoturisme. Nu mai puțin de șapte mașini, de diferite mărci, luate la rând fără niciun criteriu bine stabilit, au căzut p ...
PrecomenziÎncepând din 20 martie, Dacia deschide online precomenzile pentru versiunea "Comfort Plus" a primului său model electric. Aceasta va fi disponibilă la preţul de 18.100 de euro (TVA inclus), primele livrări fiind programate în luna septembrie. Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 KWh şi poate fi alimentată atât la o priză casnică de 220V cât şi la un Wall Box sau, opţional, la o bornă DC, anunţă compania. Modelul are o ...