O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată cu 10.000 de lei după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112, informează Agerpres. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc pe data de 11 aprilie, iar minorii nu au fost victime ale vreunor infracţiuni, fiind încredinţa ...
Locul de joacă din cartierul Siderurgiștilor Vest, închis după ce judecătorii au anulat autorizaţia de construire, a creat un precedent. Ar putea urma desfiinţarea grădiniţei pentru 160 de preşcolari, construită pe strada Constructorilor nr. 18 C, în Ţiglina II. Deocamdată, lucrările - care ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2023 (conform panoului de şantier) sau cel târziu în martie 2024 (conform datelor furnizate de Primăria Galaţi) - au fost sistate prin ordonanţ ...
Învățământ performant pentru viitorul comunității La Primăria Tulucești, proiectele de modernizare a unităților de învățământ - fie că e vorba de școli sau grădinițe - au fost prioritare. Rezultatul? Investiții de peste 6,7 milioane de euro din fonduri europene, în proiecte cum nici "la oraș" nu găsești! "Eu încă mai cred că dacă «ai carte, ai parte». Învățământul de calitate, educația sunt cea mai bună «investiție» la nivelul comunității! Rolul școl ...
Părinții care în toamna anului 2024 își vor înscrie prichindelul la creșă sau grădiniță au intrat în linie dreaptă în ceea ce privește întocmirea dosarului de înscriere, dar și alegerea unității de învățământ unde micuțul își va petrece primii ani de școală. Astfel, prima etapă de înscriere va avea loc în perioada 27 mai - 14 iunie. Reprezentanții Ministerului Învățământului au decis că această etapă este destinată exclusiv micuților care se înscriu ...
Primăria municipiului Galați caută constructori pentru renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Voinicelul”, din cartierul Țiglina 3, investiție finanțată din fonduri atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractul lansat în licitație publică are o valoare estimată de 3.685.888,55 lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 28 februarie 2024. Conform administrației locale, în cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de crește ...

Program de stimularea lecturii în grădinițe

Joi, 08 Februarie 2024 09:33 | Publicat în EDUCAŢIE
Programul național "Citește-mi 100 de povești", inițiat de Asociația "OvidiuRo", în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii, a demarat în judeţul Galaţi, pe 1 februarie, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 64. Inspectorul școlar general Gina Brînzan și inspectorul școlar pentru educație timpurie Mihaela Dobrin le-au citit preșcolarilor povești atractive, pline de tâlc, în cadrul acestui program, care-şi propune dezvoltarea creativității și imagina ...
  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   Numele beneficiarului: UAT COMUNA POIANA   Apel de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 10 – Fondul Local, I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-te ...
Până pe 12 februarie 2024, Primăria Galaţi aşteaptă ofertele din partea constructorilor în cadrul licitaţiei lansate pentru modernizarea clădirii Grădiniței „Step by Step” din cartierul Micro 19. Valoarea estimată a contractului este de 5.412.872 de lei fără TVA, iar finanţarea este asigurată din fonduri atrase prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Lucrările care ar urma să fie executate vizează: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clă ...
Dotări în valoare de peste 30,5 milioane de lei fără TVA, cuprinzând peste 10.000 de echipamente IT pentru unitățile de învățământ din oraș, fac obiectul unei licitații lansate de Primăria Galați. Data-limită pentru depunerea ofertelor este 22 ianuarie 2024.Conform Primăriei, contractul este împărțit în cinci loturi, pentru achiziția de laptopuri, sisteme all-in-one, imprimante multifuncționale, camere pentru videoconferințe, table interactive, routere, sisteme de sunet, ...
La primele ore ale dimineții de luni, prichindeii de la Grădinița „Elena Doamna” au trecut pragul redacției noastre cu gândul la sărbătorile care se apropie și cu dorința de a ne împărtăși și nouă, prin colinde, vestea sosirii Crăciunului. Micuții au venit însoțiți de doamnele educatoare care, zi de zi, le sunt alături și îi pregătesc cu dragoste și devotament.   ...
Pagina 1 din 2