Sunt în vizor 19 km de şosea, segmente în stare foarte proastă, care le-au dat bătăi de cap şoferilor, unele nefiind deloc reparate de la Revoluţie După ce şi-au disputat în repetate rânduri mai multe contracte şi au contestat şi rezultatele licitaţiilor în care cealaltă firmă a fost considerată câştigătoare, Vega şi Tancrad îşi dau mâna de această dată pentru un contract de reabilitare a drumurilor judeţene din Galaţi, în valoare de 12.000.000 de lei. Firmele u ...
Deşi s-au alocat fonduri încă de anul trecut pentru renovarea Colegiului Naţional „V. Alecsandri”, lucrările n-au început nici acum. Directorul instituţiei, Vasile Ciuchină, ne-a explicat care sunt motivele: „Noi ne-am grăbit cât am putut. Am realizat licitaţia, dar cele două firme care au participat s-au contestat între ele, timp de un an de zile. Adevărul e că niciuna nu mi s-a părut foarte serioasă, aşa că am anulat licitaţia şi am cerut reorganizarea ei. Zilele ace ...
Ordonanţa de urgenţă privind achiziţia centralizată de către Ministerul Sănătăţii a produselor destinate spitalelor a fost aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului, urmând ca ministerul să emită un ordin prin care să stabilească exact produsele care vor fi astfel achiziţionate. "Urmează să facem un ordin care să prevadă ce centralizăm, ce va intra sub incidenţa acestei ordonanţe şi metodologia care va fi urmată de minister pentru realizarea licitaţiilor într-un ...
* Firma câştigătoare a asistenţei tehnice pentru staţia de epurare a Galaţiului "locuieşte" într-un apartament din Bucureşti, dar s-a dovedit mai tare decât concernele internaţionale specializate * Foştii miniştri Silvian Ionescu şi Sulfina Barbu au legături de afaceri cu câştigătoarea proiectului, iar atribuirea s-a făcut sub guvernarea PDL * Concesionarul judeţean al serviciilor de apă şi canalizare tergiversează licitaţiile pentru construirea de staţii de epurare ...
Drept la replică pe cinci pagini * Directorul Gelu Stan încearcă să „demonteze” articolele apărute, dar şi pe cele viitoare * 130 de milioane de euro, opt licitaţii şi trei ani de lucrări încep cu bâlbe grave Redăm cele mai importante nemulţumiri ale operatorului judeţean de apă-canal vizavi de modul în care am consemnat neregulile în atribuirea lucrărilor finanţate prin POS Mediu 2007-2013. Dreptul la replică complet nu l-am putut publica din cauza dimensiunii sal ...
* Procedura de atribuire a proiectului a pornit prost încă de la etapele preliminare, deoarece documentaţia a fost întocmită greşit de către Apă Canal * De mai bine de un an se bate pasul pe loc: licitaţiile nu sunt gata, dar nici nu se cunoaşte vinovatul de "gravele abateri de la procedurile legislative" * Înconjurat de râuri, fluviu, lac, ba şi câteva bălţi, cu ape de adâncime proprii sau ale vecinilor vrânceni, Galaţiul e şi unul din campionii poluării apelor. Iar dup ...
Vicepreşedintele CJ Galaţi, Corneliu Hamza, întrebat de motivul pentru care licitaţiile la Apă Canal au fost blocate în mai multe rânduri, a dat-o în versuri: „vinovaţii fără vină cer să se facă lumină”. Depăşind faza poetică a declaraţiilor pe tema licitaţiilor publice, vicepreşedintelui CJ Galaţi ne-a spus în cele din urmă că licitaţiile pentru lucrările la staţiile de epurare din judeţ se fac în tranşe, iar în noiembrie urmează să se încheie procedurile ...
Nereguli în derularea unor achiziţii publice derulate în proiecte „de pe vremea lui Chebac” Fosta conducere a Autorităţii de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice este acuzată de premierul Victor Ponta că a acoperit o serie de nereguli în derularea unor achiziţii publice pe proiecte europene la CJ Galaţi. Acuzaţiile vin după o serie de verificări făcute de Corpul de control al premierului, pe lângă neregulile de la Galaţi fiind vorba şi de acoperirea ...
* Galaţiul are probleme grave cu poluarea Dunării * Finalizarea epurării - bani sunt, lipseşte voinţa * Vorbe frumos curgătoare şi documente cu „abateri grave” * Licitaţie cu repetiţie, contestaţii şi deznodământ în ceaţă * Binecuvântat de ape ca niciun alt judeţ, Galaţiul se codeşte să le epureze după ce le uzează din plin. Şi asta cu toate că Uniunea Europeană impune racordarea integrală la canalizare şi staţii de epurare până în 2019.În ritmul ...
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! Paradoxul de astăzi nu e doar unul local, ci poate fi ridicat la rangul unui absurd naţional şi ar putea depăşi puterea de înţelegere a unor oameni care aşteaptă luni în şir, dacă nu chiar ani întregi, ca strada să le fie reparată sau să nu mai meargă la buda din fundul curţii, ca în evul mediu şi să aibă şi ei canalizare de secol 21. Ei bine, degeaba aşteaptă, pentru că desemnarea, prin licitaţie electronică, a firmei ca ...
Pagina 7 din 9