Silogism care doare

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Nimic, dar chiar nicio slovă despre gestul Soranei Cârstea, de la nu-știu-care turneu din Australia? Mai încerc o dată: nene, funcția de antrenor în tenis merită un upgrade, câtă vreme îi este subordonată meseriei de sportiv. Să fie ceva abscons, eventual o expresie neterminată: "Domnul/ băiatul care participă la antrenamentele mele, atunci când am chef, și care mă însoțește la turnee pentru că nu are ce face pe-acasă..."

* Orban - nu premierul, ci președintele partidului care dă noul prim-ministru - a anunțat că voucherele de vacanță nu vor mai fi emise în 2021, aceasta fiind o decizie care solicită translator. Adică, nu vor mai exista? Întrebarea mea nu poate fi auzită, Ludovic a reintrat triumfal în biroul său, iar Florin Cîțu este la rapel.

* N-aș aplauda tăierea acestui beneficiu pentru bugetari, voiam și eu, ca român care activează în mediul privat, o asemenea proptea pentru concediu. A nu se înțelege că mă bucur de neajunsul celor mai chinuiți compatrioți - e un silogism construit pe o declarație recentă a primarului de Cluj, Emil Boc.

* Știre care va face ocolul planetei: "Un bărbat de 97 de ani, din Timișoara, a accidentat un pieton în vârstă de 74 de ani, iar apoi a fugit de la locul faptei." I-o fi zis puștiului mai mic cu 23 de ani decât el că se grăbește, că traversăm mileniul vitezei. Apoi, vă dați seama, n-a mai putut fi prins. La aproape o sută de ani îl ridiculizezi și pe Usain Bolt. Prinsoare, alta: un polițist local, oricât de dezvoltat ar fi în zona abdominală, s-ar fi putut stresa pentru a pune mâna pe sprințar. Sau nu.

* A fost câștigat un nou mare premiu la loteria română, însă fericitul nu este din județul Galați, așa cum ne obișnuiserăm. Să fi fost vreo pană de curent la agențiile loto de pe la noi? Alo, ISU, se aude?

* Raed Arafat a vorbit zilele trecute despre Untold și ne-a demonstrat că nu se pricepe deloc la distracții. Șeful DSU crede că acest festival s-ar putea ține cu maximum 150 de persoane. Cam ca la o petrecere transmisă live de senatoarea Șoșoacă sau de Vali Vijelie.

* Conform presei centrale, un brancardier din Tg. Jiu încasează lunar 7.000 de lei. Net. Iar unii - nu dau nume, persoane importante - își pierd vremea scriind la ziar.

Citit 733 ori Ultima modificare Luni, 08 Februarie 2021 16:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.