Rugby. Deplasare la Bârlad, pentru locul 3

Joi, 12 Noiembrie 2020 06:00 | Publicat în SPORT
Echipa de rugby a CSM Galați a ratat calificarea în finala Diviziei Naționale de seniori (eșalonul secund), ediția 2019-2020, după ce a fost învinsă în două rânduri de către CS Năvodari. Astfel, gălățenii vor încheia sezonul cu o dublă manșă în compania celor de la RC Bârlad, pentru stabilirea ierarhiei finale (locurile 3-4). Primul duel va avea loc la Bârlad, sâmbătă, 14 noiembrie, iar returul se va disputa la Galați, șapte zile mai târziu. ...

Basoreliefuri de la ”Frontiera Gălăţeană”, la Bârlad

Sâmbătă, 19 Septembrie 2020 08:00 | Publicat în CULTURA
”Am fost, le-au văzut, le-au plăcut, le-am donat, am plecat” – aşa rezuma ceea ce am putea numi “Acţiunea Cuza” col (r), fost şef al Poliţiei de Frontieră gălăţeană Didel Bădărău, preşedintele asociaţiei ”Frontiera Gălăţeană”, asociaţie ai cărei membri au realizat iarăşi, pe banii lor, o serie de basoreliefuri istorice, aşa cum ne-au obişnuit deja, în numeroase acţiuni în ţară, din Macronia la cetatea Poienari, din Bucureşti la Galaţi şi chiar pest ...
Primarul municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdubae, a fost ales vicepreședinte al Comitetului de Bazin Prut-Bârlad, în timp ce președinte a fost ales prefectul județului Iași, Marian Grigoraș. Ședința membrilor comitetului s-a desfășurat în sistem videoconferință, în cadrul ei fiind prezentate și mai multe documente: evaluarea preliminară a riscului la inundații (ciclul II), probleme importante de gospodărire a apelor în spațiul hidrografic Prut-Bârlad, lucrări de ...

Decolmatarea râului Bârlad la Umbrărești, finalizată

Vineri, 12 Iunie 2020 06:45 | Publicat în SATUL
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Galați, a anunțat finalizarea lucrărilor, în comuna Umbrărești, la obiectivul "Reamenajare a albiei regularizate a râului Bârlad, mal stâng", pe o lungime de 400 de metri (300 de metri - lucrări de  decolmatare și 100 de metri - lucrări de consolidare cu anrocamente). Alte lucrări în care angajații SGA Galați erau angrenați sunt reamenajarea malului drept al Bârladului, în comuna Munte ...
Doi tineri din judeţul Galaţi şi-au pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în urma unui teribil accident rutier petrecut pe raza municipiului Bârlad. Originari din Bălăşeşti, tinerii cu vârste de 19 şi respectiv 21 de ani, se aflau într-un autoturism BMW, înmatriculat în Vaslui. Cel mai în vârstă, aflat la volanul maşinii, a pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa pe strada Tecuciului. Maşina a derapat, a ieşit de pe carosabil şi s-a lovit violent de un copac de p ...
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, direcţia regională Drumuri şi Poduri, drumul naţional 24D, care face legătura între Galaţi şi Bârlad, prin zona comunei Cuca, va fi plombat până la finalul acestei luni. De reţinut este faptul că traficul se poate desfăşura cu greutate pe porţiunile aflate în lucru, astfel că şoferii sunt îndemnaţi să circule cu atenţie şi să adapteze viteza la condiţiile de drum. ...
Studenţii masteranzi de la Facultatea de Inginerie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi pot deveni beneficiarii unor burse în valoare de 250 de euro. Oferta vine din partea SC „Rulmenţi” SA Bârlad, care pune la dispoziţia masternazilor, din perioada 2016-2018, cinci burse lunare. Cerinţele companiei sunt ca studenţii beneficiari ai burselor să efectueze un stagiu de practică de minimum opt săptămâni la sediul societăţii „Rulmenţi” din Bârlad şi să înche ...

BÂRLAD: RĂZBOI ŢIGĂNESC cu săbii şi bâte

Luni, 22 Septembrie 2014 09:37 | Publicat în Ştiri regionale
Rãzbunare în toatã regula duminicã dupã-amiazã la Bârlad, pe strada Hotin, între douã clanuri de etnie rromã. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la spitalul bârlãdean. Se pare cã agresorii au coborât din douã dube, înarmati pânã-n dinti cu sãbii, cutite si bâte si au tãbãrât în curtea familiei rivale, exact când acestia se adunaserã la un grãtar. S-a iscat o bãtaie în toatã regula, fãrã sã se tinã cont cã acolo erau copii si femei. Ulterior, un ...
Râuri, dar şi versanţi, torenţi şi pâraie din 11 judeţe sunt sub avertizare de cod portocaliu de inundaţii, până sâmbătă seară, sâmbătă la prânz şi respectiv până la sfârşitul zilei de vineri, informează Administraţia Naţională "Apele Române". Totodată, până sâmbătă, la ora 18.00, este cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava sector aval s.h. Gătaia (judeţul Timiş), pe Jiu sector aval s.h. Filiaşi şi afluenţii săi din judeţele Gorj, Me ...
Mersul trenurilor pe secţia Galaţi- Târgu Bujor – Bârlad se va modifica începând de vineri, 16 mai, ca urmare a solicitărilor primite de la călători, informează Transferoviar Călători SRL, compania care, din decembrie 2010, operează trenurile de călători de pe această secţie. Noul program va fi următorul: Trenul 15413 va circula în relaţia Galaţi – Bereşti  cu plecare din staţia Galaţi la ora 15:00 şi sosire în staţia Bereşti la ora 17:01, trenul 15424 va circul ...
Pagina 1 din 2