Sfârşit cumplit pentru o bătrână din Băleni

Duminică, 23 August 2026 23:00 | Publicat în Regional
O nonagenară din comuna Băleni, judeţul Galaţi, şi-a găsit sfârşitul într-o fântână, duminică seara. Pentru scoaterea ei, au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD şi Poliţie. Potrivit datelor transmise de pompieri, s-a acţionat cu două autospeciale de stingere (dotate cu scripete) și un echipaj SMURD tip B. „Persoana este decedată și se intervine pentru extragerea acesteia”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situa ...
„Se pregăteşte o inaugurare!”, probabil acesta ar trebui să fie titlul rubricii „Poza zilei”, dar n-am vrut să… anticipăm. Tocmai de aceea ne-am oprit atenţia asupra sistemului automatizat de acces auto şi a panoului electronic care indică, în timp real, numărul de locuri disponibile, pe niveluri, în parcarea Spitalului Judeţean. Pe 16 august s-au împlinit patru ani de când parcarea din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” a fost înc ...
După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, în lipsa achizițiilor făcute de băncile centrale, metalul galben a revenit pe o pantă ascendentă, aprecierea din ultima săptămână fiind de peste 7%. Reamintim că uncia a atins la sfârșitul lui ianuarie un maxim istoric de 5.595,47 dolari În piața locală, prețul gramului de aur a crescut cu peste 68 de lei față de începutul acestei luni. Cererea de aur a fost stimulată de ...
Deși a traversat regulamentar, pe trecerea de pietoni, un gălățean și-a pierdut viața, duminică dimineață, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un șofer de 76 de ani. Cadrele medicale sosite la fața locului au încercat resuscitarea victimei, dar, din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul. Evenimentul rutier s-a produs duminică, 23 august, la ora 08:48, pe Drumul de Centură din municipiul Galați.   După primele verificări efectuate la faț ...

Ați văzut-o? Adolescentă de 15 ani, plecată de acasă

Duminică, 23 August 2026 12:40 | Publicat în EVENIMENT
O adolescentă de 15 ani este căutată de familie și de oamenii legii, după ce a plecat de acasă, seara trecută. Duminică dimineață, 23 august, în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Galați au fost anunțați de către un bărbat din municipiul Galați cu privire la faptul că, în cursul serii de sâmbătă spre duminică, fiica sa, Ilinca Bejinaru (15 ani), a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a întors până în prezent. „Semnalmente: aproximativ 1,65 metri ...

Un nou protest pentru salvarea copacilor de pe Faleză

Duminică, 23 August 2026 10:10 | Publicat în EVENIMENT
O nouă acţiune de protest este anunţată duminică, 23 august 2026, de la ora 19,00, de grupul ,,Salvăm pădurea urbană de pe Faleză Dunării”, pe reţelele de socializare. Punctul de întâlnire, de această dată, va fi în Piaţeta de la Spicu, în faţa statuii lui Costache Negri. „Marş și protest autorizat pentru păstrarea falezei și a pădurii urbane. Vrem o consolidare și o modernizare care să reiasă dintr-o dezbatere publică. Până atunci, oprim urgent lucrările car ...

Gălăţean rănit după ce a căzut cu parapanta

Duminică, 23 August 2026 09:10 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean a fost rănit după ce a căzut cu parapanta într-o zonă situată între Vama Veche și Limanu. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, la locul producerii evenimentului au fost trimise două echipaje medicale, unul aparținând SAJ Constanța și unul din cadrul SMURD. Conform reprezentanţilor SAJ, gălăţeanul a suferit o fractură deschisă de gambă. După ce a primit îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

Duminică, 23 August 2026 06:30 | Publicat în EVENIMENT
„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând de astăzi, 20 august 1989, Galaţiul dispune de un nou şi modern mijloc de transport în comun – troleibuzul. Traseul pe care vor circula troleibuzele, în lungime de 10,4 km de cale simplă, este: Centru – Microraionul 19. De reţinut din partea publicului călător: troleibuzele sunt dotate cu un sistem de condiţionare a pornirii motoarelor în funcţie de închiderea uşilor” ...
Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” - Expoziția temporară „Ecosisteme naturale din România”; Expoziția temporară „Cristale şi minerale - Știința din inima Pământului”; Microexpoziția „Insectele - formă și culoare”; Expoziția itinerantă de fotografie „Best of Forona”. Toate secțiile, Grădina Botanică, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Observatorul Astronomic şi Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele, sunt deschise de miercuri p ...

S-a întâmplat pe 23 august

Duminică, 23 August 2026 07:00 | Publicat în CALENDAR
1806 - Încetează din viaţă CHARLES AUGUSTIN COULOMB (n. 1736), fizician francez. A descoperit legile fundamentale ale magnetismului şi electrostaticii. 1907 - Se naşte, la Tecuci, MIHAI BERZA (m. 1978), istoric, membru corespondent al Academiei Române. 1912 - Se naşte GENE KELLY (m. 1996), actor, coregraf american, laureat cu Premiul Oscar onorific. 1924 - Se naşte PAUL EVERAC (m. 2011), dramaturg, prozator. 1926 - Încetează din viaţă RUDOLPH VALENTINO (n. 1895), actor italian. 1939 ...
Pagina 1 din 4182