Șoferi cu microbuze pline și cu ochii în telefoane. Curse la limita siguranței între Tecuci și Galați
Miercuri, 03 Decembrie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Doi șoferi, angajați ai unei companii care face transport de persoane pe ruta Galați - Tecuci, au fost filmați de călători în timp ce conduceau uitându-se mai mult în telefon decât la drum. Oamenii au postat imaginile pe rețele de socializare, iar polițiștii s-au autosesizat pentru a lua măsurile legale ce se impun.
Condusul cu ochii în telefon nu este ceva nou, inclusiv printre șoferii care au în responsabilitate persoane care plătesc bilet și au minima așteptare să ajung ...
Cât de cuminți au fost gălățenii în minivacanță
Miercuri, 03 Decembrie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Nu au prea dat spiritele în clocot în zilele de sărbătoare, în care gălățenii au bifat deopotrivă Sf. Andrei și Ziua Națională.
Petrecerile, private sau publice, precum și celelalte evenimente care au implicat aglomerări mari de persoane nu s-au mai soldat, ca în alți ani, cu potopuri de amenzi și dosare penale. Este un posibil efect al prezenței crescute în stradă a forțelor de ordine, care poate a descurajat manifestările antisociale, dar ar putea fi și un efect al vrem ...
Șoferii gălățeni, ”răpuși” de tentațiile din târguri
Marți, 02 Decembrie 2025 18:30 | Publicat în EVENIMENT
Infractori rutieri și sute de contravenienți constituie bilanțul prezenței în stradă a polițiștilor din Galați în minvacanța de 1 Decembrie, pe principalele artere ale județului, dar mai ales în municipiu, unde toată suflarea a înfruntat frigul și ploaia la Târgul de Crăciun.
Peste 300 de sancțiuni este bilanțul intervalului 28 noiembrie - 1 decembrie al Poliției Rutiere, ghinioniștii intervalului fiind, de data aceasta, șoferii care s-au urcat la volan după un vin fiert ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 3 decembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Pechea. Pe DN 26, un radar se va afla la Aviasa ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 2 ddecembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Vameș și Ivești, iar pe DN 26, la Aviasan ("4 benzi"). Pe DE 581 o autospecială va fi prezentă l ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 28 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Brăilei și Drumul de Centură.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Șendreni și Hanu Conachi, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. Pe DE 581, o autospecia ...
Percheziții la vânzători de haine și parfumuri contrafăcute
Joi, 27 Noiembrie 2025 09:00 | Publicat în JURIDIC
Galațiul s-a aflat pe lista celor cinci județe intrate în vizorul polițiștilor din Alba într-un dosar în care se fac cercetări cu privire la o rețea de comercianți de mărfuri contrafăcute. Astfel, marți, 25 noiembrie, polițiștii din Alba Iulia, cu concursul colegilor din Cluj, Mureș, Prahova și Galați, au descins în 27 de locații, respectiv domicilii ale unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică s ...
Comercianții de petarde și pocnitori, în vizorul polițiștilor. Verificări în tot județul
Marți, 25 Noiembrie 2025 19:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce municipiul Galați a intrat în liga orașelor civilizate, care au renunțat la focurile de artificii de Revelion 2026, mai avem o veste bună pentru cetățenii care își doresc sărbători liniștite. Adică fără obișnuitele „tiruri” de petarde, pocnitori și alte asemenea „bombe”. Potrivit noilor prevederi legale, persoanele fizice nu vor mai putea cumpăra sau folosi petarde, pocnitori, artificii de spectacol sau dispozitive pirotehnice de scenă. Mai mult, este în vigo ...
Un gălăţean în vârstă de 52 de ani, cu mult alcool la bord, a fost prins la volan pe o şosea din judeţul Vaslui.
Oamenii legii de la Secția 3 Poliție Rurală Bârlad au oprit autoturismul condus de gălăţean pe un drum public din comuna Vinderei. Cum bărbatul de la volan, domiciliat în comuna Bălăbănești, emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de po ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 25 noiembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Liești și Drăgănești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Matca. Pe DN 26, un radar se va afla la Avi ...

