Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" La muncă!... La muncă!...Poetul trebuie condamnat la muncă silnică,pe viaţă, să se sature, să-i ajungă,să nu mai viseze, să nu trăiască mult şi uşor!...Ce-i cu atâta frumuseţe/ estetică nejustificată?Ce-i cu atâta poezie pe cap de locuitor?Ce-i cu atâtea cuvinte folosite/violate ilegal?Ce-i cu atâtea imaginaţii şi figuri de pi/stiluri?Ce-i cu atâta destrăbălare-n stamine?Ce-i cu atâta semantică risipită pe şa/c ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" La capătul din partea cealaltă,pe linia dintre naştere şi moarte, foarte subţire,se aude scâncet de steauă:mama începe să plece fără oprire!Şi se înalţă, şi se înalţă, şi se înalţă,şi ne înălţăm şi noi, biruitori, deodată cu ea -încă nu vedem capătul din partea cealaltă,încă mai avem (lângă veşnicie) o stea!Şi câtă frumuseţe, şi câtă iluminaredin tot sufletul ei pentru toate icoanele noastre!Din ...

Cu iertarea-i greu. Foarte greu, dacă nu-i imposibil. Cum, oare, să dau lucrare de control la iertare când hurui de păcate? Nu cred că-i de aflat în lumea asta (şi nici în altă lume) vrun păcătos mai mare decât mine, vrun netrebnic bun de dat exemplu de model, cum sunt eu. Stâlpul firesc al infamiei lipseşte din mijlocul satului... şi cred că nimeni nu (mai) are timp să supună oprobriului un rătăcit conservator şi un romantic pesimist în ceastă lume contemporană, în ceas ...

La ciocârlia din ziarul de ieri. Cum să nu dau lucrare de control la ciocârlie? La ciocârlie să nu dau? Chiar la ciocârlie? Un fel de lucrare de control la măreţie, s-ar putea numi! Un fel de lucrare de control la tril, pot zice! Un fel de dare de samă la frumuseţe! Nu la orice fel de frumuseţe! Frumuseţea aceea, totdeauna la capăt! La capătul dinspre-nceput! La cel mai curat capăt!... Pe ce fel de coală să scriu această lucrare de control? Nici o coală de hârtile nu-i potriv ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" (!) pogoară, curge, curge, suie/ de ieri în azi, de azi în ieri,curge întruna, toată viaţa,/ dar nu se varsă nicăieri,rămâne-n susul şi în josul/ cestui înalt, cestui adânc,rămâne candelă în care/ jertfele ochilor se strângdrept hrană a luminii date/ la tuturor, la nimănui,pentru întoarcere pe calea,/ pe drumul, pe răbdarea lui (!)(!) pogoară, suie, iar coboară,/ iar suie, iar, şi iar... şi iarsuie/ pogoară în i ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Mă duc până la uşă... mă duc până la geam,văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam,numai nimic în minus, numai nimic în plus,doar unghiuri ascuţite-n habar de unghi obtuz!Deschid o carte mare şi rară până cândgăsesc o carte mică şi deasă pe Pământ,o carte care-(mi) spune cum şade unghiul dreptîntins de-a lungul firii, cu mâinile pe piept!Toţi cercetează timpul şi vor cât mai curândsă ducă şi să vadă tot ...

N-am la îndemână o monastire normală. O monastire mare, vreau să zic. N-am, dar trebuie să dau lucrare de control la ea, neapărat. Trebuie să mă descurc, adică. Prin urmare, apelez la un schit. La o monastire mică, zice-se. Din asta (mică) am. Am un schit, adică. Nu-i al meu, da-i ş-al meu. I se spune Schitul Zimbru. E vechi. Şi proaspăt refăcut. Încă nu are chilii. Şi nici călugăriţe. C-o să fie schit de maici, se zvoneşte-n cătunul cu acelaşi nume. Abia aştept să s ...

Aici, taman aici, unde mă pregătesc să scriu această lucrare de control, locuieşte satul. Satul acela, fost acesta. Şi, aici, exact aici, în fostul acesta, toate casele sunt la marginea satului, parcă aşteaptă pe cineva. Parcă aşteaptă aşa, continuu, pe cineva discontinuu. Pe cineva care vine rar, ori nu mai vine, ori a uitat că suflarea satului, cu tot cu sat, stă numai la marginea satului şi nădăjduieşte până la moarte. Şi nu numai că nădăjduieşte, ci şi crede. Aici ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângăsinguri, fără mamă, singuri, fără tată,stai pe drum, zvârlită, singură, uitată...!(nani-nani-nani, dormi, sărmană ţâncă!) Mâna ta măruntă stă încet, cuminte,nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte,după sânul mamei duse prea departe,duse tocmai unde nu mai sunt cuvinte! Nimenea n-aude, nimenea nu vedecum se-ntâmplă gheara lungă a plecăriiîntr-o lume (poate) mult mai ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) stau pe marginea întâmplării și zic:iată un fluture de toamnăce frumos merge/trece în zigzag,adică zboară, adică zboară, adică zboară –aș vrea să-l strig, dar nu-l strigfiindcă numai el știe cel mai bine ce înseamnăsă vrea cu atâta dor și cu atâta dragsă nu se abată din drumul care duce la primăvară (!) (!) stau pe marginea întâmplării și zic:sigur că da, numai el știe și vrea și poatesă fluture a ...