Şi vezi cum viorile intră-n copaci,
şi puii în ouă, şi ouăle-n cloacă,
şi mărul în floare, şi leacul în vraci,
strigarea-n tăcere şi şade în pleacă!
Şi vezi cum s-aude atunci, înapoi,
sosirea în gară a trenului care
aduce veniri cu mulţime de doi
supra doi când apune mănâncă răsare!
Şi-auzi cum se vede acum înainte
de-a fi mai încolo ajunsă, ajuns
târziu mai devreme decât cele sfinte
închise afară, deschise-n pătruns!
Şi vezi şi auzi şi te-ntoarce acasă,
chiar dacă acasa-i rămasă atunci,
când trupul şi sufletul tău în mireasă
intrase o clipă cu aripe lungi!
Hai, vino o dată să iei niciodată
din zborul oprit al acelui acum,
şi du-te în gara cu lampă-afumată
cânt trenul descarcă desene de fum!
Hai, intră în rochie până deseară...
şi stai până mâine, şi stai până când
lăuntrul nuntirii ascunde afară
eternul niciunde, eternul nicicând!
