Inaugurată la finele anului 2019, Piațeta „Florilor de Tei” tocmai s-a pricopsit cu o ditamai „groapă”. Nu este un accident de teren, din fericire! Doar că rondul de flori a cam dispărut, pământul fiind excavat, iar săpătura protejată și împrejmuită. Vestea bună este că nu se intervine pentru vreo reparație, ci pentru amplasarea unei opere de artă. „«Înaripat», operă pentru Piaţeta Florilor de Tei”, anunțam în ediția din 16 martie 2021. Da, tocmai s-au împl ...

Remember. Romul Munteanu (1926-2011)

Luni, 17 Martie 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Criticul şi teoriticianul literar Romul Munteanu s-a născut pe 18 martie 1926, la Călanul Mic, judeţul Hunedoara. A urmat școala normală din Deva, iar bacalaureatul l-a susținut la Liceul "Sfântul Sava" din Bucureşti. A studiat, apoi, la Facultatea de Litere şi filosofie din Cluj, iar la începuturile carierei a fost asistent universitar la Cluj-Napoca şi Bucureşti. A urmat un doctorat în Litere şi Filologie la Universitatea din Leipzig şi a fost profesor la Catedra de Literatur ...
Stadiul lucrărilor la Drumul Expres Brăila - Galați a ajuns la 90 la sută, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. "Stadiul lucrărilor pe șantierul Drumului Expres Brăila - Galați (10,76 km) a ajuns la 90%. Constructorul român montează la ora actuală tablierul metalic la podul hobanat peste râul Siret (al doilea pod hobanat ca mărime din România, după podul Agigea)", a scris pe Facebook Sorin Grindeanu, citat de Mediafax. Ministrul Transporturilor precizează că ...
Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze în mai puțin de cinci ani pe malul Dunării, pe un teren pe care Primăria municipiului Galați l-a concesionat în 2017, pentru o perioadă de 49 de ani. Investitorul plătește municipalității, la ora actuală, o redevență anuală de 23.134 de lei, conform datelor furnizate de administrația locală, la solicitarea noastră. "Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu mult ...

Jumătate de oraș rămâne fără apă 24 de ore

Marți, 11 Martie 2025 00:51 | Publicat în SOCIETATE
Mai multe cartiere din zona centrală a orașului vor rămâne fără apă potabilă începând de miercuri, 12 martie, până joi dimineață, măsura fiind luată pentru efectuarea unor ample lucrări de modernizare la Turnul de Apă. Stația este obiectivul unei investiții prin ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Galati, etapa 2”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Dezvoltare Durabilă 20 ...
Un imens eșafodaj metalic este ridicat, în aceste zile, pe strada Domnească nr. 24. Este, practic, un uriaș puzzle, calculat și asamblat în așa fel încât să confere siguranță celor două fațade care vor rămâne din Palatul „Simion Gheorghiu” pe tot parcursul execuției lucrărilor de consolidare și renovare a imobilului de patrimoniu. Aproape o sută de tone de construcții metalice sunt manipulate și montate în condiții de circulație intensă, cu șoferi care nu prea țin ...
Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine realitatea pe care am găsit-o la fața locului, pe drumul care duce spre Plaja „Dunărea”, chiar vizavi de parcul de aventură amenajat de Primăria municipiului Galați. Zeci de copaci transformați în bușteni sunt stivuiți și așteaptă să fie ridicați. Un panou de șantier explică trecătorilor lucrarea la care, cel puțin când am vizitat noi amplasamentul, nu muncea nimeni: „Ream ...
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 251 au fost reluate, după ce, în sfârșit, s-a obținut aprobarea de relocare a unor conducte de petrol și gaze ce aparțineau companiei Petrom, informează Consiliul Județean (CJ) Galați. "După îndelungi demersuri, am obținut toate aprobările necesare pentru relocarea conductelor de gaze și țiței ce aparțin operatorului privat Petrom, situate pe Drumul Județean 251, pe tronsonul dintre Slobozia Conachi și blocurile Petrom ("Schel ...

Cât timp va rămâne închis Pasajul „Dunărea”

Joi, 13 Februarie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Accesul în Pasajul subteran "Dunărea", din centrul orașului, a fost restricționat, aşa cum anunțam în ediția de marți, 4 februarie 2025, a cotidianului "Viața liberă". Ei bine, aflați că pasajul subteran va rămâne închis aproximativ două luni, timp în care se vor executa lucrările de reparații. Aceste intervenții sunt cuprinse în programul de reparații stabilit de Primăria municipiului Galați și sunt executate de firma Moviland Met. Valoarea contractului de execuție es ...

Cum se transformă parcul de la Turnul TV

Marți, 11 Februarie 2025 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Parcul de la Turnul Tv a fost închis pentru modernizare anul trecut, în luna aprilie. Termenul anunțat pentru execuția lucrărilor a fost de 12 luni și rămâne de văzut dacă va fi respectat. Potrivit primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, lucrările sunt în plină desfășurare: "Este încă un loc emblematic pentru orașul nostru, care merită pus în valoare. Aici vom avea și o roată panoramică spectaculoasă. Lucrările de modernizare sunt în plină desfășurare. Vor ...
Pagina 4 din 28