Doi bărbaţi din judeţul Galaţi s-au ales cu dosar penal, după ce unul dintre ei i-a împrumutat maşina celuilalt, deşi acesta nu avea permis de conducere. Poliţiştii de frontieră care au oprit în trafic maşina, pe raza localităţii Stoicani, au identificat un bărbat de 48 de ani, la volan, şi un tânăr de 28 de ani, pe scaunul din dreapta. Oamenii legii au constatat că şoferul nu deţinea permis de conducere, iar autoturismul îi aparţinea tânărului. Drept urmare, poliţişt ...
O adolescentă în vârstă de 17 ani din Viille a comis, cu puţin timp înainte să devină majoră, o boroboaţă care ar putea-o costa câțiva ani de închisoare. Fata a fost depistată la volanul unei mașini, pe un drum comunal din localitate, de către polițiștii care au aflat cu această ocazie că, fiind minoră, nu deținea permis de conducere, care să îi dea dreptul să șofeze. Așa au aflat că tânăra din fața lor, care nu rezistase tentației când a văzut autoturismul fra ...
În Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în țară, călătorind într-un microbuz marca Mercedes, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 41 de ani. La controlul de frontieră, moldoveanul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere pentru a justifica calitatea de transportator. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, polițiștii au efectua ...
O gălățeancă este cercetată penal pentru violare de domiciliu, după ce a recurs la un gest necugetat. Femeia și-a pierdut apartamentul în urma unei executări silite și, ca să nu îi permită noului proprietar să intre în locuință, a schimbat yala. Cel care a achiziționat locuința s-a trezit astfel în imposibilitatea de a intra, motiv pentru care a cerut sprijinul autorităților. Jandarmii au ajuns la ușa apartamentului dintr-un bloc de pe strada Laminoriștilor și au constat ...
Și-a cumpărat permis și s-a ales cu dosar penal
Miercuri, 16 Septembrie 2020 05:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit, ascuns asupra unui bărbat, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals. În Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, cetățeanul din Republica Moldova, V.I., în vârstă de 23 de ani. La controlul de frontieră, în momentul solicitării do ...
* Tu ştii ce mai face copilul tău? Întrebarea care a dat titlul campaniei derulate de Pro Tv, la "România, te iubesc!", mi-a răsunat în minte marţi seara, urmărind la ştiri confesiunile părinţilor şi bunicilor adolescentelor care au bătut o altă adolescentă. "Suntem dărâmaţi, suntem psihic terminaţi, nu o recunoaştem pe fata noastră din ceea ce am văzut. Considerăm că a fost o ieşire a ei", susţinea tatăl fetei de 14 ani, care tocmai a fost pusă sub control judiciar p ...
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comuna Drăgușeni, care deținea, fără drept, un pistol neletal, calibrul 4,5, supus autorizării. Din investigații, a rezultat că arma respectivă ar fi fost achiziționată din Marea Britanie, în luna februarie 2020, iar bărbatul ar fi introdus-o fără drept pe teritoriul României. Ca urmare, acesta este cercetat de polițiști într-un dosar penal având ca obiect comiterea i ...
Dacă încredințezi mașina unei persoane care a băut alcool, riști răspundere penală
Joi, 04 Iunie 2020 08:30 | Publicat în JURIDIC
Printr-o decizie luată la inceputul saptamanii acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că o persoană ce încredinţează propria maşină unei persoane ce a consumat alcool va răspunde penal doar dacă şoferul are în sânge un anumit grad de alcoolemie, respectiv peste 0,80 g/l de alcool pur în sânge.
Dacă îţi încredinţezi maşina, spre a fi condusă pe drumurile publice, unei persoane despre care ştii că a consumat alcool, vei răspunde penal doar da ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Galaţi au observat, pe fluviul Dunărea, în zona milei marine 74, o barcă tip lotcă, cu motor ataşat, în care se aflau trei persoane. În urma interceptării ambarcaţiunii, oamenii legii au constatat că cetăţeanul român G.D., în vârstă de 35 de ani, desfăşura activităţi de pescuit comercial, folosind o plasă de pescuit tip trifilament, ce avea ochiul de plasă sub dimensiunile legal admise. Ambarcaţiunea, motorul ataşat şi un ...
Un şofer în vârstă de 53 de ani este cercetat penal după ce a făcut, fără voia lui, o cascadorie în afara localităţii Umbrăreşti, lângă Tg. Bujor. Aflat la volanul unei maşini cu care se deplasa în miez de noapte pe DJ 242, bărbatul a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Cu maşina avariată, şoferul a scăpat teafăr, numai că poliţiştii solicitaţi prin 112 aveau să constate că alcoolemia indicată de etilotest era de 0,69 la mi ...