Pe masa aleşilor locali care se vor întruni joi, la ora 15.00, în şedinţă ordinară, a ajuns deja un proiect de hotărâre privind desemnarea unui nou administrator special al SC Apaterm SA Galaţi. În documentele care însoţesc proiectul iniţiat de primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, se arată că ocupantul funcţiei de administrator special la Apaterm, Didi Dumitru, "a solicitat eliberarea din această funcţie", cererea fiind aprobată de către edil.Didi Dumitru nu a putut f ...

Galaţi, ultimul thriller: „Greu de termoficat”

Miercuri, 27 August 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
E clar, dacă e să ne luăm după scenariul apocaliptic al celor de la Apaterm, doar Bruce Willis ne mai poate salva! Ştia el ce ştia când a acceptat să joace în „Greu de pensionat” Raportul privind sistemul centralizat de termoficare rămas, de altfel, în suspans, ieri, la Prefectură, în şedinţa dedicată dialogului civic cu persoanelor vârstnice, îi pică mănuşă pentru un film de acţiune. Ce terorişti, ce bombe, ce asteroizi! Să vedeţi ce „dezastru economic, social ...
În cursul zilei de marţi, Primăria Galaţi a ţinut să se delimiteze clar de informaţiile transmise de Apaterm. ”E adevărat că sunt probleme serioase în ceea ce priveşte termoficarea, probleme generate, aşa cum am mai spus-o, de faptul că populaţia nu îşi plăteşte facturile pentru apă caldă şi căldură. Nu neg că sunt probleme, dar de aici şi până la scenariile apocaliptice ilustrate de conducerea Apaterm, în informările pe care le face către unele instituţii, e o m ...
* Societatea de termoficare, cu sume colosale de recuperat de la populaţie, riscă să capoteze chiar în pragul iernii Potrivit datelor oficiale, Apatermul are în continuare datorii uriaşe către Electrocentrale, furnizorul de agent termic. La sfârşitul lunii iulie, suma datorată de către Apaterm se ridica la 32.504.324,10 lei. Această sumă nu cuprinde şi datoriile înregistrate la masa credală, datorii cifrate şi ele la 339,4 milioane de lei. Populaţia, cel mai rău platnic P ...
* Soluţiile prezentate de autorităţi pentru evitarea intrării în faliment a Apaterm sunt nesustenabile Marţi, la Prefectură, se va discuta pe larg situaţia în care se află societatea ce ar trebui să încălzească peste 61.000 de apartamente din Galaţi. Potrivit documentelor, prezente deja pe site-ul Prefecturii Galaţi, situaţia este una de-a dreptul dezastruoasă, existând în acest moment posibilitatea reală ca Galaţiul să rămână în frig. Dacă Electrocentrale moare, ...
* S-a ajuns la situaţia absurdă că metrul cub de apă caldă costă diferit de la un bloc la altul, deşi, după logică şi după lege, tariful ar trebui să fie unic * Apaterm promite că va face verificări cu privire la situaţia semnalată Pe 14 august s-au încheiat oficial debranşările de la sistemul de apă caldă şi căldură, sistem patronat de Apaterm.  Pe lângă multele hibe pe care le are sistemul centralizat de furnizare a agentului termic şi despre care noi am scris co ...
* Cererile de ieşire din sistemul de încălzire centralizat se pot depune doar până pe 14 august Apaterm, scapă cine poate! Aşa se poate spune dacă avem în vedere că societatea de distribuţie a apei calde şi căldurii a redus cu o zi termenul anunţat iniţial pentru depunerea cererilor de debranşare. Motivul? Ziua de 15 august a fost declarată zi nelucrătoare. În consecinţă, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu, Apaterm aduce la cunoştinţa gălăţenilor că “da ...
Cererile de debranşare depuse de gălăţenii care locuiesc în zonele unitare de încălzire centralizată şi care sunt „legaţi” de Apaterm au constituit unul dintre subiectele cele mai discutate ale şedinţei de ieri a Consiliului Local (CL). Problema a fost ridicată de către consilierul local PSD Hristache Bogatu, care a atras atenţia că oamenii sunt plimbaţi de la Apaterm la Primărie, şi degeaba!Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a punctat că, în acest moment, Apate ...
* Revizia anuală se amână, deci gălăţenii nu vor rămâne fără apă caldă din 28 iulie, cum fusese anunţat Sinan Mustafa, reprezentantul firmei Maestro SPRL Constanţa, desemnată de instanţă să conducă Electrocentrale, este, de puţină vreme, cel de care depinde în mare măsură căldura gălăţenilor în iarna ce va urma. Privit ca "omul negru" de către angajaţii Electrocentrale, administratorul special al acestei companii este cel care poate decide, în mare măsură, so ...

Se AMÂNĂ sistarea APEI CALDE

Joi, 24 Iulie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii vor beneficia în continuare de apă caldă, chiar dacă iniţial se anunţase că furnizarea acesteia se va sista începând de luni, 28 iulie, până pe 14 august. "În planul iniţial, SC Electrocentrale SA Galaţi trebuia să efectueze reparaţiile în interiorul CET, la cuva de termoficare şi la reţelele de termoficare aferente Magistralei I în intervalul 28 iulie - 14 august 2014. Apaterm va comunica data începerii şi intervalul când vor fi efectuate aceste lucrări de ...
Pagina 7 din 41