Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” (!) stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumuluicare duce unde nu am fost niciodată –şi toţi avem (în palme, pe glezne şi pe frunţi)scrisori de dragoste şi de singurătate,dar şi scrisori de acreditare în râpele umplutecu secrete şi minunăţii nenumărate –şi acum mai aud cum privighetoarea îşi ascuteviersul de bătaia vântuluişi cântă de leagăn să doarmă în paceşi să viseze la steauă frumos ţâncul ...

Trei fete şi un băiat prăşesc de sfârâie pământul zbicit, dar destul de umed sub crustă. Băiatul prăşeşte mai încet şi mai stângaci, că-i mărunţel. Însă fetele sunt harnice, trebuie să fie harnice. Fiindcă, altfel, iau chelfăneală şi muştruluială, iau pasul şi lovitura de la bunica Maria, mama lor văduvă şi demnă până la sfârşit. Nu prăşesc alandala. Măsoară, din ochi, câte o postaţă, o duc până la capătul stabilit...şi tot aşa. Deoarece ţărâna ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Stau cuminte, mândru şi total/ ca un zero între paranteze, nu cerşesc, nu-mi pasă, nu râvnesc/ osanale, ode, vorbe  dese despre timpul meu ne(pe)trecut,/ despre starea fundamentală – unic, fără minus, fără plus,/ lipsă plină şi tăcere goală!   Nu întreb, fiindcă am răspuns,/ leac şi armonie pentru toate – sunt rotundul care pune punct/ la mulţime, la singurătate!   Sunt aici, acolo, peste tot.../ sunt prezent ...