Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" (!) pogoară, curge, curge, suie/ de ieri în azi, de azi în ieri,curge întruna, toată viaţa,/ dar nu se varsă nicăieri,rămâne-n susul şi în josul/ cestui înalt, cestui adânc,rămâne candelă în care/ jertfele ochilor se strângdrept hrană a luminii date/ la tuturor, la nimănui,pentru întoarcere pe calea,/ pe drumul, pe răbdarea lui (!)(!) pogoară, suie, iar coboară,/ iar suie, iar, şi iar... şi iarsuie/ pogoară în i ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Mă duc până la uşă... mă duc până la geam,văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam,numai nimic în minus, numai nimic în plus,doar unghiuri ascuţite-n habar de unghi obtuz!Deschid o carte mare şi rară până cândgăsesc o carte mică şi deasă pe Pământ,o carte care-(mi) spune cum şade unghiul dreptîntins de-a lungul firii, cu mâinile pe piept!Toţi cercetează timpul şi vor cât mai curândsă ducă şi să vadă tot ...

N-am la îndemână o monastire normală. O monastire mare, vreau să zic. N-am, dar trebuie să dau lucrare de control la ea, neapărat. Trebuie să mă descurc, adică. Prin urmare, apelez la un schit. La o monastire mică, zice-se. Din asta (mică) am. Am un schit, adică. Nu-i al meu, da-i ş-al meu. I se spune Schitul Zimbru. E vechi. Şi proaspăt refăcut. Încă nu are chilii. Şi nici călugăriţe. C-o să fie schit de maici, se zvoneşte-n cătunul cu acelaşi nume. Abia aştept să s ...

Aici, taman aici, unde mă pregătesc să scriu această lucrare de control, locuieşte satul. Satul acela, fost acesta. Şi, aici, exact aici, în fostul acesta, toate casele sunt la marginea satului, parcă aşteaptă pe cineva. Parcă aşteaptă aşa, continuu, pe cineva discontinuu. Pe cineva care vine rar, ori nu mai vine, ori a uitat că suflarea satului, cu tot cu sat, stă numai la marginea satului şi nădăjduieşte până la moarte. Şi nu numai că nădăjduieşte, ci şi crede. Aici ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângăsinguri, fără mamă, singuri, fără tată,stai pe drum, zvârlită, singură, uitată...!(nani-nani-nani, dormi, sărmană ţâncă!) Mâna ta măruntă stă încet, cuminte,nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte,după sânul mamei duse prea departe,duse tocmai unde nu mai sunt cuvinte! Nimenea n-aude, nimenea nu vedecum se-ntâmplă gheara lungă a plecăriiîntr-o lume (poate) mult mai ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) stau pe marginea întâmplării și zic:iată un fluture de toamnăce frumos merge/trece în zigzag,adică zboară, adică zboară, adică zboară –aș vrea să-l strig, dar nu-l strigfiindcă numai el știe cel mai bine ce înseamnăsă vrea cu atâta dor și cu atâta dragsă nu se abată din drumul care duce la primăvară (!) (!) stau pe marginea întâmplării și zic:sigur că da, numai el știe și vrea și poatesă fluture a ...

Lucrare de control la inimă?! Complicată! Complexă! Dificilă! Periculoasă! Mai ales lucrarea de control la inimă deschisă, cu inima deschisă! Dacă n-ai inimă, n-ai cum să dai lucrare de control la ea! Dacă ai, este riscant şi contraindicat să faci dări de samă la inimă! Însă, dacă se cere, n-ai încotro, trebuie să dai! Dar este imperios necesar să fii foarte sincer când te apuci să glosezi pe marginea inimii, în centrul ei, în toiul ei, în braţele ei! Şi, parol, ce ...

Pentru această importantă lucrare de control, se aşterne  o coală (de hârtie) mare şi întinsă cât Aria Învierii din Opera Mântuirii şi se scrie astfel: „La noapte, când ne vom întâlni să luăm Lumină, am să te aştept pe marginea bisericii şi am să-ţi citesc în ochi ce ţi-am scris în Atunciul Acela, chiar pe cărarea dintre raiul „Ciuta” şi raiul „Zăpodia”, dintre pădurea „Sărata” şi poiana „Vântului”, dintre Da şi Da, dintre Nu şi Nu, dintre Da ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Era cât pe ce, dar s-a oprit. Şi s-a prăbuşit.Şi au rămas cuibarele goale.Şi copacii au rămas goi şi ai nimănui.Şi văzduhul a rămas gol şi al nimănuia.Şi am început să (mă) întreb: al, a , ai, alecui (mai) sunt şi (mai) rământoate acestea şi toate celelalte? Aleluia?Oare mă grăbesc? Oare ne grăbim?Nu trebuie să (mai) fie un paznic serafim?Era cât pe ce, dar nu s-a oprit. Şi s-a urcat.Şi au rămas cuibarele pl ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Dacă pot să mai stau, mă grăbesc să nu plecunde nu-s ce mai sunt, unde sunt celălalt,unde nu-i nici măcar multpreatristul nimic,să (nu)-mi ţină de frig, să (nu)-mi ţină de cald!Mă grăbesc să aştept şi s-aud şi să vădpasul tău genuin în/spre marginea mea,în/spre colţul meu vechi, cu paingi talentaţi,cu icoană de lemn şi lumină de stea!Şi mă uit şi mă uit... şi ascult şi ascult:nu se vede nimic... nu s-aude ...