Două partide social-democrate, în afara Partidului Social Democrat (PSD), au înregistrat împreună la alegerile parlamentare, pentru Camera Deputaţilor, un scor de 4,08% din totalul voturilor valabil exprimate. Liderul PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, citat de Agerpres, a precizat că a existat o confuzie în rândul alegătorilor, iar legislaţia nu cere înscrierea numelor partidelor la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Partidul Social Democrat Independent (PSDI) a înregi ...
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, luni, că dacă la redistribuirea voturilor din alegerile parlamentare Partidului Oamenilor Tineri i-ar mai reveni un mandat, acesta va fi tras la sorţi dintre toate celelalte formaţiuni care au intrat în Parlament, deoarece acest partid nu şi-a desemnat suficienţi candidaţi. "Între celelalte şase formaţiuni politice va fi organizată, la sediul Biroului Electoral Central, o tragere la sorţi şi acel mandat va ...
Performanțele candidaților și ale propriilor partide plus excepția Georgescu
Luni, 02 Decembrie 2024 15:40 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Clasamentul partidelor după alegeri, comparat cu cel al candidaților lor la prezidențiale, arată plusuri, minusuri și o anomalie extrem de interesantă, comentează HotNews. Cele șapte partide care au intrat în parlament au avut toate, mai puțin SOS, candidat la prezidențiale, Diana Șoșoacă fiind exclusă de CCR. Dintre cei șase, patru au performat sub nivelul partidului. Doi au reușit să fie "locomotive", în sensul că au mers mult înaintea partidelor și, poate, că le-au tras ...
Ce au votat românii din ţară şi din străinătate la Camera Deputaţilor şi la Senat
Luni, 02 Decembrie 2024 09:22 | Publicat în EVENIMENT
Autoritatea Electorală Permanentă a centralizat rezultatele alegerilor parlamentare din peste 99 la sută dintre secţiile de votare.La Camera Deputaţilor, acestea au fost opţiunile alegătorilor:PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 22,18 %ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR - 17,89 %PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL - 13,35 %UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA - 12,28 %PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA - 7,25 %UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA - 6,39 %PARTIDUL OAMENILOR TINERI - 6,36 %La Senat, clasamentul arată astfel ...
Rezultatele provizorii ale alegerilor parlamentare la Galaţi
Luni, 02 Decembrie 2024 08:50 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
PSD este marele câştigător al alegerilor parlamentare la Galaţi, conform centralizării rezultatelor alegerilor parlamentare din toate cele 438 de secţii de votare.Iată cum arată clasamentul la Camera Deputaţilor, conform datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă:PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT - 29,82 %ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR - 21,13 %UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA - 10,83 %PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL - 10,58 %PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA - 8,86 %PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT UNIT - ...
Rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare, la nivel naţional şi în judeţul Galaţi
Luni, 02 Decembrie 2024 01:29 | Publicat în EVENIMENT
PSD, AUR, PNL şi USR conduc în preferinţele electorale ale românilor care au votat la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, conform rezultatelor centralizate din peste 70 la sută din secţiile de votare la nivel naţional. Astfel, la Camera Deputaţilor, PSD are deocamdată 23,71 la sută, AUR - 17,56 la sută, PNL - 13,87 la sută, USR - 10,21 la sută, UDMR - 8,06 la sută, SOS România - 6,78 la sută, iar POT - 5,80 la sută. La Senat, topul arată astfel: PSD - 24,23 la sută, A ...
Procesul de votare în sistemul penitenciar românesc, desfășurat pe 1 decembrie 2024, s-a finalizat fără incidente, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Unităților penitenciare le-au fost arondate un număr total de 115 secții de votare și un număr de 121 de urne speciale. În locurile de deținere din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, la data de 01 decembrie 2024, se află în custodie 24.710 persoane private de libertate. ...
Spre deosebire de primul tur al Prezidențialelor, de săptămâna trecută, gălățenii arondați secțiilor de votare din zona Țiglina 1 au fost mai harnici cu privire la prezența la urne
Posibil sub imperiul crizei fără precedent legate de rezultatele alegerilor pentru desemnarea primului om în stat, și gălățenii care locuiesc în această zonă a municipiului nu au mai lăsat pe ultima sută de metri mersul la votare și nici nu au ales să ”sară” peste acest episod, preferâ ...
Mai mulți la vot decât acum patru ani, dar tot puțini... Cât le mai pasă gălățenilor de parlamentarii de Galați
Duminică, 01 Decembrie 2024 21:55 | Publicat în Regional
În condițiile în care, la ora 21,00, prezența la vot a românilor din țară și străinătate depășise 52,3 la sută, în județul Galați participarea la scrutinul parlamentar din 1 Decembrie abia a atins 42,6 la sută! Județul nostru a bifat, din nou, un loc șase în topul celor mai scăzute prezențe la urne, după județe „consacrate” în absenteism ca Vaslui, Iași, Botoșani și Bacău. La polul opus, cele mai numeroase participări la vot s-au înregistrat în: Harghita - 58, ...
Exit-poll alegeri parlamentare. PSD rămâne pe primul loc, dar AUR vine tare din urmă, la doar șase procente (VIDEO)
Duminică, 01 Decembrie 2024 22:45 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit sondajelor de opinie efectuate la ieşirea de la urne, PSD rămâne în topul preferinţelor electorale ale românilor, fiind urmat de AUR, PNL şi USR. Imediat după ora 21,00, liderii acestor partide au făcut declaraţii publice, îndemnându-şi observatorii să rămână în secţiile de votare până la numărarea tuturor voturilor, insistând că fiecare vot contează. Primele rezultate exit-poll ale alegerilor parlamentare 2024 au fost anunțate. PSD e lider, AUR e la şase pro ...