Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc va fi eliberat condiţionat din închisoare, a decis miercuri Tribunalul Ilfov, transmite Agerpres. Fostul parlamentar a executat la Penitenciarul Jilava doar 10 luni din pedeapsa de 3 ani închisoare, primită anul trecut în dosarul Giga TV. Iniţial, Hrebenciuc primise o decizie nefavorabilă la Judecătoria Sectorului 4, însă Tribunalul Ilfov a dispus eliberarea lui mai devreme din penitenciar. De menţionat că cei doi judecători din completul de la ...
Acuzat de infracţiuni de corupţie, primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a declarat ieri încrederea în justiţie, fiind convins că-şi va dovedi nevinovăţia. Înainte de începerea procesului, Solomon a dat o scurtă declaraţie de presă, precizând că ai săi craioveni au înţeles că este un om sincer care nu are nimic de-a face cu ceea ce i se pune în cârcă. „Mă întorc cu spatele la trecut şi privesc viitorul. Am încredere în justiţie”, a afirmat Solomon. Edilul a av ...

Adrian Mititelu, martor lipsă în dosarul lui Solomon

Marți, 13 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în JURIDIC
În cazul de corupţie în care este judecat şi primarul Craiovei, Antonie Solomon, au fost audiaţi ieri doi din cei trei martori câţi au fost citaţi de instanţă. Cel care a fost chemat şi nu s-a prezentat este Adrian Mititelu, patronul Clubului de Fotbal Universitatea Craiova. Magistraţii au dat un nou termen de judecată pentru ianuarie 2012, citând următorii cinci martori din dosar. De remarcat este că după un an şi cinci luni de când dosarul se află spre judecata magistraţ ...